O vizită în Țara Zânelor

O vizită în țara zânelor

de Sherley Barber

           Într-o zi, laura îi spuse mamei ei că în grădina lor erau zâne. Îi mai spuse că în salcia bătrână exista o ușă verde, iar atunci când zânele o deschideau se putea vedea ușor cum arată Țara Zânelor.

            ― Da, draga mea, îi spuse mama, care era ocupată cu gătitul. Atunci de ce nu-l iei pe frățiorul tău să-l duci în grădină? Îi poți arăta li lui zânele și acea ușă ce dă spre țara lor.

            Laura se gândi că mama ei nu o crede și se simți puțin rănită. Totuși, îl luă de mână pe Daniel, frățiorul ei, și merse cu el în grădină, așezându-se amândoi sun salcia bătrână.

            ― Șșșșșt, Danny, șopti ea. Dacă stăm liniștiți, zânele s-ar putea să vină, să deschidă ușița verde și să iasă ca să vorbească cu noi.

            Fetița era foarte sigură pe ea, și nu trecu prea mult timp că ușa verde se dechise...

            ...și zânele ieșiră venind spre ei.

            ― Nu v-ar plăcea să veniți cu noi prin această ușiță și să vedeți cum este în Țara Zânelor? au întrebat zânele.

            ― O, da! exclamă Laura emoționată.

            După care ea și Daniel intrară tâtându-se prin acea ușă și dintr-o dată se pomeniră chiar în Țara Zânelor.

            În fața ochilor lor se afla acum Orașul Ciupercilor Uriașe unde spiriduși dar și alte ființe din neamul zânelor păreau că se ocupă cu diverse treburi, cumpărau și discutau la fel ca oamenii. Daniel ardea de nerăbdare să exploreze străzile înguste și întortocheate ale orașului.

            Pentru Daniel, casele din ciupercile uriașe erau ca nuște jucării, și el voia să se joace cu spiridușii. Laura îl urmări cu privirea un timp, apoi observă în depărtare o grădină întinsă cu flori foarte mari.

            ― Vino cu mine, Danny, îl rugă ea. Hai să mergem și să ne uităm la aceste flori minunate.

            Florile erau atât de mari încât Daniel uită repede de casele din ciuperci uriașe și alergă să se uite la flori.

            În interiorul fiecăreia era un copilaș de zână ce stătea aici ca într-un leagăn.

            ― Aici stau bebelușii noștri până cresc sufiecient pentru a putea să zboare, le explică celor doi copii o zână ce avea grijă de acești copii de zâne.

            Leagănele de flori erau scăldate într-o lumină caldă, aurie, iar copiii se grăbiră să intre repede într-o pădure din apropiere unde era umbră și răcoare.

            Merseră pe o potecă mărginită de ferigi care ducea la un lac cu nuferi unde unele zâne se scăldau iar altele se jucau lângă un izvor cu apă cristalină. Laura și Daniel băură din apa izvorului în cupe de frunze, și se bălăciră acolo unde apa nu era prea adâncă. Șimțind că s-au răcorit destul, porniră să cerceteze mai departe.

            Ei o luară pe o potecă prin pădure și nu după mult timp auziră o muzică plăcută; se auzeau: flaute, clopoței și sunetul unei harpe. Apoi într-o poiană cu flori, ei văzură un grup de muzicanți elfi. Iepuri, șoareci și broascuțe cântau fiecare la câte un istrument iar câteva zâne dansau după acea muzică.

            ― Astă-seară are loc un bal, le explică zânele copiilor, așa că noi acum exersăm pașii de dans!

            Copiii se mai plimbară și ajunseră după un timp la marginea pădurii. Acolo, printre rădăcinile răsucite ale copacilor se formaseră niște scobituri uriașe. În interiorul fiecărei scobituri era o bucătărie în care bucătari elfi pregăteau un ospăț grandios.

            ― Toate aceste minunate feluri de mâncare vor fi servite la balul de astp-seară, le spuseră zânele copiilor. Mâncarea este gătită aici, apoi e dusă la castelul zânelor de către fluturii cărăuși.

            Bineînțeles că celor doi copii li se făcu poftă văzând atâtea preparate delicioase, așa că elfii i-au invitat cu amabilitate să stea jos și să mănânce orice doresc.

            În timp ce ei încercau tot felul de prăjituri fine și biscuiți în diverse culori. Laura începu să vorbească cu zânele și cu elfii despre viața din Țara Zânelor.

            ― Voi trebuie să faceți tot timpul câte ceva? întrebă ea.

            ― O, da, răspunse o zână cu părul de argint. Sarcina mea este să pun cristale înghețate peste tot.

            ― De ce faci acest lucru? întrebă Laura puțin nedumerită.

            ― Ei, când lumea este întunecată și posomorâtă, și voi vă sculați dimineața și vedeți că fiecare rămurică și fir de iarbă strălucește, este o surpriză minunată, nu-i așa?

            ― Da, așa este strigă Laura. Îți mulțumim, Zână de Argint, pentru toate frumoasele tale dimineți de gheață strălucitoare!

            Și eu am munca mea în această lume, spuse un elf zâmbind către Laura și Daniel. Cu coșul meu plin de ciuperci, eu zbor de jur împrejur de cum se luminează și plantez ciupercuțele roșii unde cred că ele se vor dezvolta cel mai bine.

            ― Da, le-am văzut, nu-i așa, Daniel? strigă Laura cu însuflețire. Tu ai plantat ciupercuțele din cele cu picățele chiar sub pinii de lângă grădina noastră.

            Acum, ce ați mai dori să vedeți? întrebă zânele pe copii. Laura se uită la Daniel.

            ― Noi trebuie să mergem acasă, spuse ea cu o ușoară părere de rău. Mătușa noastră Kathy vine la noi la masa de prânz, și nu mai e mult până atunci.

            Însă Daniel nu se grăbea să meargă acasă, și Laura se temea că el se va supăra, așa că hotărâ să mai zăbovească încă puțin în Țara Zânelor.

            ― Am putea vedea unde vă faceți toate aceste nemaipomenite și strălucitoare rochii? le întrebă ea pe zâne.

            Zânele îi conduseră și le arătă copiiilor locul unde micile torcătoare de mătase lucraseră tot timpul făcând șaluri fine de funingine, pelerine și rochii, toate țesute delicat cu boabe de diamant.

            Vă rugăm, arătați-ne încă un lucru, ultimul, înainte de a pleca acasă, spuse Laura. Am vrea să vedem castelul zânelor, unde locuiți și unde se va ține balul de astă-seară.

            De data aceasta, zânele i-au pus pe Laura și pe Daniel în trăsurica unui fluture, care zbură peste mare spre un golf cu insule, unde pe un vârf de stâncă se afla castelul luminat al zânelor.

            În timp ce ei înconjurau castelul, Daniel adormi în trăsurica fluturelui. Aceasta zbură peste pădure, peste florile uriașe și peste orașul ciupercilor, după care ateriză în sfârșit lângă salcia bătrână.

            Laura îl trezi pe Daniel, și înainte ca el să protesteze fiind prea somnoros, îl târă înapoi prin micuța ușă din copac.

            ― La revedere, Laura și Daniel, spuseră zânele. Fiți buni și blânzi, și curând ne vom vedea din nou.

            Apoi ușița verde se închise de parcă nu ar fi existat niciodată.

            ― Hai cu mine, Daniel, spuse Laura. Hai să mergem și să mâncăm, după care o să-i povestim mamei despre tot ce am văzut în vizita noastră prin Țara Zânelor.

            Copiii o găsiră pe mama lor punând masa de prânz. Sosise și mătușa Kathy care îi îmbrățișă și le dădu fiecăruia câte un caiet de desen și o cutie cu creioane colorate.

            ― Danny este foarte talentat la desen, îi spuse Laura mătușii. El știe să deseneze o cutie, o mingie și chiar un chip zâmbăreț. Danny, desenează ceva pentru mătușa Kathy.

            Daniel făcu un desen, Dar toată lumea a rămas surprinsă văzând că el nu desenase nici o cutie, nici o mingie ori o față zâmbitoare, el desenase o zână!

O vizită în Țara Zânelor - Poveste cu zâne,

Editura Flamingo GD, București-2007.