Jack cel puturos

Jack cel puturos

de Joseph Jacobs

            A fost odată ca niciodată, a fost un flăcău pe nume Jack, care nu avea pe nimeni pe lume, decât pe mama sa. Erau oameni foarte sărmani, iar bătrâna lui mamă îşi câştiga traiul din torsul lânii. Jack, însă, era de o asemenea lenevie, încât nu făcea nimic altceva decât să stea tolănit la soare, în miezul verii, şi să se aciueze pe vatră, în toiul iernii. Iată de ce, oamenii i-au spus Jack cel puturos. Neizbutind cu nici un chip să-l facă să fie un om în rând cu ceilalţi, într-o zi de luni bătrâna îl anunţă că îl va lăsa pe drumuri, să se descurce cum l-o duce capul, dacă nu va fi în stare să îşi câştige şi el cinstit o porţie de mâncare.

            Aceste vorbe pare-se că l-au dezmeticit pe Jack, căci chiar din ziua următoare se duse la ferma vecină, unde găsi ceva de lucru pentru un penny. Cum până atunci nu avusese la el nici un ban, Jack pierdu bănuţul tocmai când traversa gârla, în drum spre casă.

            — Eşti un netot, îl dojeni mama, trebuia să-l fi ţinut în buzunar.

            — Aşa voi face data viitoare, răspunse Jack.

            Veni şi ziua de miercuri. De data aceasta, Jack se duse să lucreze pentru un crescător de vaci care îl răsplăti, la sfârşitul zilei, cu o butelcă de lapte. Băiatul o luă, turnă laptele în buzunarul cel mare al jachetei, aşa că îl împrăştie pe tot până acasă.

            — Vai şi amar de mine! se văicări bătrâna, trebuia să vii cu butelcuţa pe cap până acasă.

            — Aşa voi face data viitoare, spuse Jack şi de această dată.

            A doua zi, joi, Jack purcese la drum şi munci pentru un fermier care îi dădu în schimb nişte brânză topită. Seara, când veni vremea să plece, băiatul luă brânza, o puse pe cap şi porni spre casă. Până să ajungă, însă, o parte din brânză se scurse pe drum, iar cealaltă î se lipi de păr.

            — Mocofan şi tăntălău ce eşti, îl ceartă mama, bine era s-o ţii în mâini până acasă.

            — Aşa voi face data viitoare, promise Jack.

            Vineri, Jack cel puturos trase din greu pentru un brutar. Omul se hotărâ să îi dea drept plată un cotoi gras, bun să prindă şoareci. Jack înşfăcă animalul şi îl ţinu cu grijă în mâini, după sfatulmamei. În scurt timp, însă, motanul îl zgârie atât de tare, încât Jack se văzu nevoit să îi dea drumul. Ajuns acasă, mama strigă la el:

            — Tare prostănac mai eşti, băiete, trebuia să îl legi cu sfoară şi să-l tragi după tine.

            — Aşa voi face data viitoare, răspunse Jack.

            Iată că veni şi ziua de sâmbătă, şi Jack se angajă la un măcelar, care îl răsplăti regeşte, cu o pulpă de berbec. Flăcăul apucă pulpa, o legă cu o sfoară şi o trase după el prin praf, astfel că până acasă nu mai rămase nimic din bucata de carne. de data aceasta, femeia îşi ieşi complet din fire, căci ziua următoare era duminică şi n-avea nici un strop de carne cu care să pregătească varza.

            — Nătăfleţul satului, se răsti ea, ar fi trebuit să o aduci pe umăr.

            — Aşa voi face data viitoare, grăi Jack.

            Lunea următoare, Jack se duse din nou să lucreze la un crescător de vite. Dar primi drept răsplată un măgar. Cu mare greutate, Jack izbuti să urce dobitocul pe umeri şi porni apoi agale spre casă, purtându-şi plata în spinare.

            Nu ştiu cun se făcu, dar, în drumul său, Jack trecu pe lângă gospodăria unui om bogat, care avea o fată foarte frumoasă, dar surdă şi mută. Până atuncea, nimeni nu auzise râsul fetei, iar vracii erau de părere că fata nu va putea vorbi până ce nu o va face cineva să râdă. Din întâmplare, copila privi pe geam tocmai când Jack cel puturos trecea agale cu măgarul pe umeri. Priveliştea unui măgar atârnat pe spinarea flăcăului, cu picioarele zbătându-se prin aer, i se păru aşa de comică şi de neobişnuită, încât fata izbucni dintr-o dată în hohote de râs, recăpătându-şi pe dată vocea şi auzul.

            Tatăl copilei se bucură nespus şi oferi mâna fetei sale lui Jack cel puturos, care ajunse astfel un om respectabil şi bogat. De atunci înainte cei doi tineri au locuit într-o casă imensă, în care au chemat-o şi pe bătrâna lui mamaă, care a trăit fericită, până când, în cele din urmă, şi-a găsit sfârşitul.

Cântăreţul vrăjitor şi alte basme englezeşti,

Editura Corint, Bucureşti - 1998.