Complotul Moș Crăciunilor

Complotul Moș Crăciunilor

Ute Krause

Fusese vina heringului...

Căci vinerea, la Polul Nord, este zi de pește la Moș Crăciuni, așa că bucătarul Moș Crăciunilor se duse la piață pentru a cumpăra un hering frumos.

Ca întotdeauna, vânzătoarea de pește îi împachetă produsul într-un ziar vechi, iar bucătarul porni spre casă cu el sub braț.

Dar, când despachetă acasă peștele, privirea îi căzu pe un titlu de ziar.

— Vai de mine! Nu poate fi adevărat! Strigă el și se năpusti în sufragerie.

Acolo, Moș Crăciunii tocmai își beau ceaiul de dimineață. Bucătarul le flutură ziarul pe sub nas.

— Ia priviți, mă rog frumos!

Moș Crăciunii se ținură dezgustați de nas.

— Bleah, ce pute!

Dar când citiră titlul din ziar uitară de mirosul respingător.

Acolo scria: Nu există Moș Crăciuni!

— Auzi colo, chipurile noi n-am exista! Zise unul dintre ei, șocat.

— Bine, dar nu poate fi decât o glumă, strigă un altul. Nimeni nu poate crede o asemenea nerozie! Cel mai bine e să nu ne mai gândim deloc la asta!

Dar vestea se răspândi în lume ca focul. Vina o purta un jurnalist, care aflase informația de la un domn Kleinschmidt.

— Ce? Ai văzut cum punea altcineva cadouri sub pom? Strigase jurnalistul.

Domnul Kleinschmidt dăduse din cap.

— Chiar așa. Nu încape îndoială! Și pentru că nu existau alte știri interesante, jurnalistul publică informația. Vestea apăru curând în toate ziarele: Nu există Moș Crăciun!

Copiii erau îngoziți.

— Și acum noi cui o să trimitem scrisoarea noastră cu dorințe de Crăciun? Întreabă un copil.

— Și cine ne aduce cadourile? Vru să știe un altul.

— Nu poate fi adevărat! Exclamă un al treilea copil. Pe acesta din urmă îl chema Rupert și aștepta Crăciunul cu mare înfrigurare.

Dar Moș Crăciunii nu primiră nici o scrisoare cu listă de dorințe deși Crăciunul ea atât de aproape!

— Ce să facem acum? Întrebă unul dintre ei. Trebuie să facem ceva!

— Într-adevăr, de ce?

— Habar n-am! Da trebuie să se întâmple ceva.

Moș Crăciunii nu știau ce hotărâre să ia. Se gândiră mult și bine, până când începură să le fumege mințile. În cele din urmă, unul strigă:

— Știu! Ei spun că noi nu existăm. Păi atunci să vadă cum e fără noi! Plecăm în concediu!

Acasă, Rupret era foarte trist.

— Ce-o fi cu băiatul? Se întrebă tatăl lui. Cel mai bine ar fi să-l iau mâine cu mine la serviciu. Asta-l va înveseli precis.

Tatăl lui Rupert lucra la poștă. De obicei lui Rupert îi plăcea tare mult să meargă cu el la serviciu. Dar astăzi era atât de supărat că nici măcar nu observă când un sac cu scrisori se răstrurnă în spatele lui și scrisorile se revărsară pe jos.

— Fii atent! Îi spuse tata.

— Îmi pare rău, mormăi Rupret și începu să îndese scrisorile la loc în sac.

Îi sări însă în ochi o vedere care avea un timbru foarte frumos. Și, curios din fire, citi ce scria pe ea: „Stimate coleg, în Mările Sudului e foarte fumos. O să rămânem aici pentru totdeauna. Să te întorci curând, Ai tăi Moș Crăciuni.”

„Prin urmare, Moș Crăciunii tot există, gândi Rupert fericit. Nu doar unul, ci chiar mai mulți. Dar ce fac ei cu atât de puțin timp înainte de Crăciun în Mările Sudului?”

Trebuia să îi aducă înapoi imediat!

Rupet se duce acasă, își goli pușculița, își împachetă câteva lucruri și le lăsă părinților săi un bilet: „Am plecat să-i aduc înapoi pe Moș Crăciuni. Mă întorc repede, Rupert.”

Apoi se duse în port.

— Trebuie să ajung urgent în Mările Sudului, le strigă el marinarilor. Dar aceștia îl luară peste picior.

— Ai măcar bani de drum?

— Am unsprezece lei și cincizeci de bani, zise Rupert.

La asta, marinarii se distrară și mai abitir.

— Du-te acasă, puștiule! Cu banii ăștia, nu poți să-ți cumperi nici măcar bilet în picioare.

Ce să facă, ce să facă? Rupert era atât de adâncit în gânduri, că nu îl observă pe bucătarul carre se apropia iute de el. TROSC!

 Amândoi se ciocniră și cartofii zburară în toate direcțiile în timp ce bucătarul suduia:

— Mii de heringi împuțiți! Mai întâi îmi pierd musul și acum îmi mai zboară și cartofii pe după urechi. Trebuie să pregătesc mâncarea pentru douăzeci de mateloți flămânzi. Așa nu mai ajungem niciodată în Mările Sudului!

— În Mările Sudului? Strigă Rupert. Luați-mă pe mine mus!

— De acord, zise bucătarul și porniră la drum.

Musul Rupert curăță munți întregi de cartofi, gâdilă rechini primejdioși sub bărbie, freacă puntea...

... și ajută nava să treacă cu bine peste furtuni puternice.

Era o zi caldă de vară când Rupert coborâ de pe navă.

Își luă rămas-bun de la bucătar și de a marinari și porni în căutarea Moș Crăciunilor.

Afară se făcea din ce în ce mai cald și el căuta zadarnic de ore întregi. Obosit, se așeză sub un palmier și adormi.

Se trezi la auzul unor voci profunde. Somnoros, pivi în jur și, doi palmieri mai încolo, zări...

... Moș Crăciunii!

Toți în costume de baie, se plimbau pe plajă ținând colace cu capete de rață.

— Aici sunteți! Strigă Rupert. V-am căutat peste tot!

Moș Crăciunii îl priviră surprinși.

— Îl cunoaștem pe ăsta micu? Întrebă unul dintre ei.

— Bineînțeles, răspunde altul. E Rupert. Etajul cinci, fără lift. Așa e?

Rupert încuviință din cap că da.

— Ce noroc pe mine că nu trebuie să urc până acolo și anul ăsta, zise un Moș Crăciun.

— O, ba da, zise Rupert. Am făcut înconjurul lumii ca să vă găsesc.

— Dar copiii nu mai cred în noi, zise un alt Moș Crăciun.

Rupert scutură energic din cap.

— Trebuie să veniți! Toți copiii vă așteptă.

— Într-adevăr?

— Pe cuvântul meu de onoare!

Moș Crăciunii tăcură. Se simțeau încă un pic jigniți.

— Dar e foarte plicticos să stai toată ziulica pe plajă, le mai zise Rupert.

— Băiatul chiar are dreptate, zise un Moș Crăciun.

— Iar renii au nevoie de mișcare, adăugă un coleg.

— Haideți atunci, strigă Rupert nerăbdător. Sunteți deja în întârziere.

Moș Crăciunii își periară nisipul din bărbi și cumpărară cadourile direct din Mările Sudului, căci anul acesta nu primiseră scrisori de la copii.

Acasă, își scoaseră costumele de la naftalină ți înhămară renii la sănii.

Rupert îl ajută pe Moș Crăciunul său. Lipiră pe fiecare cadou un bilețel pe carre scria: „De unde vin cadourile, dacă eu nu exist? Vă salută Moș Crăciun.”

Când terminară cu lucrul, se întoarseră la Polul Nord. Bucătarul le pregătise o masă de sărbătoare și pomul era împodobit și avea lumânări aprinse. Petrecură până târziu în noapte.

Lui Rupert aproape că i se închideau ochii de oboseală, când Moș Crăciunii îl îmbrățișară de rămas-bun, iar Moșul său îl duse acasă.

Îl puse în pat și îl acoperi. Rupert șopti:

— Pot să mă fac și eu Moș Căciun când o să fiu mare?

— Bineînțeles, îi răspunse Moșul. Și, până atunci, poți exersa în fiecare an.

Apoi se strecură din cameră în vârful picioarelor, căci Rupert adormise.

„Ce mai Crăciun!” se gândi el. Primele raze de soare luminau deja sania, zurgălăii renilor sunau vesel...

... când se înălță în zbor pe cerul dimineții.

 

Complotul Moș Căciunilor,

Editura Rao, București - 2016.