Brățara magică

Brățara magică

de Shirley Barber

            A fost odată ca niciodată o seminție de zâne care locuia într-un oraș mic lângă un râu stălucitor. Căsuțele acestora erau construite printre bolovani acoperiți de mușchi, ascunși pe jumătate de ferigile care se lăsau peste ei. Regele și Regina Zânelor locuiau cu cele două fiice ale lor într-un palat făcut din frunze și petale, cu balcoanele îmbrăcate în viță-de-vie cu vedere spre apă.

            Prințesa Rowena avea ochi negri și părul ca pana corbului, iar micuța Lisette avea cel mai frumos păr auriu dintre toate zânele cu păr auriu. Însă prințesa Lisette avea o fire atât de blândă și arăta atât de gingaș, încât Prințesa Rowena, deși era la fel de încântătoare, devenea invidioasă și tare nefericită.

            Regele era prins cu problemele regatului, ar Regina cu îngrijirea celorlalți copii mai mici, așa că niciunul nu observase nefericirea fiicei lor.

            Prințesa Rowena era cu câțiva ani mai mare decât prințesa Lisette, și avusese grijă de ea ca de un copil. Dar cu cât micuța zână aurie creștea ajungând o tânără minunată, cu atât creștea și invidia surorii mai mari.

            Prințesa Rowena descoperise că e în stare să facă vrăji, un dar valoros și rar printre cei din poporul său. Ea știa că nu trebuie să-și folosească niciodată acesta dar pentru a face rău altora, dar treptat-treptat, invidia îi covârși sentimentele ei cele mai bune. Ea comandă unui bijutier să facă o brățară de aur, iar când acesta fixă și pietrele în ea, prințesa o impregnă cu o vrajă puternică.

            Într-o seară, Rowena îi dădu surorii sale brățara magică. Lisette se arătă încântată de slipirea pietrelor prețioase în lumina lămpilor.

            ― Am să o port tot timpul, dragă rowena, promise ea, și o puse pe brațul său. E așa drăguț din partea ta, și apoi tu mi-ai fost întotdeauna o soră atât de bună.

            Rowena plecă și stătu o vreme pe balcon privind lung în jos apa sub lumina lunii. Ea știa că atât timp cât sora ei se va afla sub vraja din brățară, aceasta va deveni obosită și nu va mai putea să zboare așa cum trebuia să zboare o zână. Invidia din ea era satisfăcută, dar inima îi era grea fiindcă știa că a făcut un mare rău.

            Acum, într-un regat învecinat, doi prinți chipeși își luară rămas-bun de la mama și tatăl lor aflați într-un palat suspendat în aer între turlele albe și roșii ale florilor de degețel. Ei erau pe punctul de a pleca într-o călătorie pentru a-și găsi două mirese zâne.

            ― Alegeți cu înțelepciune, le porunci Regele Aven. Ele trebuie să fie de sânge regesc, și frumoase, dacă se poate, pentru binele poporului nostru...

            ― Și cu o fire blândă, adăugă Regina Bel, astfel încât să-mi fie mai ușor să le îndrăgesc.

            ― Sănătoase și puternice, continuă Regele, pentru că ele trebuie să zboare cu voi și să vă ajute să aveți grijă de poporul zânelor din regatul vostru. Ține minte, Zori-de-Zi, acest regat dintre florile de degețel va fi al tău, într-o zi, iar tu, Trifoi, vei avea Tărâmul ce Crețușcă de pe malurile pârâului.

            Prinții au plecat în zbor, împreună cu câțiva servitori care cărau proviziile pentru căătorie. Prințul Zori-de-Zi auzise că două prințese frumoase locuiesc în josul apei, iar o albină îi spuse unde le poate găsi.

            ― Ele locuiesc în josul pârâului printre ferigi, bâzâi ea. Le-am au-z-z-zit când am coborât în zbor să beau apă.

            La căderea nopții, prinții au ajuns la palatul Regelui Azolla. Au fost anunțați de un grup de prompeți suflând în flori de caprifoi.

            Regele Azolla și Regina Bryony le-au urat bun-venit și le-au prezentat pe cele două fiice ale lor. Imediat, tânărul prinț Trifoi a pus ochii pe prințesa Lisette cea cu părul de aur, iar inima lui i s-a dăruit ei pentru totdeauna, în timp ce prințul Zori-de-Zi se îndrăgostise de Rowena cea cu părul ca pana corbului.

            Puțin mai târziu, prințul Zori-de-Zi îi spuse fratelui său:

            ― N-aș căuta o altă mireasă în afară de Rowena, cu excepția faptului că simt că e ceva rău aici. Există o putere ciudată în sora mai mare și o slăbiciune la fel de ciudată în cealaltă. Poate că ar trebui totuși să-mi caut mireasa în altă parte.

            ― Dar eu mi-am găsit-o pe a mea, declară prințul Trifoi. Am să o rog pe prințesa Lisette să-mi fie soție.

            A doua zi, prințul Trifoi o găsi pe Lisette plimbându-se printre violete, și cu delicatețe îi ceru să se mărite cu el. Lisette își plecă capul auriu cu tristețe.

            ― Vai, dragul meu prinț, oftă ea. Nu știu de ce, dar eu am devenit prea slăbită pentru a zbura. nu pot fi soția ta, pentru că nu aș putea să lucrez alături de tine în regatul tău.

            Prințul Trifoi se gândi serios un timp, apoi luă o decizie.

           ― Scumpă prințesă, tu ești unică pentru mine. Mâine, le voi spune părinților mei că renunț la regatul meu. Este adevărat că un prinț trebuie să se casătorească cu o prințesă capabilă să zboare, dar o ființă obișnuită din lumea zânelor se poate căsători cu adevărata sa dragoste, fie că ea poate să zboare sau nu!

            Apoi el zbură la tatăl ei să ceară mâna prințesei.

            Când el se pierdu în zare și nu se mai văsu, prințesa Lisette vărsă lacrimi amare.

            ― Nu pot să-l las pe dragul meu prinț să-și ruineze viața pentru mine, își spuse ea printre suspine. o să plec departe de tot ca el să nu mă mai găsească. Atunci poate că o să mă uite și o să se însoare cu altă zână care poate să zboare.

            Ea păși peste frunzele plutitoare ale plantelor de apă și se opri pe o frunză uscată. Apoi o împinse către mijlocul apei ca pe o bărcuță, iar curentul o duse repede în jocul văii.

            Între timp, Regele Azolla și cei doi prinți au petrecut multe ore discutând aprins. Regele l-a lăudat pe Trifoi pentru tăria dragostei sale, dar a spus că el nu trebuie să renunțe la regatul său fără să se consulte cu părinții.

            Deodată, se zvoni că prințesa Lisette a dispărut. Toți au plecat să o caute, dar nu au dat de ea nicăieri.

            După două zile de căutări, speranța de a o mai găsi se risipi, însă prințul Trifoi, cu inima frântă, îi anunță că el va continua totuși să o caute până când o va găsi. Nimeni nu a putut să-l facă să se răzgândească, nici fratele lui, nici Regele, nici Regina, și el zbură singur mai departe, în josul văii, ajungând într-o regiune sălbatică, unde nimeni din seminția zânelor nu se mai aventurase până atunci.

            După plecarea lui Trifoi, prințul Zori-de-Zi o căută pe prințesa Rowena și o găsi stând printe bolovani acoperiți de mușchi privind lung și cu adâncă tristețe spre apa strălucitoare.

            ― Prinșesa Rowena, spuse el grav, aș vrea să-mi spui adevărul. Nu cumva tu ești cauza necazurilor surorii tale, sau mă înșel?

            ― Știi? îngăimă prințesa, ridicându-și spre el ochii negri plini de lacrimi.

            ― Doar am ghicit, replică Zori-de-Zi. De ce nu-mi spui tot? Poate că te-aș ajuta.

            A fost o mare ușurare pentru Rowena să-i mărturisească ce a făcut.

            ― Invidia mea a fost ca o boală, spuse ea cu obrajii uzi de lacrimi. I-am distrus viața Lisettei, iar acum mi-am distrus și viața mea.

            ― Oh, Rowena, spuse prințul Zori-de-Zi cu blândețe. Văd că îți pare sincer rău pentru ce ai făcut. Să sperăm că fratele meu, Trifoi, va fi în stare să o găsească pe sora ta și să o aducă acasă în siguranță printre noi toți.

            Prințesa Lisette străbătu cale lungă în josul pârâului, dar curând bărcuța ei dintr-o frunză începu să se scufunde. Ea se luptă și reuși să ajungă pe țărm adăpostindu-se într-un golfuleț. Aici se odihni pe o împletitură de plante care erau pline de fructe cu care ea se hrăni.

            Multe broscuțe care trăiau în stufăriș veneau să vorbească cu ea, și cu cât zilele treceau ele deveniră micuții ei prieteni. Ele i-au spus că acolo era un loc bun de stat, doar că exista un singur pericol: din când în când un dragon ieșea din apă și înhăța musculițe și broaște, dacă le putea prinde!

            ― Poate că el ar mânca chiar și o zână! spuse o broscuță. Dacă el apare, tu trebuie să fugi repede și să te ascunzi așa cum facem noi.

            Zilele treceau una după alta, și într-o dupăamiază caldă și luminoasă, când prințesa stătea lângă apă cu micuții ei prieteni, deodată prințul Trifoi ateriză în zbor chiar în fața ei.

           ― În sfârșit, te-am găsit! strigă el plin de bucurie. Prințesa, la început s-a speriat apoi încântată că îl vede, vru să alerge în brațele lui când un dragon uriaș se ridică din apă împroșcând cu stropi în jur și înaintă pe pajiște.

            Broscuțele săriră în toate direcțiile.

            ― Fugi, Lisette, strigă prințul și își trase sabia să o apere. Dar coada lungă a dragonului îl lovi și îl puse la pământ.

            Lisette nu putea să zboare. Ea văzu cum dragonul își îndoaie gâtul și se uită la prinț, și se gândea acum-acum îl va devora. Ea nu avea nici un fel de armă în mână, nici o piatră să arunce în el, așa că își scoase brățara magică și o aruncă pe aceasta în capul dragonului.

            Brățara învârtindu-se străluci n lumina soarelui, iar dragonul se repezi la ea și o îngiți pe dată. Apoi, vraja ei magică începu să lucreze, și dragonul începu să-și piardă puterea. El căzu înapoi în apă și se scufundă încet în adâncurile ei, și nu mai reveni niciodată.

            Ghearele dragonului îl rănise pe prințul Trifoi, dar prințesa Lisette făcu bandaje din pânză de păianjen pe care puse o alifie tămăduitoare făcută din ierburile de pa maul râului. Pe măsură ce el își recăpăta forțeșe, așa și ea și le recăpăta pe ale sale și descoperi repede că acum putea să zboare din nou. În cele din urmă, veni și ziua în care le spuse la revedere prietenilor lor, broscuțele, și cei doi zburară înapoi spre regatul de ferigă al Regelui Azolla.

            Ce veselie, ce chiote au fost atunci când tinerii au sosit! În cinstea lor s-a organizat un uriaș ospăț, și atunci s-a anunțat că prințesa Rowena se va căsători cu prințul Zori-de-zi, iar prințesa Lisette se va căsători cu iubitul ei Trifoi. Într-un moment de liniște, Rowena îi spuse plină de regret surorii ei despre răul făcut și o imploră să o ierte. Lisette o iertă înțelegătoare, iar cele două perechi începură să facă planuri de nuntă.

            Astfel că avu loc o nuntă dublă care a fost de o asemenea frumusețe, încât nimeni de pe acea întreagă vale nu avea să o uite vreodată. Au fost invitați toți cei care locuiau în regatul de ferigă, de la cei din familia regală până la cel mai umil șoarece și cea mai neînsemnată albină.

            Fericitele perechi din lumea zânelor au zburat departe spre noul cămin printre florile de degețel și crețușcă.

            Prințesa Rowena și-a folosit darul ei numai spre a face bine celorlalți, astfel că seminția zânelor a trăit fericită de atunci încolo.

            Iar dragonul care a înghițit brățara a rămas sub puterea vrajei pe fundul râului, și niciodat nu le-a mai speriat pe broscuțe.

 

Brățara magică - Poveste de dragoste cu zâne,

Editura Framingo GD, București - 2007.