Povestea celor trei cuvinte

Poveste celor trei cuvinte

de Leon Magdan

Ionuț este un copil ca voi: mereu curios și dornic să afle lucruri noi, căruia îi place să se joace și să se înțeleagă bine cu toți prietenii și colegii.

Chiar acum a plecat de a școală și merge vesel înapoi acasă. Când ajunge la colț, apare în fața lui un prieten din vecini, mergând pe noua lui bicicletă. Dar ce bicicletă! Nu mai văzuse nimeni așa un model extraordinar!

— Bună, Ionuț, vezi ce bicicletă am primit? Nu-i așa că este nemaipomenită?

— Uaau, chiar că e grozavă! Mi-o dai și mie un pic? Zise Ionuț cu nerăbdare.

— A, nu, în nici un caz, doar eu mă plimb cu ea.

— Hai, măi, Radu, dă-mi-o și mie o tură, măcar până la capătul străzii și înapoi!

— Nu!

— Să știi că nu mai vorbesc cu tine... Și nici eu nu o să împart cu tine nimic, niciodată!

— Treaba ta, eu nu ți-o dau! Mai zise Radu și se îndepărtă pedalând încântat.

Ionuț plecă mai departe, dar îi era tare ciudă, fiindcă i-ar fi plăcut mult să meargă măcar un pic pe bicicleta aceea.

Când ajunse acasă, îl întâmpină în prag un miros îmbietor, de-i lăsa gura apă. Fugi în bucătărie, unde o găsi pe bunica sa așezând pe o farfurie felii mari de cozonac rumenit. Se repezi și înhăță o felie și o mâncă pe nerăsuflate!

Apoi fugi în camera lui să se schimbe. Când se întoarse la bucătărie, o găsi pe bunica sa foarte tristă, dar, neștiind ce s-a întâmplat, și-a văzut mai departe de ale lui: de lecții și de joacă.

Și trecu ziua ca toate celelalte, iar seara veni tiptil, aruncându-și mantina întunecată peste toți și peste toate.

Chiar înainte să meargă la culcare, Ionuț îi auzi pe părinții lui vorbind despre greutăți pe care le aveau și nu știau cum să le rezolve. Erau abătuți și triști...

Ionuț se duse în camera lui să se culce. Se întinse pe pat și începu să se gândească:

„O, ce bine ar fi dacă aș avea puteri magice, ca-n povești, să pot schimba toate lucrurile care nu îmi plac. Abracadabra sau Hocus-pocus nu fucționează, nu au nici un efect. Dacă aș ști formule și cuvinte magice, prin care toate să se transforme după dorința mea, ar fi extraordinar! Întâi aș face o vrajă să mă pot plimba și eu cu bicicleta lui Radu. Apoi aș face alte farmece, ca bunica să fie veselă, iar la sfârșit aș spune toate cuvintele magicce prin care greutățile părinților mei să dispară! Ehe, păcat că nu știu asemenea cuvinte miraculoase... Pe toate aș fi putut să le rezolv!”

Și uite așa, gândindu-se la toate acestea, Ionuț adormi.

Dar, acum să vezi minunea minunilor! În vis îi apăru chiar îngerașul său păzitor, îmbrăcat într-o lumină strălucitoare și caldă, cu raze jucăușe sclipind necontenit.

— Dragă Ionuț, zise îngerașul, nu există cuvinte magice, sunt doar povești pentru copii naivi!

— Vai, și eu ce mă fac? Asta era ultima mea speranță...

— Bine, atunci hai să-ți spun un secret: îți voi dezvălui cele trei cuvinte cu adevărat magice, singurele cuvinte miraculoase, care sunt mai puternice decât orice!

— Da?! Strigă puștiul întântat, ce bine! Și care sunt cele trei cuvinte fermecate?

— Iată-le și să le ții minte toată viața, căci mereu te vor ajuta. Cele trei cuvinte magice sunt: Te rog, Mulțumesc și Te iubesc!

Îngerul dispăru ca prin farmec și toată lumina diafănă se stinse încet... Ce vis frumos!

Dimineață, Ionuț s-a trezit vesel. Poate îngerul avea dreptate. Ia să îbcerce! S-a dus la școală și, când se întorcea acasă, se întâlni iar cu prietenul său, Radu.

— Bună, Radu! Ce mai faci?

— Bună! Mă plimb cu bicicleta mea cea nouă. Este fantastic!

— Bravo, mă bucur pentru tine!

— Cum, Ionuț, nu mai ești supărat că nu ți-o dau și ție? Îl întrebă Radu mirat de tonul calm al prietenului său.

— Nu, de ce să fiu supărat?! Este a ta și faci ce vrei cu ea. Însă mi-ai face o nare bucurie dacă m-ai lăsa și pe mine să merg puțin cu bicicleta. Te rog frumos!

Radu îl privea cu ochi mari. Încântat de tonul său sincer și prietenos, coborâ imediat de pe bicicletă și, cu zâmbetul pe buze, întinse ghidonul spre Ionuț.

— Poftim, ți-o dau cu drag! Mergi și tu cu ea să vezi cum e!

Ionuț s-a plimbat puțin cu bicicleta, apoi i-a dat-o înapoi prietenului său și a plecat spre casă încântat.

Când ajunge acasă, bunica l-a chemat la masă. După ce a mâncat tot, Ionuț nu a mai zbughit-o grăbit pre camera lui, ci a rămas locului. Bunicuța care tocmai strângea masa, l-a întrebat nedumerită:

— Mai vrei ceva?

— Da, răspunse copilul zâmbind, aș vrea să-ți mulțumesc! Și pentru masa de acum, dar și pentru cozonacul delicios de ieri! A fost tare bun și îmi pare rău că nu am apucat să-ți spun asta. Sărut-mâna, buni și mulțumesc!

Chipul bunicii s-a luminat tot de un zâmbet de încântare. Iată că bunica nu mai era acum tristă, ci veselă și mulțumită.

Iar seara, înainte de culcare, Ionuț s-a dus la mama lui și luând-o de mână, îi spuse:

— Mami, știu că tu și tata aveți greutăți. Îmi pare rău că nu sunt mai mare, să vă pot ajuta și eu, să vă fie mai ușor. Dar să știi că te iubesc și, când o să mai cresc, o să am eu grijă să nu mai ai niciodată nici un fel de greutăți!

În ochii mamei se strecurată pe furiș două lacrimi de bucurie. Zâmbind, ea îl strânse la piept cu drag pe Ionuț și îi spuse:

— Puiule, dar deja mă ajuți! Când mă gândesc că mă iubești și că ești un copil așa bun, grijile mele sunt dintr-odată mai ușoare. Parcă nici nu mai simt greutățile! Hai, vino să te pup și mergi la culcare! Nopate bună, dragul meu!

— Nopate bună, mami!

Lui Ionuț nu-i venea să creadă. Îngerașul său păzitor avusese dreptate. Chiar că acestea erau cele trei cuvinte magice: Te rog, Mulțumesc și Te iubesc. Doar cu aceste cuvinte schimbase atât de mult. Toate se rezolvaseră sau măcar se îmbunătățiseră. Se întinse pe pat, închise ochii și, cu gândul la îngerașul său păzitor, se rugă șoptind:

— Dragă îngerașule, te rog să ne ajuți și să ne ocrotești pe toți. Îți mulțumesc pentru că ne ești alături și ajută-ne să avem parte mereu de iubire și înțelegere!

Apoi adromi liniștit și frumos, ca un îngeraș!

Povestea celor trei cuvinte,

Editura Școala Magdan, București - 2017.