Pandantivul cu un rubin al Reginei Zânelor

Pandantivul cu un rubin al Reginei Zânelor

de Shirley Barber

            Eliza era sora mai mică a Reginei Elvira. Ea era o zână frumoasă, cu păr de aur, ageră și bună la suflet, foarte iubită de spiriduși și de copiii zânelor pentru că nu obosea niciodată să alerge și să se joace cu ei.

            Totuși, Regina i-ar fi spus:

            ― Eliza, trebuie să fii mai liniștită. Tu ești prințesa Zânelor, așa că trebuie să te porți cu demnitate.

            Eliza ar fi încercat să fie cuminte pentru un timp, dar știa dinainte că iar va alerga pe scările palatului, ascunzându-se printre coloanele poleite în timp ce copiii zânelor ar fi gonit după ea cu țipete și hohote de râs.

            Din cauza firii sale pline de însuflețire, Eliza intra adesea în bucluc, și într-o zi chiar s-a întâmplat ceva cu adevărat grav... Regina stătea în fața oglinzii ținând în mână pandantivul ei cu rubin să vadă dacă acesta se asortează cu noul său costum de bal. Rubinul era o piatră rară cu o stea licărind în interiorul lui, dat de către Regele ei să-l poarte la balul zânelor care avea loc peste câteva zile.

            Deodată, Eliza dădu buzna în cameră, încercând să se ascundă de micuții ei prieteni. Ea se ciocni de Regină care scăpă pandantivul printre degete. Acesta căzu pe podeaua de marmurp și se sparse în două bucăți.

            ― Eliza! strigă Regina. Cum poți să fii atât de nesăbuită. Rubinul e distrus!

            De data aceasta, Eliza dăduse de necaz. Regina era foarte supărată, iar Regele se încruntă la Eliza când o întâlni în sala palatului. Numai copiii din palat îi mai erau prieteni. Prințesa se strecura acum ca un șoarece, vărsând lacrimi în locuri retrase, știind că nu i se va mai permite să meargă la bal.

            Sosi și ziua stabilită pentru bal, iar copiii zânelor alergau să o găsească pe partenera lor de joc preferată.

            ― Vino jos cu noi, pe țărm, Eliza, strigau ei. Valul s-a retras foarte mult azi în reflux, și se văd o mulțime de giuvaieruri ce zac la poalele stâncilor parcă așteptând să le culegem.

            ― Îmi pare rău, suspina Eliza, chiar n-am niciun chef de așa ceva. Mă simt prost și sunt prea supărată.

            ― Hai, Eliza, vino, încercă să o înduplece un spiriduș de-o șchioapă. știi că noi nu avem voie să mergem singuri de capul nostru, iar acum toți ceilalți sunt ocupați cu pregătirile pentru bal.

            Prințesa zânelor era prea bună la suflet ca să-i refuze pe copii, așa că ieși cu ei pe țărmul mării. Vâteva zâne erau deja acolo sperând să găsească un giuvaier pe care să-l poarte la noul costum de bal. În pofida tristeții ei, Eliza se alătură celor care căutau pietre prețioase. A fost chiar foarte bine, fiindcă observă imediat o piatră prețioasă extraordinară.

            ― Oh, priviți! Priviți! strigă ea, când o scoase din apă. Era un rubin cu o stea dublă în interior, cea mai de preț piatră ce se putea găsi în Ținutul Fermecat!

            Eliza și copiii se grăbiră să se întroarcă la palat și cerură să-l vadă pe Rege.

            ― Majestatea Voastră, spuse Eliza cu respect, am găsit această piatră prețioasă și sper să o primiți ca să i-o dați surorii male în locul celei din pandantivul pe care i l-am spart.

            Regele privi cu încântare frumusețea pietrei, și toți copiii zânelor șopteau și țopăiau plini de emoție.

            ― Acesta este cel mai frumos giuvaier pe care l-am văzut vreodată, spuse el. Mulțumesc, Eliza. Cu siguranță, acesta repară greșeala ta!

            Regele îl chemă pe bijutierul curții, și curând un bou pandantiv cu două steluțe strălucitoare era gata pentru a-i fi prezentat Reginei. Eliza stătea sfioasă deoparte privind cum Regele pune pandantivul în jurul gâtului Reginei Elvira, explicându-i de unde vine acea minunată bijuterie.

            ― Oh, Eliza, exclamă Regina. Este cel mai frumos rubin. Totul este uitat și iertat și, bineînțeles, trebuie să vii la balul de astă-seară!

            ― Ura! strigă Eliza, aproape fără voia ei, cu bucurie. O rupse la fugă din cameră, urmată de mulțimea spiridușilor, iar sunetul zborului ei pe scările palatului se auzi din plin. Regele și REgina s-au uitat unul la altul resemnați. Eliza nu se schimbase, dar poate că nici ei nu voiau cu adevărat ca ea să fie altfel!

Înainte de culcare – Povești pentru cei mici,

Editura Flamingo GD, București-2007.