Pădurea vrăjită
de Shirley Barber

Dar când
se opri să se joac sub un copac, ea avu un sentiment ciudat că cineva o
privește...
Apoi,
spre surprinderea ei, văzu o procesiune de ființe miraculoase șerpuind printre
copaci. Unele arătau excentric și aveau ceva drăcesc, iar altele erau cele mai
frumoase creaturi pe care le văzuse vreodată.
Ea se
luă după ele mergând pe drumul lor care se afunda în pădure.
În cele
din urmă, aceștia au ajuns la un copac mare și bătrân, sub care era un cerc de
ciupercuțe.
Era un
cerc magic al zânelor. Dar Sarah Jane nu l-a văzut decât atunci când se pomeni
că a pășit în interiorul lui. ea se uită lung la el, încercând să-i dezlege
enigma și mirându-se ce ar putea însemna.
Deodată,
zânele veniră din spatele copacului și începând să râdă și să danseze în jurul
ei.
― Sarah
Jane, strigară ele, noi avem nevoie de tine în Ținutul fermecat. Acum te-am
prins în cercul nostru fermecat și te vom lua cu noi!
Apoi,
ele își răsuciră baghetele lor magice, și Sarah Jane simți cum devine din ce în
ce mai mică.
Ea nu
era deloc mai înaltă decât zânele și se simțea ușoară ca un fulg. Zânele au
luat-o ușor de mâini și împreună au zburat peste vârfurile copacilor și de
acolo peste o mare strălucitoare.
Apoi au
coborât pe țărmu uni țări frumoase și ciudate. Florile erau mai înalte decât
zânele, iar fluturi uriași așteptau să le salute.
Nu după
mult timp veni un mesager de la palatul zânelor care se zărea.
― Sarah
jane, anunță el, Regele și Regina zânelor au fost înștiințați de sosirea ta, și
ar dori să te vadă acum.
Astfel
că zânele au pus-o pe sarh jane pe spatele unui fluture, și împreună au zburat
peste lac și apoi spre palatul zânelor.
Regele
și Regina i-au urat bun-venit lui sarah jane și i-au spus de ce este nevoie de
ea în Ținutul Fermecat.
― Fiica
noastră se va căsători cu un prinț din regatul vecin, zise Regina. Noi avem
nevoie de prezența unui muritor pentru a le asigura noroc și o căsnicie
fericită.
― Da,
spuse Regele. Tu le vei aduce noroc.
Curând
sosi și momentul cununiei. Zgomotele și hohotele de râs ale oaspeților au
încetat și toți s-au adunat să-i privească pe Prinț și pe Prințesă spunându-și
jurămintele.
După
cununie, urmă nunta cu un banchet magnific ce a avut loc în sala strălucitoare
cu deschidere spre lac. Fiecare invitat, inclusiv sarah Jane, s-a ospătat cu
cele mai fine delicatese ce se puteau găsi în Ținutul Fermecat.
Când
banchetul luă sfârșit, veni și timpul ca Prințul și Prințesa să plece. cei doi
au coborât treptele de aur, în timp ce oaspeții i-au petrecut cu urări și le-au
presărat în drum petale de trandafiri.
Mirii au
plecat spre noul lor cămin într-o minunată trăsurică trasă în zbor de un stol
de libelule.
Acum
sosise timpul și pentru sarah Jane să se reîntoarcă acasă. Zânele au zburat cu
ea peste mare și au adus-o înapoi în cercul magic din pădure. Ele și-au rotit
baghetele magice, și ea reveni la mărimea ei normală.
― La
revedere, Sarah Jane, au spus ele, sărutând-o ușor pe obraz. Tu vei fi
întotdeauna prietena noastră cea mai bună.
Sarah
jane își luă coșulețul și jucăriile și o porni spre casă. Ea nu avea nicio
dovadă care să arate prin ce aventură a trecut dar, spre mirarea familiei ei,
coșulețul era acum plin cu căpșuni mici și delicioase.
Pădurea vrăjită - Nuntă în
ținutul fermecat
Editura Flamingo GD, București - 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu