Hainele cele noi ale lui Winnie

Hainele cele noi ale lui Winnie

de Teddy Slater

            Winnie tocmai se întorcea vesel și sătul de la stupul din pădure. Deodată îi văzu pe toți prietenii lui care sporovăiau sub un copac.

            ― „Oare ce-or fi făcând aici?” se întrebă Winnie mirat și se apropie de ei, curios să vadă despre ce era vorba.

            Atunci, îi văzu pe toți adunați în jurul unui vulpoi foarte elegant îmbrăcat.

            Vulpoiul deschide geamantanul și le arată lui Winnie și prietenilor săi câteva costume, unul mai elegant ca celălalt.

            ― Haina face pe om! spuse șmecher vulpoiul. Cine poartă un astfel de costum este primit în înalta societate.

            ― „Dacă aș avea un astfel de costum, aș ave și eu o înfățișare mai deosebită!” se gândi cu nostalgie Purceluș.

            ― „Ah! Cât îmi place costumul ăla cu buline!” își spuse în sinea lui Aiurel. „Ar di extraordinar în locul acestui gri mohorât.”

            ― Asta nu e o stofă obișnuită! continuă Vulpoiul. Toate costumele mele sunt făcute dintr-un material fermecat! se lăudă.

            ― Stofă fermecară?! se miră Cucuvea.

            ― Da, răspunse Vulpoiul. Numai cei înțelepți o pot vedea! Pentru prostănaci, materialul este invizibil! Care dintre voi vrea să-i fac astfel de straie fermecate?

            ― Eu! se repezi Winnie. Dar ai ceva pe măsura mea?

            ― Nu, dar îți pot face unul special pe măsura ta și în dungi, ca să pari mai suplu! îl îmbie vulpoiul.

            ― Și cam cât m-ar costa? întrebă Winnie.

            ― Proviziile tale de miere! spuse Vulpoiul fără să stea pe gânduri.

            ― Toată mierea mea pentru un singur costum? se sperie Winnie.

            Când Vulpoiul îi spuse că va fi cel mai frumos ursuleț, dar și cel mai deștept dacă ar purta un astfel de costum, Winnie nu mai rezistă și se învoi, deși cu inima grea.

            În zilele următoare, toată suflarea pădurii îl văzu pe vulpoi la masa lui de croitorie, prefăcându-se că taie și împinge de zor, chiar dacă nimeni nu vedea vreun foarfece sau vreun ac! Toși știau că în curând costumul lui Winnie va fi gata!

            În acest timp, Winnie ăși lustruia cu dragoste borcanele cu miere și își lua rămas bun de la ele. Îi venea așa de greu să se despartă de ele. Îl consola doar gândul că hainele cele noi îl vor face cel mai deștept ursuleț din lume.

            ― „Atunci, voi ști întotdeauna unde mi-am ascuns proviziile de miere!” se gândi el fericit.

            Toată lumea nu vorbea decât despre hainele cele noi ale lui Winnie.

            ― Sunt curios dacă o să le pot vedea se întrebă Tigru, oarecum îngrijorat că nu e îndeajuns de deștept!

            ― Nu știu dacă tu o să le poți vedea! spuse Cucuvea cu dispreț. Dar eu sigur le voi vedea! se făli ea. Doar toată lumea știa cât era de înțeleaptă!

            Purceluș trecu și el din întâmplare pe lângă atelierul Vulpoiului.

            ― Mai am câteva împunsături și costumul lui Winnie e gata! se grozăvi vulpoiul. Crezi că o să-i vină bine? întrebă el ligușitor.

            ― o, da! Sunt sigur că o să-i vină perfect! se repezi Purceluș, deși nici el nu vedea nimic.

            Purceluș fugi acasă, atât de răbit, că era gata să se împiedice de Aiurel, care stătea culcat în mijlocul drumului, cu urechile atârnându-i la pământ.

            ― Da, frumoase haine, spuse Purceluș, Chiar foarte frumoase! adăugă el.

            Noroc că Aiurel nu-și dădu seama cât de încurcat era Purceluș.

            ― „Frumoase sau nu, eu tot n-o să le văd niciodată pentru că nu sunt decât un măgar prost!” își spuse Aiurel cu tristețe.

            Cangurița Kanga și puiul ei Ruf veniră și ei să vadă hainele cele noi ale lui Winnie.

            ― Oh, ce drăguțe sunt! strigă Kanga încântată. mi-ați putea face și mie astfel de straie, domnule Vulpoi?

            ― Dar nu se ve... începu Ruf timid, dar Kanga îl trase iute lângă ea și-i făcu semn să tacă.

            ― Nu înțeleg nimic, mamă! se plânse Ruf. Pe umeraș nu era nici o haină!

            ― Știu că n-ai văzut, oftă kanga, dar, te rog, nu mai pomeni nimănui despre asta! Dacă suntem singurii care nu vedem hainele, probabil că suntem singurii proști din pădure.

            Dar Ruf nu era atât de convins. Îi promise totuși mamei lui că nu va spuse nimănui nici un cuvânt.

            Înainte de a pleca spre vulpoi, Winnie se mai întreabă o dată dacă într-adevăr trebuia sa-i dea vulpoiului toată mierea lui.

            ― Ce-ar fi să îmi păstrez măcar o oală pentru mine? îl întrebă el pe prietenii săi.

            Purceluș scutură din cap hotărât:

            ― Nu! Trebuie să respecți înțelegerea! Doar vei primi în schimb ceva atât de valoros!

            ― Un costum făcut la comandă, din stofă fermecată! sări și Iepure.

            ― Vei fi cel mai deștept și cel mai elegant ursuleț din pădure! îl asigură și Tigru.

            ― Bine, atunci! Să mergem! spuse Winnie, ridicând oalele cu miere.

            Curând, Winnie ajunse la atelier. vulpoiul se tot învârtea în jurul lui Winnie prefăcându-se că îl ajută să se îmbrace cu hainele cele noi.

            ― Stofa asta e atât de ușoară, încât nici n-o simți, nu-i așa? îl întrebă vulpoiul.

           ― Asta așa e! Nici nu le simt! recunoscu Winnie, iar faptul că nu le vedea nici nu i se mai părea acum atât de grozav.

            ― „Bine că mă admiră prietenii mei! Asta-i tot ce contează!” se gândi Winnie.

            ― Vai, cât de elegant ești! spuse Kanga.

            ― Parcă ai fi din înalta societate! îl asigură Purceluș.

            ― Dar nu sunt și deștept și înțelept? întrebă Winnie puțin dezamăgit.

            ― O, ba da! Ești atât de deștept și atât de înțelept! îl asigură Aiurel.

            Nu trecu mult și apăru și obin, care întrebă mirat:

            ― Ce se întâmplă aici: de ca v-ați adunat cu toții?

            ― Winnie are haine noi, dintr-o stofă fermecată! spuse Iepure. nu crezi și tu că îi vin nemaipomenit de bine?

            ― Care haine? întrebă Robin mirat. Winnie are hainele lui obișnuite!

            Deodată, Winnie își dădu seama de crudul adevăr. Vupoiul îl păcălise! Dacă nici măcar Robin, care era atât de deștept, nu=i putea vedea hainele, însemna că ele nu existau!

            ― Și eu i-am dat toată miericica mea! oftă Winnie.

            ― Nu te mai necăji! încercă să-l consoleze Cucuvea. Vulpoiul cel șmecher ne-a păcălit pe toți!

            ― Pe mine, nu! sări Ruf. Eu am știut că hainele nici măcar nu există!

            ― Probabil că ați știut cu toții, dar nimeni n-a vrut să pară mai prost decât ceilalți! îi dojeni Robin.

            ― De fapt, ce înseamnă deștept și înteligent? contină Robin. Voi sunteți atât de buni și de cinstiți și eu vă iubesc așa cum sunteți!

            Apoi îl luă pe Winnie în brațe și-l strânse, tare la piept.

            Îmbrățișarea asta însemna ăentru Winnie mai mult decât toată mierea din lume!

            Era cel mai fericit ursuleț!

Hainele cele noi ale lui Winnie,

Editura Egmont, București-1995.