Noua prietenă a lui Wilfrid

Noua prietenă a lui Wilfrid

 de Shirley Barber

            În Pădurea de Alun trăiau două familii de șoareci, Morley și Montgomery. Copiii ambelor familii mergeau la Școala Primară Bușteanul Scobit ce se afla într-o vâlcea, lângă un câmp de zmeură sălbatică, dar șoarecii Montgomery erau bogați, și fiii lor aveau fiecare fular și umbrelă pentru zilele reci sau cu ploaie.

            Șoarecii Morley însă, nu aveau niciunul vreun fular, ci doar o singură umbrelă pentru toți. Astfel că atunci când începea să plouă și venea acasă de la școală, soricelul Wilfrid Morley ori căuta să se adăpostească într-o gaură până când ploaia se oprea, ori mama sa venea înaintea lui cu umbrela.

            Într-o zi când începu să plouă, Wilfrid aleargă printre rugi de zmeură și ajunse la o scobitură de la rădăcina unui copac din apropiere așteptând ca ploaia să se oprescă. În acel moment, pe acolo trecu șoricica Milly Montgomery împreună cu fratele ei, Milford, amândoi sub umbrele.

            ― Cineva are mustățile ude pentru că nu are o umbrelă! râse batjocoritor Milly.

            ― Mustățile ude se vor usca destul de repede și bine, spuse Wilfrid calm.

            ― Cineva are doar o traistă veche în care să-și pună caietul cu teme în loc de un ghiozdan adevărat! zise ironic Milford.

            ― Poate că nu am un ghiozdan elegant, replică Wilfrid, dar cel puțin eu îmi fac singur temele!

            Toți știau că domnul Montgomery îi făcea exercițiile la aritmetică lui Milford, așa că fratele și sora hotărâră să se grăbească spre casă înainte ca Wilfrid să poată să le mai spună ceva.

            Wilfrid se acoperi cu câteva frunze căzute și începu să exerseze tabla înmulțirii, când deodată apăru o zână minunată îmbrăcată în văluri aurii care alerga prin stropii de ploaie venind lângă copac.

            ― Pot să împart cu tine acest adăpost până când se opreșt poaia? întrebă ea dintr-o răsuflare.

            Wilfrid se mișcă astfel încât să-i facă loc zânei să se așeze, iar aceasta își puse jos un coșulețcu zmeură pe care tocmai o culesese.

            ― Am de gând să fac puțin gem când ajung acasă, explică ea, dar putem să luăm fiecare din zmeură ca să ne mai treacă timpul.

            Wilfrid se sfia la început, căci niciodată nu mai stătuse dde vorbă cu o zână, dar încetul cu încetul, mâncând zmeură și glumind pe seama sâmburilor, începură să se simtă ca doi vechi prieteni. Zâna îi spuse lui Wilfrid cât de greu este să te bazezi pe o baghetă magică atunci când este vorba de fulgere și trăsnete, iar Wilfrid îi povesti zânei despre exercițiile de la aritmetică și despre tabla înmulțirii și fu mirat să descopere că zânele nu știau absolut nimic despre astfel de lucruri.

            Apoi au jucat „Eu-spionez-mereu-cu-ochișorul-meu”, după care Wilfrid i-a arătat zânei cum se joacă bile folosind coperta din spate a manualului său. Cât timp s-au jucat, ploaia s-a mai domolit, și curând forma rotundă și ocrotitoare a doamnei șoarece Morley apăru în fața lor sub umbrela ei mare și peticită.

            ― Iată-te, Wilfy, chicoti ea. Poate că nu mai era nevoie să vin înaintea ta, ploaia aproape că s-a oprit.

            Wilfrid o prezentă mamei sale pe noua sa prietenă, și toți au mai stat de vorbă puțin până când ploaia s-a oprit complet și soarele străluci vedel din nou. Apoi zâna își luă rămas-bun de la șoareci zâmbind și promise că îi va căuta peste câteva zile ca să le dea un borcănel din gemul ei de zmeură.

            ― Ei, tu ești un șoarece norocos! spuse mama lui Wilfrid, privind spre zâna care se îndepărta în zbor ca un fluture de aur. Nu sunt mulți care să aibă norocul să fie prieteni cu o zână adevărată.

            ― Da, încuviință Wilfrid, fericit, Și știi de ce, mami? Dacă noi am fi fost bogați și eu aș fi avut o umbrelă numai a mea, n-aș fi întâlnit-o absolut niciodată!

 

Înainte de culcare - Povești pentru cei mici,

Editura Flamingo GD, București-2007.