Povestea Sfântului Onufrie

Povestea Sfântului Onufrie

de Leon Magdan

Săbătorit pe 12 iunie.

 

Cu sute de ani în urmă, domnea peste regatul său un împărat puternic și credincios, dar care nu avea nici un fecior.

Chiar dacă îmbătrânise, nu-și pierduse nădejdea și, împreună cu împărăteasa, se rugau în fiecare zi, cerându-I lui Dumnezeu să le binecuvânteze casa cu un băiat care să moștenească tronul.

Și bunul Dumnezeu S-a îndurat de rugăciunile lor și iată că peste puțină vreme împărăteasa a născut un prunc frumos, pe care l-au botezat Onufrie, nume care înseamnă „mereu fericit”.

Împăratul, care își iubea nespus feciorul, ca orice părinte, se ruga mereu pentru el.

Și iată că, printr-o minune dumnezeiască, a apărut în fața împîratului un înger îmbrăcat în lumină, în toată splendoarea și strălucirea lui, care i-a spus:

— Dumnezeau m-a trimis să îți spun că acest prunc va aduce multă bucurie și binecuvântare celor din jur.

— Doamne, c veste bună!

— Împărate-luminate, menirea acestui prunc este să crească departe de gâlceava cetății, străin de rosturile împărăției, în locuri retrase și liniștite.

— Dar, bunule înger, nu el va moșteni tronul? Dacă va fi departe, cine va conduce împărăția?

— Mărite împărate, Dumnezeu le poartă tuturor de grijă! Dacă vrei binele copilului, du-l cât mai departe de aici!, îi spuse îngerul.

Apoi, dispăru la fel de repede după cum apăruse.

Deși îi era tare greu, regele și-a luat fiul și a plecat cu el spre hotarul împărăției.

După ce au mers cale lungă să le-ajungă, s-au oprit la porțile unei mănăstiri de pe meleaguri îndepărtate. Călugării l-au „înfiat” pe micuțul prinț, făgăduind să-l crescă în credință și cumpătare.

Împăratul le-a mulțumit din suflet și, punându-și nădejdea în Dumnezeu, l-a lăsat pe prunc la mănăstire și s-a întors la treburile împărăției...

Și uite-așa au trecut câțiva anișori, iar copilașul a crescut.

Se învățase să meargă singur, în fiecare zi, să-i ceară călugărului de la bucătărie câte o bucată de pâine. Pleca mulțumit rupându-și pentru sine doar o bucățică, să-și astâmpere foamea, și dispărea în biserică cu restul pâinii. Călugării, care munceau de zor prinprejurul mănăstirii, se întrebau nedumeriți ce face băiatul cu pâinea, că doar nu o sta în biserică să mănânce!?

De fapt, micuțul Onufrie se ducea grăbit la icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe și așeza în fața icoanei bucata de pâine, spunându-i Pruncului Iisus din icoană:

— Și Tu ești mic și poate Ți-o fi și Ție foame... Uite, Ți-am adus pâine proaspătă, să mănânci și Tu!

Apoi pleca bucuros și mulțumit. Dar călugării, neștiind nimic din toate acestea, s-au hotărât să î dezvețe pe copil să mai intre cu pâinea în biserică.

Așa se face că, într-o zi, când micul Onufrie a venit iar să ceară o bucată de pâine, căci i se făcise foame, părintele călugăr de la bucătărie i-a zis răspicat că azi nu primește nici o firimitură. Să se ducă în biserică să ia pâinea de unde a pus-o!

Nedumerit, băiețeul a plecat cu lacrimi mari în ochi...

A intrat în biserică, s-a dus la icoana Maicii Domnului cu Mântuitorul, s-a așezat în genunchi și a început să-l roage pe Pruncul Iisus:

— Am venit la Tine, fiindcă mi-e foame și părintele nu vrea să-mi dea nimic de mâncare... Așa că, Te rog frumos, dă-mi și mie o bucățică de pâine, că și eu Ți-am dat când am avut!...

Chiar în acea clipă, o dumnezeiască minune s-a întâmplat: Pruncul Iisus, zugrăvit în icoană, Și-a întors privirea către băiat, i-a zâmbit și, aplecându-Se din brațele Sfintei Sale Maici, i-a întins micuțul Onufrie o pâine mare și frumoasă, caldă și cu miros îmbietor. Băiatul s-a luminat la chip, a mulțumit frumos și a plecat cu pâinea în brațe, dar cu mare greutate, căci nu era doar o bucățică de pâine, cum dusese el la icoană, ci o pâine mare și grea, pe care copilașul de doar câțiva anișori abia o putea ține în brațe. Și, fiind mai mult decât ar fi vrut el să mănânce, s-a dus cu ea la părintele stareț și la ceilalți călugări să le dea și lor.

— Ia uitați ce mi-a dat mie Pruncul Iisus!, zise cu bucurie copilul, mândindu-se cu ditamai pâinea proaspătă din brațele sale.

Călugării toți au rămas uimiți de minunea săvârșită.

Părintele stareț a împărțit tuturor câte o bucată din sfânta pâine, ca să fie spre binecuvântare și învățătură. Călugării au mărturisit că niciodată n-au mâncat ceva atât de bun! Desigur, căci pâinea era „frământată” din dragoste, „coaptă” la flacăra credinței și dăruită lor printr-o minune atât de frumoasă, cum doar Dumnezeu Milostivul poate face!

Cu timpul, băiatul a devenit un tânăr plin de râvnă și credință. Prin strădania sa și cu ajutor dumnezeiesc, a ajuns un mare sfânt. S-a retras în pustiu, unde a dus o viață simplă și binecuvântată. De aceea în icoane apare îmbrăcat sumar, căci se mulțumea cu puțin, având o fire blândă și smerită.

Rugăcine

Sfinte Părinte Onufrie, ție, când erai copil, ți-a dat Pruncul Hristos o pâine mare și frumoasă și, de aceea, te rugăm ca prin rugăciunile tale să ne rânduiești și nouă toate cele spre trebuința trupului și sufletului, pentru ca astfel să putem crește mari și să urmăm pilda vieții tale.

Amin.

Povestea Sfântului Onufrie,

Editura Mateiaș, București - 2017.