Al șaptelea unicorn

Al șaptelea unicorn

de Shirley Barber

          Oak Avenue era o stradă îngustă, mărginită de copaci, și se afla în partea cea mai veche a orașului. Umbrite de stejari, cele mai multe case erau înalte și vechi și aveau curți împrejmuite de ziduri, în interiorul cărora se țineau odată cai și trăsuri.

          Cu timpul, apartamentele de la parter ale acestor case s-au transformat în magazine având obiecte dintre cele mai ciudate. Robert și Rachel veneau adesea aici să stea cu mătușa lor, Zelda, care locuia deasupra magazinului ei de cadouri.

          Multe dintre magazinele mici din Oak Avenue aveau nume care erau ușor de ținut minte. Magazinul de cadouri al mătușii Zelda se numea „Oglinda Magică”, deoarece primul lucru pe care în vedeai, chiar de la intrare, era o oglindă mare, ce avea o ramă scluptată într-un mod neobișnuit. Oglinda era așa de veche încât sticla era încețoșată și argintul de pe ea scorojit. Rachel simțea, ba mai mult, era sigură că aceasta era cu adevărat o oglindă magică.

          ― Dacă te uiți în ea mai mult, ai să începi să vezi o lume minunată, dincolo de petele de pe argintul ei, spuse ea.

          Robert doar râdea, iar mătușa Zelda, închizând ușa cu bare a magazinului, replică:

          ― Voi ați putea să vedeți mult mai clar dacă ați lustrui mai bine oglinda.

          Astfel că a doua zi, dis-de-dimineață, când stada era liniștită și pe drum nu se zărea nimeni, copiii au început să lustruiască oglinda.

          Robert era nerăbdător să încerce noul tobogan uriaș care fusese construit în parc, la capătul lui Oak Avenue. Așa că atunci când ei au terminat de curățat oglinda, el o zbughi într-acolo. Rachel era pe punctul de a-l urma, când un zgomot scurt o făcu să arunce o privire înapoi, spre oglindă. Imaginați-vă uimirea ei când văzu un căluț de un alb imaculat, sărind din oglindă într-o pulbere de stele, și îndepărtânu-se în trap ușor printre copaci.

          ― Un unicorn! șopti ea. Sunt sigură că era un unicorn viu!

            Rachel aleargă să-l prindă din urmă pe Robert.

            ― Oh, lasă-mă, Rachel, o ironiză el, mai înainte a fost oglinda magică, iar acum un unicorn!

            Zicând aceasta, el se repezi la brutăria din colț să cumpere preferații săi colăcei de orz trați în zahăr. Rachel stătea vizavi și se uita la pietrele prețioase din vitrina magazinului de bijuterii „La Jemima”.

            ― Sigur, am văzut un unicorn, își spuse fata în sinea ei.

            Dar când Robert reapăru și îi dădu câțiva colăcei dulci, ei îi trecu supărarea pe el, și cei doi porniră împreună în goană spre parc. Toboganul uriaș era așa de distractiv încât Rachel aproape că uită de ceea ce văzuse până când...

            ...un micuț unicorn alb apăru în fața lor!

            Cornul din fruntea lui și copitele erau din aur și o pulbere de stele sclipea pe coama lui și pe coadă. El veni drept spre copii, ca și cum ar fi vrut să se joace.

            ― Ce ți-am spus eu? șopti Rachel. Nu-i așa că e frumos!

            ― Da! Și în mod sigur îi plac colăceii dulci! râse Robert.

            Un claxonat al unei mașini aflate la o oarecare distanță îl făcu pe unicorn să tresară și dintr-o dată se avântă într-un nor de stele galopând departe, iar copitele sale de aur nici nu se auzeau pe frunzele căzute.

            ― Hai să ne întoarcem și să-i spunem mătușii Zelda că oglinda ei este cu adevărat magică! spuse Rachel.

            Astfel că cei doi copii s-au grăbit să se întoarcă tot pe Oak Avenue, însă de data aceasta, pe partea cealaltă. Dar când au ajuns lângă o curte cu ziduri îanlte ce vena după „Castelul Vrăjitorului”, un magazin de antichități, Robert se opri brusc.

            ― Ce este? întrebă Rachel.

            Fără să-i răspundă, Robert se cățără în cel mai apropiat stejar și escaladă zidul.

            ― Rachel, o chemă el de sus încetișor. aici mai sunt încă șase unicorni. Ei sunt toți legați și arată foarte nefericiți.

            ― Dă-te jos repede! șuieră Rachel. Vine cineva! Robert alunecă în jos, la timp.

            Un bărbat se apropie, descuie ușa magazinului și scoase afarp diverse antichități pentru a le araja pe trotuar. El purta un coif ascuțit de vrăjitor, pe care era scris numele magazinului, și o pelerină largă cusută cu steluțe, astfel arăta ca un vrăjitor adevărat. câbd el se întoarse în magazin, copii n-au mai pierdut niciun minut și au pornit-o pe bulevard drept spre magazinul de cadouri al mătușii Zelda.

            Când copiii erau aproape de magazinul mătușii Zelda, cel de-al șaptelea unicorn veni în galop ușor. Chiar sub ochii lor, el sări înapoi în oglindă.

            ― Haide! strigă robert. După el!

            În pofida protestului surorii sale, Robert o împinse în oglindă, și amândoi trecură prin ea ca printr-o apă.

            Când ajunse de partea cealaltă a oglinzii, spaima lui Rachel dispăru, văzând că au intrat pe un tărâm minunat, mărginit în mod straniu de o negură, dar plin de flori și de iarbă care arătau ca niște bijuterii.

            ― Bine ați venit în Arcadia, spuse o voce blândă din spatele lor.

            Rachel și Robert se întoarseră și văzură un grup de copii foarte frumoși.

            ― Sau bine ați venit în ceea ce a mai rămas din Arcadia, spuse conducătoarea lor. Pentru că vedeți, pe fiecare versant se strecoară o umbră pentru a distruge lumea noastră dragă!

            Rachel și Robert se uitară spre locul unde indica fata. Ei observară că ceea ce crezuseră că este o umbră era de part o ceață perfidă care se strecura pentru a veșteji florile și copacii când le atingea.

            ― Un vrăjitor rău a descoperit o vrajă prin care a deschis ușa spre lumea noastră, continuă tânăra conducătoare arcadiană. De câte ori a intrat prin oglinda magică, a legat câte un unicorn cu un căpăstru magic și l-a dus departe. Când ne va fura și ultimul unicorn, Arcadia va fi distrusă, numai puterea celor șapte unicorni ține lumea noastră întreagă și fericită. Noi l-am trimis pe cel de-al șaptelea unicorn prin oglindă, să-i caute pe ceilați șase, dar el nu i-a putut găsi.

            Rachel și Robert se uitară unul la celălalt. ei știau unde erau unicornii furați.

            Acel vrăjitor probabil că intrase prinoglinda magică în timp ce mătușa Zelda nu era în magazin.

            Copiii săriră repede înapoi prin oglinda magică ajungând în magazin. Cu emoție, ei îi povestiră mătușii lor uimite tot ce li se întâmplase.

            ― Trebuie să facem un plan pntru a-i salva pe ceilalți unicorni, spuse ea, după ce-și reveni din surpriză. O să începem treaba foarte devreme, înainte ca vrăjitorul să se trezească și vom mai avea nevoie și de un sac mare cu ovăz dulce!

            În dimineața următoare, în zori, în timp ce mătușa Zelda păzea Oglinda Magică, Rachel și Robert plecară în fugă spre Oak Avenue. Rachel se uita să nu vină vrăjitorul, în timp ce Robert trecu peste zidul dincolo de care se aflau unicornii îngrămădiți, ca vai de ei laolaltă. El descuie încetișor poarta mare și le scoase căpestrele, unul câte unul.

            Cei șase unicorni ieșiră fără să facă zgomot în stradă, unde Rachel le dădu fiecăruia puțin ovăz dulce. Curând cei doi copii porniră cu toată viteza pe stradă, cu unicornii flămânzi care-i urmau îndeaproape.

            Mătușa Zelda, nerăbdătoare, aștepta în fața magazinului ei de cadouri, gata să-i ghideze pe unicorni înapoi în Arcadia. Rachel sări prin oglindă, în fruntea unicornilor, și aruncă câteva mâini de orz dulce preintre florile prețioase. cei șase unicorni au venit după ea, întorcându-se astfel în lumea lor, unde au început să ronțăie orzul dulce.

            Apoi au venit și Robert și mătușa Zelda. Cu strigăte de bucurie, arcadienii sosiră să-i mângâie și să-i alinte pe unicornii lor, toți șapte fiind în sfârșit din nou împreună.       După care, o lumină aurie umplu pământul și umbrele întunecate dispărură.

           Un timp, copiii au stat privind cu atenție, până când mătușa Zelda îi conduse pe aceștia îanpoi spre lumea lor...

            ...când se treziră fată-n față cu vrăjitorul furios!

            ― Lăsați-mă să trec! tună el. Am nevoie de putrerea unicornilor pentru a fi cel mai mare vrăjitor din lume.

            Mătușa Zelda apucă repede un sfeșnic greu și sparse cu el oglinda în mii de bucăți!

            ― Ușa s-a închis acum, strigă ea. Arcadia a scăpat de tine pentru totdeauna!

            Vrăjitorul le aruncă o privire cumplită, apoi cu un pas nervos se întoarse înapoi la magazinul său de antichități trântindu-i ușa.

            Mătușa Zelda și copiii au fost extrem de fericiți că au salvat Arcadia de vrăjitor. Știau că niciodată, cât timp vor trăi, nu vor uita acea lume minunată. În rama scluptata a oglinzii a fost montată o nouă sticlă, și deși nu mai era o poartă de intrare în altă lume, rachel și Robert se uitau adesea lung în ea. Uneori, cei doi chiar puteau să vadă licărirea unei forme de albeață imaculată. Ei erau siguri că era un unicorn care se uita la ei și poate că el se gândea la batoanele de orz dulce!

Al șaptelea unicorn,

Editura Flamingo GD, București-2007.