Fântăna de la capătul lumii

Fântăna de la capătul lumii

 de Joseph Jacobs

            A fost odată demult, în vremuri îndepărtate şi fericite, deşi eu nu le-am prins, nici voi, nici nimeni altcineva; a fost odată o fetiţă care rămăsese orfană de mamă, iat tatăl se căsătorise pentru a doua oară. Mama cea vitregă o ura pe copilă, pentru că o întrecea în frumuseţe, şi se purta foarte urât cu ea. O obliga să ducă la bun sfârşit mai toate treburile slugilor şi nu-i mai dădea pace. Într-o zi, mama cea vitregă s-a gândit să scape pentru totdeauna de copilă: Îi dădu o sită de cernut şi-i spuse:

            — Du-te şi umple-o cu apă luată din Fântâna de la Capătul Lumii şi să mi-o aduci înapoi plină ochi, că de nu…

            Sigur că mama cea rea spera ca fetiţa să nu găsească niciodată Fântâna de la Capătul Lumii, dar, chiar dacă ar fi reuşit, cum ar fi reuşit, cum ar fi fost în stare să aducă acasă o sită de cernut plină ochi cu apă?

            Fetiţa porni la drum şi-i întrebă pe toţi care îi ieseau în cale unde se găseşte Fântâna de la Capătul Lumii. Dar nimeni nu ştia, iar copila nu se putea hotărâ pe care drum s-o mai apuce. Când, iată că îi ieşi în cale o bătrânică aplecată de mijloc, care îi povesti unde se găsea fântâna cu pricina şi cum putetea ajunge la ea. După ce făcu tot ceea ce bătrânica o povăţuise să facă, copila nimeri, într-un târziu, la Fântâna de la Capătul Lumii. Vârâ sita în apa cea rece şi, când o scoase, aceasta era goală. Încercă în nenumărate rânduri, dar la fel se petrecu de fiece dată. În cele din urmă, obosită, fata se aşeză pe jos şi începu să plângă cu sughiţuri.

            La un moment dat auzi o voce orăcăită; îşi ridică privirile şi văzu un broscoi mare, cu ochi bulbucaţi, care o privea şi vorbea cu ea.

            — Ce s-a întâmplat, draga mea? întrebă broscoiul.

            — Vai şi amar de mine, se ălânse copila, mama mea vitregă m-a trimis să bat tot drumul acesta lung, doar ca să umplu sita asta cu apă din Fântâna de la Capătul Lumii, iar eu n-o pot umple defel.

           — Ei bine, dacă promiţi să faci tot ceea ce îţi voi cere, timp de o noapte întreagă, am să îţi spun eu care este secretul.

            Fata acceptă bucuroasă, iar broscoiul orăcăi:

Tencuieşte-o cu lut şi cu muşchi de pădure,

Şi apă în sită uşor tu vei pune!

            Acestea fiind spuse, broscoiul ţopăi, alunecă şi sări cu un plescăit în Fântâna de al Capătul Lumii.

            Copila căută niscaiva muşchi de pădure şi îl aranjă pe fundul sitei, apoi puse un strat de argilă. După care o vârâ din nou în apa Fântânii de la Capătul Lumii, şi de astă dată apa nu se mai scurse. Aşa că fata se pregăti să plece acasă.

            Chiar atunci, însă, broscoiul îşi scoase capul afară din fântână şi-i atrase atenţia:

            — Aminteşte-ţi de promisiunea făcută!

            — Bine, bine, răspunse fata, căci gândea în sinea ei: ce rău mi-ar putea face sărmană broască?

            Porni, deci, înapoi, la mama cea vitregă şi-i duse o sită plină cu apă luată din Fântâna de la Capătul Lumii. Cu toate că era furioasă peste poate, mama cea vitregă nu mai avu ce spune.

            În seara aceea, la uşa castelului se auzi un crijelit şi o voce care striga:

Deschide uşa, iubita mea,

Deschide uşa, draga mea,

Aminteşte-ţi de ale noastre jurăminte,

La fântână în pajişte rostite,

La Fântâna de la Capătul Lumii!

            — Oare cine ar putea fi la ora asta? întrebă mama vitregă.

            Fata se văzu nevoită să îi istorisească toată păţania precum şi promisiunea tăcută broscoiului.

            — O fată trebuie să îşi respecte cuvântul dat, rosti mama vitregă. Du-te imediat şi deschide-i uşa.

            Era cât se poate de fericită de faptul că fata trebuia să se supună dorinţelor unui broscoi atât de scârbos.

            Copila merse şi deschise uşa, în faţa căreia aştepta broscoiul de la Fântâna de la Capătul Lumii. Acesta ţopăi, sări şi ajunse în dreptul fetei, căreia îi spuse:

Ridică-mă pe-al tău genunchi, iubirea mea,

Ridică-mă pe-al tău genunchi, draga mea,

Aminteşte-ţi de ale noastre jurăminte

La fântână în pajişte rostite,

La Fântna de la Capătul lumii!

            Dar copilei nu îi plăcu deloc această idee, aşa că mama cea vitregă îi porunci:

            — Ridică broasca imediat, mironosiţă ce eşti! O fată trebuie să îşi respecte cuvântul dat!

            Mai de voie, mai de nevoie, fata ridică broasca în poală şi o ţinu până ce aceasta vorbi din nou:

Dă-mi de mâncare, iubirea mea,

Dă-mi de mâncare, draga mea,

Aminteşte-ţi de jurămintele făcute

Lângă fântâna cu unde reci şi mute.

           Copilei nu îi displăcu această dorinţă. aşa că aduse un castron cu lapte  şi pâine, şi hrăni broscoiul. După ce se sătură, broasca vorbi din nou:

Hai la culcare, iubirea mea,

Hai la culcare, draga mea,

Aminteşte-ţi de jurămintele făcute,

Lângă fântâna cu unde reci şi mute.

            Copila se împotrivi din răsputeri, dat fu nevoită să accepte şi această dorinţă a broscoiului, căci mama cea vitregă îi porunci:

            — Fă ceea ce ai promis, fată; ştii prea bine că trebuie să îţi respecţi cuvântul dat. Fă ce ai promis sau vei fi dată afară din casă, cu tot cu broască!

            Amărâtă peste poate, fata luă broscoiul cu ea la culacare, dar îl aşeză în pat cât putu de aproape. Ei bine, exact la capătul zorilor, iată ce orăcăi broasca:

Taie-mi capul, iubirea mea,

Taie-mi capul, draga mea,

Aminteşte-ţi de jurămintele făcute,

Lângă fântâna cu unde reci şi mute.

            Auzind acestea, fata se împotrivi, căci îşi aminti de cele făcute de broască pentru ea la Fântâna de la Capătul Lumii. Însă broscoiul repetă de nenumărate ori cererea, încât copila merse şi luă un topor, cu care îi tăie capul. dar, să vezi şi să nu crezi, în faţa ei nu mai stătea broscoiul cel urât, ci un prinţ tânăr şi frumos. Acesta îi povesti cum fusese belstemat de un vrăjitor hain să rămână broască până când o fată îi va îndeplini toate dorinţele timp de o noapte întreagă şi îi va tăia apoi capul.

            Cea mai surpirinsă dintre toţi a fost, fireşte, mama cea vitregă, atunci când descoperi în locul broscoiului hidos un tânăr prinţ. După cum vă puteţi da singuri seama, ea nu fu deloc mulţumită când prinţul o anunţă că are de gând să o ia de soţie pe fiica ei vitregă, cea care rupsese vraja şi brestemul, dar nu avu încotro şi îi acceptă cererea.

            Astfel că cei doi tineri se cununară de îndată şi trăiră împreună fericiţi, în castelul regelui, tatăl mirelui. iar mama cea vitregă rămase să se consoleze cu gândul că scăpase de cea care o întrecea în frumuseţe, chiar dacă numai şi numai din cauza răutăţii ei izbutise fiica cea vitregă să se mărite cu un prinţ tânăr şi frumos.

 

Cântăreţul vrăjitor şi alte basme englezeşti,

Editura Corint, Bucureşti - 1998.