Prinţul Rowand

Prinţul Rowand

 de Joseph Jacobs

Prinţul Rowand şi-ai săi freţi ce păreau gemeni

Băteau cu toţii mingea.

A lor soră, prinţesa Elena, ca nimeni

Alta, în joc ea şi ea.

Prinţul Rowand lovi cu picorul mingea

Cu genunchiul o împunse.

Căzu peste-ai săi fraţi, iar mingea

Peste biserică se duse.

Prinţesa dădu bisericii roată

Mingea căutând:

Fraţii au văzut că se las-aşteptată

Ea nemaivenind.

Cătară în est, şi în vest se uitară.

Pământu-l răscoliră.

Inimile fraţilor eraupiatrp amară,

Prinţesa, însă, n-o găsiră.

            Într-un târziu, fratele cel mare îşi luă inima în dinţi şi purcese la vrăjitorul Merlin, căruia îi povesti păţania şi îl întrebă dacă are ştire de locul în care s-ar afla Prinţesa Elena.

            — Frumoasa prinţesă, rosti vrăjitorul, trebuie să f fost furată de zâne, căci a dot ocol bisericii în sens invers mersului Spiriduşilor, aşa că aveţi nevoie de cel mai neînfricat cavaler creştin ca să o aduceţi înapoi.

            — Dacă se poate să o aducem înapoi, rosti atunci fratele cel mare, o voi face eu; iară de nu voi izbuti, mai degrabă mor încercându-mi norocul.

            — Se poate, încuviiţă vrăjitorul, dar vai de cavalerul sau de fiul celui care încearcă, de nu va fiînvăţat dinainte ce va să facă.

            Fratele cel mare al Prinţesei Elena nu putea fi intimidat de pericol, căci era hotărât să îşi aducă sora acasă. Astfel că îl imploră pe vrăjotor să îi destăinuie ce să facă şi ce nu, când va porni la drum.

            După ce ascultă cu luare-aminte şi învăţă totul, prinţul porni înspre Ţara Spiriduşilor.

Fratii-au aşteptat o veşnicie, chiar mai mult,

Cu-ndoială şi durere-n gând;

Chin era-n inimile fraţilor şi tumult,

Căci prinţul nu va reveni nicicând.

            Fratele cel mijlociu se sătură de atâta aşteptare, aşa că se duse la vrăjitor şi-l întrebă acelaşi lucru ca şi cel tocmai dispărut. După care porni, la rândul său, în căutarea prinţesei Elena.

Cu toţi l-au aşteptat o veşnicie, chiar mai mult,

Cu-ndoială şi durere-n gând;

Chin era-n inimile fraţilor şi tumult,

Căci prinţul nu va reveni nicicând.

            După ce aşteptară o bucată de timp, prinţul Rowand, cel mai mic frate al prinţesei Elena, se hotărâ să plece şi el. Aşa că se duse la mama sa, prea buna regină, rugând-o să îi dea binecuvântarea de drum. La început, regina mamă nici nu voi să îl asculte, căci Rowand îi era cel mai mic şi drag dintre copii. Dacă îl pierdea, nu mai avea pentru ce trăi. Mezinul o imploră la nesfârşit şi, în cele din urmă, buna regină se văzu nevoită să îl lase să plece. La despărţire, acesta îi dădu lui Rowand spada neiertătoare ce aparţinuse cândva regelui şi pe care i-o prinse la mijloc, soptind un descântec menit să îi aducă fiului său victoria.

            Prinţul Rowand îşi luă rămas bun de la mama sa, regina, şi porni către peştera în care îşi ducea zilele vrăjitorul Merlin.

            — Mai spune o dată, pentru ultima oară, îl rugă el pe Merlin, cum ar putea fiul reginei, sau oricare alt muritor, să îi salveze pe cei doi fraţi mai mari şi pe prinţesa Elena?

            — Ei bine, fiul meu, începu vrăjitorul, două lucruri trebuie ţinute minte, dar acestea, deşi pot părea simple, sunt greu de îndeplinit. Un lucru trebuie făcut, iar celălalt nu. Mai întâi, ce ai de făcut: de cum intri pe Tărâmul Zânelor, să îţi scoţi sabia tatălui tău şi să tai capetele tuturor celor ce vor veni să îţi vorbească, până când o vei întâlni pe Prinţesa Elena. Şi iată acum ce nu trebuie să faci. De cum vei pune piciorul în Ţara Spiriduşilor, nu ai voie să mănânci şi să bei, indiferent de cât de foame sau sete îţi va fi; altminteri, nu vei revedea nicicând aceste meleaguri.

            Prinţul Rowans repetă cele două poveţe până ce le ştiu ca pe apă, mulţumi vrăjitorului Merlin şi îşi văzu de drum. Şi merse el ce merse, cale lungă să-i ajungă , şi iată că ajunse la o herghelie de cai, ce aparţineau Împăratului Ţării Spiriduşilor şi care ieşise la păscut. Rowand îi recunoscu după ochii de foc şi ştiu pe dată că ajunsese, în sfârşit, pe Tărâmul Zânelor.

            — Nu-mi puteţi spune, rosti prinţul către caii din herghelie, unde se află Turnul cel Negru al Împăratului Ţării Spiriduşilor?

            — Nu îţi pot răspunde, vorbi capul hergheliei, dar de vei merge mai departe, vei da de o cireadă de vite, şi poate că ele te vor sfătui ce să faci.

            Fară un cuvânt în plus, Rowand îşi trase spada din teacă, spada care nu lovea nicicând în zadar, şi zbură capul calului. Apoi merse mai departe, ajunse la cireada de vaci şi puse aceeaşi întrebare.

            — Nu îţi pot răspunde, vorbi căpetenia vitelor, dar de vei merge mai departe, vei ajunge la o cloşcă bătrână. Ea te va sfătui cu siguranţă ce să faci.

            Imediat ce căpetenia cirezii se opri din vorbit, prinţul îşi scoase sabia ce nu lovea nicicând în zadar şi îi zbură capul. După care îşi văzu de drum şi ajunse, într-un târziu, la o bătrână zdrenţuită, cu o mantie ponosită, şi o întrebă de ştie cumva unde se află Turnul cel Negru al Împăratului din Ţara Spiriduşilor.

            — Mergi înainte, îl sfătui bătrâna, până ce ajungi la un deal înverzit, înconjurat de sus până jos de terase. Înconjoară-l de trei ori, invers decât merge soarele pe cer, şi spune:

“Uşă, deschide-te! Uşă, deschide-te!

Şi lasă-mă să intru!”

            Iar a treia oară uşa se va deschide, iară tu vei putea intra.

            Purtat de vorbe, prinţul o luă din loc, dar îşi aduse aminte curând ce anume avea de făcut, drept pentru care îşi scoase sabia ce nu lovea nicicând în zadar şi zbură capul bătănei. Terminând şi aceasta, merse el ce merse, până se văzu la poalele unui deal înverzit, înconjurat de terase de sus până jos. Îl înconjură de trei ori invers decât merge soarele pe cer, rostind:

“Uşă, deschide-te! Uşă, deschide-te!

Şi lasă-mă să intru!”

            A treia oară, iată că uşa se deschise, iar prinţul intră şi o închise în urma lui, trezindu-se în întuneric. Înăuntru îl întâmpină o lumină difuză, precum cea a unui asfinţit de soare. Ciudat, dar încăperea nu avea ferestre şi nu se zăreau nici un fel de lumânări, astfel că Rowand nu îşi putea imagina de unde veneau licăririle de lumină, dacă nu din ziduri şi tavan. Pereţii se înălţau în formă de arcade meşterite dintr-o piatră transparentă, încrustată cu argint, cristaluri şi alte pietre lucitoare. Cu toate că încăperea era cioplită în stâncă, aerul era fierbinte, după cum este de obicei în Ţara Spiriduşilor. Prinţul Rowand înaintă de-a lungul unui hol şi se trezi în faţa a două uşi înalte şi largi, ce formau o singură intrare. Le deschise şi i se înfăţişă privirilor cea mai graţioasă şi minunată privelişte văzută vreodată. O sală spaţioasă, atât de largă şi de lungă, încât ai fi zis că are aceeaşi mărime ca întregul deal; plafonul era susţinut de stâlpi eleganţi, solizi şi semeţi, ce făceau să pălească pe lângă ei chiar şi stâlpii celei mai măreţe catedrale. Erau cu totul şi cu totul de aur şi argint în filigram, înconjuraţi pretutindeni de flori făcute din… Voi ce credeţi? Din diamante, smaralde şi tot soiul de pietre preţioase. Cele mai scumpe pietre încrustate în arcade erau împodobite, la rându-le, cu buchete de diamante, rubine şi alte minuni. Toate arcadele se împreunau în mijlocul tavanului, de unde atârna, la capătul unui lant de aur, un imens calendar făcut dintr-o perlă imensă, transparentă şi scobită în interior. În mijlocul ei, mut de uimire, Rowand văzu un cărbune incandescent ce se rotea necontenit şi lumina cu strălucitoarele sale raze întreaga încăpere, care nu era altceva decât Turnul cel Negru al Împărăţiei Ţării Spiriduşilor. Iată de ce, întreg turnul părea scăldat în razele unui soare aflat la asfinţit.

            Mobila era la fel de impunătoare: într-un capăt al încăperii se zărea o canapea largă din catifea, mătase şi aur, pe care stătea întinsă Prinţesa Elena şi îşi trecea un pieptene de argint prin pletele aurite. Când dădu ochii cu prinţul Rowand, aceasta sări ăn picoare şi spuse:

Suflet nenorocit, Domnul în pază te-a avut,

Dar ce trebi ai tu aicea de făcut?

Ascultă-mi vorba, tu, frate mai mic,

De ce n-ai rămas acas’?

De-ai avea o mie de vieţi şi-nc-un pic,

Nici una n-ar fi de prisos!

Ia loc, dară, dar piei din calea urşilor,

E vai de clipa-n care te-ai născut!

Căci de intră Împăratul Ţării Spiriduşilor

Norocu-ţi pe dată s-a trecut!

            Şi-au atat apoi de vorbă, iar prinţul Rowand i-a descris prinţesei tot ceea ce făcuse până atunci, prin câte trecuse, în vreme ce prinţesa i-a istorisit despre ea şi ceilalţi doi fraţi. Aceştia izbutiseră să ajungă la Turnul cel Negru, dar s-au lăsat fermecaţi de vrăjile Împăratului Ţării Spiriduşilor, care i-a adormit, iar acum păreau lipsiţi de viaţă. Au vorbit cei doi cât au vorbit, dar iată că prinţul se simţea tare înfometat, căci străbătuse cae lungă până acolo. Aşa că îi spuse prinţesei Elena cât de foame îi este şi ceru ceva de-ale gurii, uitând de sfatul vrăjitorului Merlin.

            Prinţesa Elena îl privi tristă şi clătină din cap. adr nu-l putea avertiza, din moment ce era, la rândul ei, vrăjită.Aşa că se ridică, ieşi din cameră şi reveni curând cu un castron plin de pâine cu lapte. Chiar când voi să ia cea dintâi îmbucătură, Rowand îşi privi sora şi îşi aminti motivul pentru care bătuse atâta dreum. Trânti vasul de pământ şi spuse:

            — Nu voi lua nici o îmbucătură până ce prinţesa Elena nu va fi liberă!

            Nici nu termină prinţul bine de spus aceste cuvinte, că auzi pe cineva venind din spate şi o voce puternică îi răsună în urechi:

Ptiu, ptiu şi ptiu,

Sânge de om creştin miros!

Din a mea spadă, de-i mort sau viu,

Creierii-i vor sta pe jos!

            Uşile se izbiră brusc de pereţi şi Împăratul Tării Spiriduşilor dădu buzna înăuntru.

            — Loveşte atunci, piază-rea, de eşti în stare, îl asmuţi prinţul şi îi ieşi în cale cu a sa sabie cu nu lovea niccând în zadar. Se luptară ei ce se luptară din greu, până ce prinţul Rowand îl înghenunchie pe Împăratul Tării Spiriduşilor şi îl făcu să se dea bătut i să cresească îndurare.

            — Am să mă îndur de tine, îi promise Rowand, dacă vei rupe vraja care-mi ţine sora prizonieră, dacă îmi vei învia fraţii şi ne vei lăsa liberi să plecăm acasă!

            — Aşa va fi, încuviinţă Împăratul, apoi se ridică şi luă dint-un cufăr un potir plin cu o licoare de culoarea sângelui. Îi unse pe cei doi fraţi în dreptul urechilor, pleoapelor, nărilor, buzelor şi degetelor. Ca prin minune, cei doi fraţi se treziră pe dată la viaţă şi povestiră că sufletele lor fuseră undeva, departe de ei, dar acum le recăpătaseră. Împăratul mai spuse, după aceea, câteva cuvinte magice pentru prinţesă, şi Elena se dezmetici din vrajă.

            Cei patru fraţi plecasră înapoi, traversând sala cea mare, tunelul cel întunecat şi întoarseră pentru totdeauna spatele Turnul cel Negru al Împăratului Ţării Spiriduşilor.

            Într-un târziu, ajunseră şi acasă, sănătoşi, la buna lor mamă, regina, şi, de atunci înainte, prinţesa Elena nu a mai dat niciodată ocol bisericii invers decât se mişcă Soarele pe cer.

Cântăreţul vrăjitor şi alte basme englezeşti,

Editura Corint, Bucureşti - 1998.