Kate, spărgătoarea de nuci

Kate, spărgătoarea de nuci

de Joseph Jacobs

            A fost odată ca niciodată, au fost odată un rege şi o regină, ca mulţii alţii. Regele avea o fată, Anne, iar regina avea, la rându-i, tot o fată, pe nume Kate. Cine le privea, observa imediat că Anne era mult mai frumoasă decât fata reginei, dar copilele se iubeau una pe alta, ca şi cum ar fi fost surori bune. Regina deveni din ce în ce mai geloasă, cu timpul, deoarece fata regelui era mai frumoasă decât a ei, aşa că se hotărâ să o blesteme, luându-i frumuseţea. Nici una, nici două, regina ascultă de povaţa unei îngrijitoare de păsări care făcea farmece şi care îi spuse să o trimită pe copilă a doua zi dimineaţă la ea acasă, pe stomacul gol.

            Zis şi făcut, dimineaţa următoare, regina o rugă pe Anne:

            — Draga mea, du-te, rodu-te, la îngrijotoarea de păsări din vale şi roag-o să ne împrumute cu nişte ouă.

            Anne porni, ascultând rugămintea reginei, dar, când trecu prin bucătăria castelului, zări o coajă de pâine pe care o luă şi o mâncă pe drum.

            Ajunse la îngrijitoarea de păsări şi o rugă să îi dea împrumut câteva ouă. Dar femeia îi spuse:

            — Ridică şi tu capacul cratiţei de pe foc şi uită-te înăuntru.

            Copila a ascultat-o, dar nimic rău nu s-a petrecut.

            — Du-te acasă la mama ta şi zi-i să-şi încuie mai bine uşa de la cămară data viitoare.

            Fata merse acasă şi spuse întocmai reginei, care pricepu imediat că Anne mâncase ceva de dimineaţă. Aşa că, a doua zi dimineaţă, o urmări şi, văzând că nu a mâncat nimic, o mai trimise o dată. Pe drum, însă, prinţesa se întâlni cu nuşte tărani care culegeau mazăre de la marginea ogoarelor. Fiind foarte prietenoasă, se duse şi vorbi cu ei, după care luă un pumn de boabe de mazăre pe care le ronţăi până la casa îngrijitoarei de păsări.

            Ajunsă acolo, aceasta îi spuse:

            — Ridică şi tu capacul cratiţei şi vezi ce e înăuntru.

            Anne ridică iar capacul şi nici de acea dată nu se petrecu nimic rău. Deşi rareori era supărată, îngrijitoarea de păsări se înfurie şi îi zise fetei:

            — Spune-i mamei tale că oala nu fierbe fără foc.

            Iar copila merse şi-i spuse întocmai reginei.

            În cea de-a treia zi, regina se decise să meargă împreună cu Anne. De data aceasta, atunci când Anne luă capacul cratiţei, pe dată-i dispăru frumosul cap şi se trezi în loc cu unul de oaie.

            Văzând aceasta, regina fu nespus de mulţumită şi se întoarse la castel.

            Dar fiica reginei, Kate, luă o bucată curată de pânză şi acoperi cu ea capul surorii sale, o apucă de mână şi porniră amândouă în lume, să îşi caute norocul. Merseră şi merseră, până când, în cele din urmă, ajunseră la porţile unui castel. Kate ciocăni la poartă şi îi rugă pe paznici să le ofere un adăpost peste noapte, ei şi surorii ei bolnave. Copila intră şi aflară curând că palatul aparţinea unui rege care avea doi fii, dintre care unul se îmbolnăvea văzând cu ochii, fără ca nimeni să ştie din ce cauză. Şi ceea ce era mai ciudat, era faptul că oricine l.ar fi păzit noaptea, dispărea fără urmă. Acesta fiindu-i necazul, regele oferea o pungă de arginţi oricărui curajos care s-ar fo oferit să stea o noapte lângă fiul său. Fiind o fată curajoasă din fire, Kate se angajă să ducă la bun sfârşit această treabă.

            Până la miezul nopţii, totul merse strună. La ora douăsprezece fix, prinţul se ridică, se ridică, se îmbrăcă şi coborâ treptele castelului. Kate îl urmări îndeaproape, însă prinţul nu dădu demne că ar fi observat-o. Prinţul ajunse, între timp, la grajduri, îşi înşeuă calul, sări în şa, iar Kate se furişă uşor în spatele lui. Cei doi goniră nebuneşte prin păduri, iar Kate adună din zbor nuci, din copacii de pe margine, cu care îşi umplu buzunarele şorţului. Galopară ce galopară, până când ajunseră în dreptul unui deal înverzit. Acolo, prinţul trase de frâu şi rosti:

            — Deschide-te, deschide-te deal verde şi lasă-l pe tânărul prinţ cu-al său cal să intre.

            Iar Kate adăugă:

            — … şi cu-a lui domniţă din spate.

            Exact în aceeaşi clipă, dealul cel înverzit se deschise şi intrară cu toţii. Prinţul pătrunse într-o sală imensă, puternic luminată, unde îl înconjură nenumărate zâne minunate care îl trăgeau la dans. Fără a fi observată de nimeni, Kate se ascunse după uşă. De acolo îl urmări pe prinţul care dansă şi dansă, până ce nu se mai putu mişca, şi căzu pe un fotoliu. Atunci, zânele îi făcură vânt cu evantaiele, iar prinţul o luă de la capăt cu dansul.

            La cântatul cocoşilor, prinţul se grăbi să se urce pe spinarea calului, iar kate îi sări în spate, şi porniră împreună către casă. La răsăritul soarelui, curtenii intrară în camera prinţului şi o găsiră lângă cămin pe Kate, care spărgea nuci. Copila spuse tuturor că prinţul dormise neîntors în acea noapte, însă nu mai acceptă să mai piardă o altă noapte fără să fie plătită cu o pungă de galbeni. Cea de-a doua noapte se scurse asemeni calei dintâi. Prinţul se trezi la miezul nopţii şi galopă nebuneşte spre dealul înverzit, ajungând la balul zânelor. Şi de această dată, Kate îl însoţi şi culese nuci din pădure. dar nu îl mai privi pe prinţ, pesemne ştia că acesta avea să danseze până va fi stors de vlagă. Îi atrase atenţia un copil zână, care se juca cu o nuieluşă, şi o auzi pe una dintre zâne spunând:

            — Dacă ar fi lovită de trei ori cu acea nuieluşă, sora lui Kate ar deveni la fel de frumoasă pe cât a fost la început.

            De îndată, Kate rostogoli câteva nuci înspre copilul zânelor şi acesta porni împiedicându-se după ele, lăsând să îi cadă nuieluşa din mânuţe. Iar Kate o apucă şi o ascunse în buzunarul şorţului, La cântatul cocoşilor, plecară spre casă, ca şi prima oară; însă de cum se văzu în camera lor, Kate se grăbi să o atingp pe Anne de trei ori nu nuieluşa zânelor. În aceeaşi clipă, urâtul cap de oaie dispăru, iar copila îşi regăsi frumosul chip de dinaintea belstemului.

            În cea de-a treia noapte, Kate acceptă să aibă grijă de prinţul cel bolnav, numai cu condiţia de a-l lua de soţ. Totul se desfăşură ca în primele două nopţi. Însă de data aceasta, copilul zânelor se juca cu o pasăre, iar Kate o auzi pe una dintre zâne:

            — Dacă ar mânca de trei ori din carnea acelei păsări, prinţul cel bolnav ar fi mai sănătos ca niciodată.

            Kate rostogoli toate nucile pe care le avea la ea către copilul de zână, până când acesta, încercând să le adune, scăpă pasărea, iar Kate o ascunse în buzunarul şorţului.

            Cântatul cocoşilor îi puse şi de această dată pe fugă, numai că, în loc să stea şi să spargă nuci, Kate jumuli pasărea şi o puse la fript. Nu după mult timp, se putea simţi o aromă apetinsantă.

            — Vai, spuse prinţul cel bolnav, cât aş vrea o bucăţică din friptura aceea de pasăre.

            Kate îl lăsă să mănânce o bucată, iar prinţul izbuti să se proptească în coate. dar continuă să strige după mâncare:

            — Vai, de-aş mai putea mânca o bucată din friptura aceea!

            Aşa că fata îi dădu un dumicat, iar prinţul reuşi să stea aşezat pe marginea patului. Dar nu încetă:

            — Vai, cât aş voi să mănânc şi a treia oară din friptură!

            Iar Kate îl lăsă să mănânce şi a treia oară, iar prinţul se ridică din pat sănătos şi voios, se îmbrăcă şi se aşeză alături de Kate, lângă cămin. În dimineaţa următoare, curtenii îi găsiră pe Kate şi pe tânărul prinţ spărgând nuci împreună.

            Între timp, fratele prinţului o cunoscuse pe Anne şi se îndrăgostise nebuneşte de ea, căci toţi îi îndrăgiseră pe dată chipu-i dulce. Şi, iată cum prinţul cel bolnav s-a căsătorit cu sora cea bună, iar prinţul cel bun s-a căsătorit cu sora cea bolnavă. Şi au trăit fericiţi, până când, într-o bună zi, şi-au găsit sfârşitul, la fel de fericiţi.

 

Cântăreţul vrăjitor şi alte basme englezeşti,

Editura Corint, Bucureşti - 1998.