Cuibul Coţofenei

Cuibul Coţofenei

de Joseph Jacobs

A fost odată, când porcul citea pe dată

Orice, iar maimuţa tutun priza,

Găina fuma, la fel, să nu fie prejos defel,

Iar raţa zgomotos măcăia.

            Toate păsările cerului au venit într-o bună zi la coţofană, rugând-o să le înveţe cum să îşi construiască cuibul. Căci, precum bine se ştie, coţofana este renumită pentru făcutul cuiburilor. Auzind acestea, coţofana îşi chemă surorile înaripate şi porni să le arate cum se face cuibul. Mai întâi, luă nişte pământ din care făcu un soi de prăjitură rotundă.

            — Aaa, aşa se face, glăsui sturzul, după care îşi şuă zborul, şi aşa îşi fac sturzii până în ziua de azi cuibul.

            Coţofana continuă să le arate şi luă câteva surcele pe care le aranjă de jur împrejurul pământului.

            — Acum ştiu totul, decise mierla şi plecă.

            Şi dacă veţi căuta, veţi vedea că aşa îşi fac mierlele cuibul până în ziua de azi.

            După aceea, coţofana mai puse un strat de pământ peste surcele.

            — Acum este totul clar, vorbi bufniţa cea înţeleaptă, apoi zbură, şi de atunci bufniţele nici că şi-au făcut cuiburi mai bune decât acela.

            Coţofana munci mai departe şi mai adăugă câteva surcele în partea din afară a cuibului, întărindu-l.

            — Chiar aşa, ciripi vrabia şi despică văzduhuul. Iată de ce chiar şi azi vrăbiile îşi construiesc cuiburile cam neglijent.

            În cele din urmă, Fana-Coţofana luă nişte pene şi fulgi, cu care aranjă interiorul cuibului, făcându-l cât se poate de confortabil.

            — Este exact cum îmi place mie, strigă bucuros graurul şi se depărtă, iar de atunci au graurii cuiburi foarte confortabile.

            Şi treaba a continuat, fiecare pasăre învăţând doar o parte din felul în care se fac cuiburile, fără să aştepte până la sfârşit. În tot acest timp, Fana-Coţofana şi-a continuat nestingherită lucrul, fără să se mai uite la celelalte surate ale ei, până când singura pasăre rămasă a fost turtureaua. Aceasta, insă, nu fusese deloc atentă, ci cântase neîncetat un refren prostesc:

            — Ia două, ia două!

            În cele din urmă, coţofana o auzi tocmai când mai punea o crenguţă de copac şi îi răspunse:

            — Una este de ajuns, crede-mă.

            Dar turturica îşi continuă nestingherită refrenul:

            — Ia două, ia două!

            Ceea ce o înfurie pe coţofană, care îi răspunse:

            — Ascultă la mine, una este de ajuns!

            Şi, totuşi, turtureaua repetă:

            — Ia două, ia două!

            Într-un târziu, ridicându-şi privirea în văzduh, coţofana nu o zări decât pe prostuţa turturea şi, deşi rareori se supăra, se înfurie foarte tare şi zbură departe, refuzând să mai spună păsărilor vreodată cum trebuie să îşi construiască nişte cuiburi bune. De aceea, fiecare pasăre din lume îşi face un cuib diferit de al alteia.

Cântăreţul vrăjitor şi alte basme englezeşti,

Editura Corint, Bucureşti - 1998.