Cocoșatul de la Notre-Dame

Cocoșatul de la Notre-Dame

de Walt Disney

            Într-o dimineață, în timp ce pe deasupra Parisului răsăreau clopotele Catedralei Notre-Dame, un păpușar ambulant, Clopin, distra ceata de gură cască, mai mult copii nevoiași, adunată în jurul teatrului său de păpuși.

            - Ascultați cu atenție, spuse Clopin. Ce minunat sună clopotele! În atâtea tonalități și nuanțe! Și este normal, clopotele nu sună singure.

            - Nu cântă singure? se miră păpușa mânuită de Clopin.

            - Sigur că nu, răspunse Clopin, arătând spre locuința catedralei. Dacă stați cuminți, o să vă spun povestea stranie a unui bărbat și... a unui monstru!

            Copii se pregătiră să asculte cu atenție. Odată, demult, cam cu 20 de ani în urmă, niște țigani sisiră la Paris, într-o noapte întunecoasă, sperând să nu fie observați de nimeni. Dar de-abia sosiră și fură luați în primire de cruntul judecător Claude Frollo și de soldații acestuia. Frollo îi ura pe țigani, deoarece era convins că de la ei vin toate relele de pe lume.

            Toți țiganii fură făcuți prizonieri și duși la închisoare. frollo observă o femeie care stângea la piept o bocceluță. Crezând că sunt bunuri furate de undeva, Frollo le porunci soldaților să ia bocceluța. Speriată, femeia o strânse mai tare la piept și fugi spre Catedrala Notre-Dame pentru a cere protecție.

            - Ajutor! Deschideți, vă rog! strigă ea disperată.

            Frollo, pe calul său nărăvaș, o ajunse din urmă și-i smulse bocceaua din brațe. În timp ce se lupta cu Frollo pentru a-și apăra comoara, femeia căzu și se lovi la cap, rămânând nemișcată pe treptele catedralei. Frollo privi cu nepăsare și dispreț la femeia moartă și ridică pachetul triumfător. Spre uimirea lui, din legătură se auziră scâncete.

            - Un copil? murmură el, în timp ce desfăcea păturica. Nu, e un monstru! spuse el cu teamă când văzu bietul copil diform.

            Frollo căută un loc unde să scape de copi și în curând zări o fâtână. Dar când tocmai era gata să arunce copilul î hăul întunecat, se auzi vocea arhidiaconulului catedralei. Arhidiaconul îl imploră pe judecător să cruțe sărmanul copil.

            Temându-se că va fi pedepsit de forțele divine, Frollo îl întrebă pe arhidiacon ce ar trebui să facă cu copilul. Arhidiaconul îl sfătui să-l înfieze și să aibă grijă de el ca de propriul copil. Frollo se învoi, cu condiția ca micul monstru să stea în clopotnița catedralei, sub stricta supraveghere a arhidiaconului.

            Clopin îi întrebă pe copiii care-l ascultau vrăjiți:

            - Cum îți dai seama dacă cineva este un om sau monstru?

            Sus, în clopotniță, trăia un tânăr blând care habar n-avea de întrebarea pe care tocmai o pusese Clopin copiilor și nici nu auzise povestea pe care le-o povestise. de fapt, tânărul nu știa nimic despre lumea din afara catedralei, în afară de ce reușise să vadă el de acolo, din clopotniță. Tânărul se numea Quasimodo și-și petrecuse toți cei 20 de ani de viață în cloptnița catedralei. Ocupația lui era să tragă mărețele clopote ale catedralei. Aceasta era soarta pe care i-o hărăzise stăpânul său, Frollo, și el nu se ăntrebase niciodată de ce.

            Cu toate că trăia singur în clopotniță Quasimodo avea 3 prieteni, Hugo, Victor și Laverne. Pnetru oricine aceștia nu erau decât niște simple ornamente ale balconului clopotniței. Dar pentru Quasimodo erau vii și li se adresa prietenește. Cei trei așteptau nerăbdători ca, împreună cu Quasimodo, să privească la Festivalul Nerozilor, ca în fiecare an. Dar de data aceasta Quasimodo stătea trist și privea absent la micuțul oraș pe care și-l clădise în camera lui.

            Laverne îl întrebă pe Quasimodo:

            - Te-ai gândit veodată să mergi și tu la festival?

            - Numai la asta mă gândesc, răspunse el. Dar, nu-i de mine! Mi-a spus stăpânul că nu sunt... normal!

            - Noi, ca prieteni și tutori ai tăi, insistăm să te duci la festival! declară Victor. Și cei 3 nu-l lăsară în pace ăână când în cle din urmă, Quasimodo se învoi:

            - Bine, merg! Mă spăl, mă îmbrac frumos, cobor treptele, ies pe ușa aceea mare...

            Dar de-abia ajunse la ușă și-n fața lui apăru Frollo. Quasimodo îl anunță că avea de gând să meargă și el la festival. Frollo îi spuse însă că toți îl vor privi ca pe un monstru și că locul lui era în clopotniță.

            - Clopotnița e sanctuarul tău! îi reaminti Frollo.

            Încrezătorul Quasimodo îi mulțumi cu recunoștință:

            - Cât de bun ești cu mine, stăpâne! Ai dreptate, nu trebuia nici măcar să mă gândesc la șa ceva.

            Jos, în piața din fața catedralei, frumoasa Esmeralda, o țigancă încântătoare, cânta la tamburină, iar Djali, capra ei dresată, dansa după muzică. Trecătorii aruncau monezi în pălăria așezată pe caldarâm. în mulțimea trecătorilor se afla și chipeșul Phoebus, noul căpitan al gărzilor lui Frollo, care de-abi sosise în oraș, ochii îi căzură pe Esmeralda și amândoi se priviră în tăcere. Vraja fu spulberată de fluieratul unui țigan care presimțise pericolul.

            Djali apucă pălăria cu dinții, vărsând monedele din ea. În timp ce Esmeralda se grăbea să le stângă, doi soldați se apropiară de ea și-i smulseră pălăria din mână.

            - De unde ai banii ăștia, țiganco? o întrebă un soldat.

            - Dacă vrei să știi, i-am câștigat! îi răspunse Esmeralda.

            - Țiganii nu câștigă bani! spuse celălalt soldat. Îi fură!

            Esmeralda se zbătu în mâinile soldaților și, cu puțin ajutor din partea lui Djali care intrase cu capul în stomacul unui soldat, reuși să scape.

            Phoebus își mână calul în picioarele celuilalt soldat împiedicându-l s-o urmărească pe Esmeralda.

            La puțin timp, Phoebus ajunse la Palatul de Justiție și i se înfățișă lui frollo.

            - Ah, iată-l pe viteazul căpitan Phoebus, întors din război! surâse Frollo, Nu aștept decât lucruri bune de la un viteaz ca tine!

            - Și așa va fi, domnule! Vă garantez!

            În timp ce înaintau pe un coridor întunecos, Phoebus auzi gemetele unui om biciut. Phoebus începu să se întrebe cum înțelegea Frollo să împartă dreptatea.

            - Privește, căpitane, țiganii, spuse frollo încruntat, cu spiritul lor păgân răscolesc instinctele mulțimii. Trebuie opriți să facă acest lucru! cred că s-au adunat într-un loc numit Curtea Miracolelor, chiar în acest oraș.

            -  Și ce-ați dori să facm, domnule?

            Drept răspuns, frollo luă o piatră și distruse un mușuroi de furnici de pe marginea drumului.

            Vino cu mine, continuă Frollo trebuie să participăm la festivalul țăranilor. o să ai ce învăța!

            Între timp, cei trei prieteni ai lui Quasimodo reușiseră să-l convingă să-și urmeze planul și să meargă la festival.

            Punându-și o glugă pe cap, el coborâ pe unul dintre zidurile dosnice ale catedralei și apoi se strecură în piață. Festivalul era în toi. Peste tot, oamenii cu costume caraghioase, dansau și cântau. Deși avea de gând să stea de-o parte, Quasimodo se trezi în mijlocul mulțimii care petrecea de zor.

            Quasimodo se împiedică și nimeni în camera în care se costuma Esmeralda.

            - Ai pățit ceva? îl întrebă ea îngrijorată. Îi dădu gluga la o parte și Quasimodo își plecă speriat capul, convins că avea să urmeze țipătul ei de groază.

            Dar Esmeralda îi spuse încântată:

            - Ce mască reușită!

            Quasimodo rătăcea prin piață, încântat de tot ce vedea. În curând, veni și rândul Esmeraldei să-și facă numărul. Dansând, Esmeralda se îndreptă spre locul unde stătea Frollo. Deși se prefăcea că este dezgustat de ce vedea, Frollo nu-și putea lua ochii de la țigăncușă.

            Phoebus și Quasimodo o urmăreau și ei încântați. Esmeralda chiar îi făcu cu ochiul lui Quasimodo care roși de plăcere. După dansul Esmeraldei pe scenă se urcă Clopin și anunță că în curând va fi încoronat regele festivalului.

            Toată lumea, care mai de care cu cele mai hidoase măști, se înghesui pe scenă. Esmeralda îl văzu pe Quasimodo și-l împinse pe scenă. Esmeralda îi privi pe toți pretendenții la coroană, dându-le masca la o parte. Când ajunse în dreptul lui Quasimodo văzu că de fapt el nu avea nici un fel de mască!

            Mulțimea tresări speriată, dar clopin spuse:

            - De fapt, vrem să-l alegem rege pe cel mai hidos dintre noi! El este regele festivalului!

            Clopin îi liniști pe toți și în curând Quasimodo fu plimbat pe străzile Parisului ca cel mai urât rege ales vreodată.

            - Crezi că e destul de urât? Ce zici acum? îîntrebă un soldat și aruncă în Quasimodo cu o roșie.

            În curând toată lumea îi urmă exemplul. Toți îl înghionteau și-l împingeau. Frollo nu mișcă un deget să-i oprească. Era hotărât să-l pedepsească.

            Esmeralda sări în ajutorul lui Quasimodo, scoțându-l din minți de furie pe Frollo. De îndată ordonă ca țiganca să fie arestată, Esmeralda cu Djali în brațe, reuși să scape de soldați și se ascunse în catedrală.

            Phoebus o urmă, dar în loc să o aresteze îi spuse lui Frollo că ceruse protecție arhidiaconului.

            Arhidiaconul apăru alături de ea, protejând-o, pentru ca să nu i se întâmple nimic rău între zidurile catedralei.

           Cu inima zdrobită, Quasimodo se întoarse în catedrală și, când o văzu pe Esmeralda, fugi să se ascundă în camera lui. Esmeralda îl urmă în clopotniță, cerându-și scuze fiindcă tot ce pățise fusese numai din cauza ei.

            Aici Esmeralda privi uimită orașul în miniatură pe care îl construise Quasimodo. Îi lăudă talentul, iar el o privi timid, dar încântat. Cu cât stătea mai mult de vorbă cu această fată încântătoare, cu atât Quasimodo își dădea seama că nimic din ce-i spusese Frollo despre țigani nu era adevărat. Iar Esmeralda îl asigură că nu era un monstru, așa cum spusese Frollo, Quasimodo dori cu disperare s-o creadă.

            Pentru ca să scape de soldați, Quasimodo le luă în brațe pe amândouă, și pe ea și pe Djali, și coborâ cu ele pe zidul catedralei, sărind din loc în loc cu agilitate unei maimuțe.

            Odată ajunși pe pământ, Esmeralda îl sărută și-i dădu ca amintire o amuletă.

            - Dacă vei avea vreodată nevoie de ajutor, amuleta aceasta te va ajuta să pătrunzi în Curtea Miracolelor! îi spuse ea și o luă la fugă.

            În clopotniță îl aștepta Phoebus care o căuta pe Esmeralda și îl asigură că nu vrea să-i facă nici un rău fetei Dar Quasimodo nu-i spune nimic.

            după ce Phoebus coborâ scările, cei trei prieteni ai lui Quasimodo îl felicitară că-l îndepărtase pe căpitan. Ei erau convinși că Esmeralda se îndrăgostise de Quasimodo! Încercă să-i convingă că nu-i adevărat, dar spera ca ei să aibă dreptate.

            Frollo află că Esmeralda reușise să scape din catedrală și le ordonă soldaților s-o caute oeste tot. Soldații răscoliră fiecare casă din Paris. Înnebunit de furie, Frollo dădu foc casei unui morar, convins că adăpostea țigani.

            Phoebus înțelese în sfârșit cât de mârșav era Frollo. Phoebus sări în flăcări și reuși să saleze întraga familie. Frollo îl condamnă la moarte pe căpitan. Când să fie executat, Esmeralda apăru ca din semin și sperie calul lui Frollo. Și astfel  reuși Phoebus să scape.

            Pe când fugea de oamenii lui frollo, Phoebus fu rănit de o săgeată și se prăbuși într-un râu. Frollo îl crezu mort și plecă.

            Esmeralda reuși însă să-l scape și îl duse la catedrala Notre-Bame.

            La început Quasimodo crezu că Esmeralda venise pentru el. Apoi își dădu seama că îl considera numai un prieten, rugându-l să-l ascundă pe Phoebus. Iar când o auzi pe Esmeralda vorbindu-i căpitanului văzu adevăratele ei sentimente pentru Phoebus. Mâhnirea lui mu mai cunoștea margini.

            Se auzi trăsura lui Frollo. Esmeralda îl rugă pe Quasimodo:

            - Promite-mi că n-o să i se întâmple nimic lui Phoebus!

            Frollo se așeză la masa sub care era ascuns Phoebus. Văzând privirea lui Quasimodo, Frollo deveni bănuitor:

            - Cred că îmi ascunzi ceva!

Quasimodo ezită, dar, amintindu-și de promisiunea făcută Esmeraldei, răspunse:

            - Oh, nu, stăpâne!

            Frollo observă și micuța statuetă a Esmeraldei pe care Quasimodo o adăugase micuțului său orășel.

            - N-o să te mai chinuie multă vreme, spuse Frollo și aruncă statueta în foc. Am descoperit unde se ascund și mâine în zori o să îi atac cu o armată de o mie de soldați.

            De îndată ce plecă Frollo, Phoebus se rugă de Quasimodo să-i arate cum o poate găsi pe Esmeralda. Dar Quasimodo, jignit și temându-se de Frollo, refuză să meargă cu Phoebus.

            În cele din urmă însă, gândindu-se la prietenia sinceră a Esmeraldei se hotărâ să-l ajute pe Phoebus să găsească șatra de țigani și s-o salveze pe Esmeralda din mâinile lui Frollo.

            Cei doi plecară, uitându-se mereu la amuleta pe care i-o dăduse Esmeralda. Era o hartă a Parisului. Orientându-se după hartă, Phoebus și Quasimodo ajunseră la porțile cimitirului.

            În tot acest timp Frollo îi urmărea. În cimitir, sub un mormânt anume, găsiră o scară pe care coborâră, până dădură de niște tunele întunecoase. De-a lungul pereților erau îngrămădite cranii, și o mulțime de schelete zăceau în morminte deschise. Deodată, scheletele care erau de fapt țigani deghizați, se ridicară și porniră pe urmele celor doi.

            Se făcu întuneric deplin. Când se aprinse lumina, Phoebus și Quasimodo văzură că erau împresurați de țigani.

            - Măi, măi, ce musafiri avem noi, spuse Clopin în zeflemea. Phoebus și Quasimodo fură escortați spre centrul sălii, spre un eșafod, unde îi așteptau două ștreanguri gata pregătite.

            - Ascultă-ne mai întâi! strigă Quasimodo.

            Dar Clipon n-avea vreme de ascultat. Înscenă un proces în bătaie de joc și cei doi fură găsiți vinovați. erau considerați spionii lui Frollo.

            Când erau gata să fie spânzurați, apăru Esmeralda care stigă:

            - Stați! Nu sunt spioni, sunt prietenii noștri. Soldatul ăsta a salvat familia morarului, iar Quasimodo m-a ajutat să ies din catedrală.

            - Ba am spus! strigă Phoebus și Quasimodo într-un glas.

            Phoebus se întoarse spre mulțime și spuse:

            - Frollo o să vă atace în zori!

            - Ți-ai asumat un mare risc venind aici, îi spuse Esmeralda lui Phoebus. Poate nu se prea vede, dat îți suntem recunoscători.

            - Nu-mi mulțumi mie, ci lui Quasimodo. Fără ajutorul lui, nu v-aș fi găsit niciodată.

            - Și nic eu! exclamă triumfător Frollo.

            Armata îl urma îndeaproape. Înaintă spre locul unde stăteau Phoebus, Quasimodo și Esmeralda. Familiile de țigani înfricoșate, încercau să scape cu viață.

            - Dragă Quasimodo, știam eu că într-o zi îmi vei fi de mare ajutor, îi spuse Frollo în bătaie de joc. El m-a condus la voi! Doar nu era să mă trădeze!

            - L-ai înșelat! Te-ai folosit de el! în acuză fata.

            Quasimodo era îngrozit. Din cauza lui, toți fiseseră prinși. Se aruncă la picioarele lui Frollo și începu să plângă.

            - Mâine se va înălța un rug în piața din fața catedralei și vă invit pe toți, de fapt insist, să veniți, le spuse Frollo zeflemitor.

            Soldații îi luaseră pe Esmeralda și pe Phoebus și-i închiseră, iar Quasimodo îl puseră în lanțuri în clopotnița lui.

            Peste noapte, în piață, se ridică un rug mare. Esmeralda era legată de stâlpul rugului.

            - tribunalul te-a găsit vinovată de vrăjitorie! îi spuse Frollo. Pedeapsa este moartea!

Phoebus era închis într-o celulă și înconjurat de gărzi. Privea neputincios cum Frollo se apropia de Esmeralda.

            Quasimodo stătea îngenuncheat, în timp ce Hugo, Victor și Laverne îi spuneau că trebuie să-și salveze prietenii.

            - Lăsați-mă în pace! îi repezi Quasimodo.

            - Bine, Quasimodo, te lăsăm în pace, dacă așa vrei tu, îi spuse Hugo încetișor.

            - De fapt, noi suntem doar niște plăsmuiri în piatră! adăugă și Victor.

            - Credeam că tu ești mai puternic! îl provocă laverne.

            Vocea lui frollo răzbătea până sus:

            - Iat-o în fața voastră! Vrăjitoarea! S-o omorâm!

            - Nu! izbucni Quasimodo.

            Își adună toate puterile și-și sfărâmă lanturile. Era liber.

            Coborâ în fugă pe zidurile catedralei, se urcă pe rug și o salvă pe Esmeralda. Îi ținu la distanță pe soldați și, cu esmeralda pe rațe, intră în catedrală.

            Quasimodo se repezi în balcon și o ridică pe Esmeralda, încă inconștientă, deasupra capului.

            - Cer protecție bisericii! exclamă el.

            - Luați cu asalt catedrala! strigă Frollo, deși nu avea nici un drept să facă acest lucru.

            În clopotniță, Quasimodo o întinse pe esmeralda pe un pat de paie. Obrajii îi erau reci ca gheața și mâinile îi atârnau inerte pe lângă trup. Quasomodo mai ieși o dată în balcon și-i văzu pe soldații lui Frollo încercuind catedrala.

            Quasimodo arunca lemne și pietre asupra soldaților. Înșfăcă o grindă și o azvârli de sus. grinda căzu peste caleașca lui Frollo, Sfărâmând-o. Soldații fugeau îngroziți.

            - Înapoi, lașilor! striga frollo. Apucați grinda aia și dărânați ușa!

            Înntre timp, Phoebus luase cheile de la unul dintre soldați, ieșise din celulă și-l eliberase și pe Clopin.

            - Cetățeni ai Parisului! strigă Phoebus. Frollo ne persecută, ne batjocorește, iar acuma a declarat război chiar bisericii. Cât o să mai răbdâm?

            - La luptă! strigă muțimea înfuriată îndreptându-se spre catedrală.

            Din catedrală, Quasimodo, împreună cu Hugo, Victor și Laverne, îi țineau la distanță pe soldați. Laverne trimitea porumbeii să-i atace cu ciocurile pe soldați, Hugo și Victor smulgeau bucăți din zid și le trânteau în capul soldaților. Quasimodo era obosit. Soldații veneau în număr tot mai mare. Auzea cum scârțâie ușile catedralei și știa că vor ceda curând.

            - Suntem pierduți! spuse Quasimodo.

            Și deodată îi veni ideea salvatoare!

            Hugo și victor făcură un foc mare uriașa găleată cu plumb care se afla în clopotniță. Când plumbul se topi, cu ultimele puteri, Quasimodo  reuși să urmărească găleata și să o răstoarne în capul soldaților care asaltau porțile catedralei. Soldații fugeau îngroziți care încotro lăsându-l singur pe Frollo.

            Frollo reuși să evite șuvoiul de plumb topit și, cu sabia, forță ușa catedralei.        Privind de sus, din turnul său, Quasimodo îi spuse Esmeraldei:

            - Am reușit să-i alungăm! vino să vezi, esmeralda! Acum ești în siguranță!

            Dar Esmeralda continua să zacă fără cunoștință.

            Frollo apăru în ușa clopotniței, privindu-l pe Quasimodo care plângea deasupra corpului neînsuflețit al Esmeraldei. Frollo se apropie tiptil de Quasimodo care stătea îngenuncheat lângă Esmeralda. Ridică pumnalul, vrând să i-l împânte în spate. Dar Quasimodo văzu umbra lui Frollo pe perete, se întoarse și-l doborâ pe Frollo la podea.

            Quasimodo stătea aplecat asupra lui Frollo. Acum vedea adevărul.

            - Toată viața mea mi-ai spus că umea de afară e ra și plină de întuneric! spuse Quasimodo. Acum văd că numai tu ești rău și plin de cruzime!

            În acel moment, se auzi o voce slăbită. Quasimodo se repezi la căpătâiul Esmeraldei, căutând să o ferească de sabia lui Frollo.

            Agitând sabia prin aer, Frollo îl împinse pe Quasimodo peste balcon. Cu o mână reuși să se prindă de un ornament al balconului. Cu cealaltă o ținea pe Esmeralda. Frollo continua să-l atace chiar și acum când îl vedea că atârnă deasupra hăului. îl răni pe Quasimodo la încheietură.

            În cele din urmă o puse pe esmeralda într-un loc sigur și se întoarse să-l înfrunte pe Frollo.

            - De-ajuns mi-ai stat ca un ghimpe în coastă! îi spuse Frollo cu răutate. O să facem acum ce trebuia să facem acum 20 de ani în urmă.

            Luptându-se înverșunat, cei doi se prăbușiră ăeste marginea balconului. Esmeralda reuși să-l prindă pe Quasimodo de încheietură, iar Frollo reuși și el să se agațe de balcon.

            Frollo ridică sabia cu gând s-o omoare pe Esmeralda, dar ornamentul se rupse și Frollo se prăbuși în gol. Esmeralda nu mai putea să-l țină pe Quasimodo. În acel moment, apăru Phoebus care-l prinse pe Quasimodo, trăgându-l pe balcon.

            Zorii se desenau pe cer. Toată populația Parisului muncea să înlăture dezastrul provocat de Frollo. Țiganii ajutau și ei la curățirea pieței și la refacerea catedralei.

            Porțile catedralei se deschiseră, iar Phoebus și Esmeralda se îndreptă spre piață, ținându-se de mână. Quasimodo ieși și el la lumină. Lumea se uita curioasă la el, neștiimd ce să facă. Din mulțime, se desprinse o fetiță care îl mângâie pe față.

            - De 3 ori Ura! pentru Quasimodo! strigă Clopin.

            Din clopotniță, vechii prieteni ai lui Quasimodo priveau fericiți.

            - Hip! Hip! Uraa! striga mulțimea purtându-l pe umeri pe Quasimodo. Devenise eroul orașului! 

           

Cocoșatul de la Notre-Dame,

Editura Egmont, București-1996.