Vulpea libearlă
de Grigore Alexandrescu
Vulpea fără-ncetare
Striga în gura mare,
Că, de când elefantul peste păduri domnește,
Treburile marg la vale și lumea pătimește;
Că este nedreptate,
Că vrea să cheltuiască
Veniturile toate
Pentru masa domnească.
De-aceste elefantul cât a luat de știre,
Temându-se, cu dreptul, de vreo răsvrătire,
Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise,
O invită la curte, o-mbrpțișă și-i zise:
„Am aflat, jupâneasă, că ai mare talent;
Voi să te pui în pâine.
Și, începând de măine,
Îți dăm cu mulțumire,
Ca un semn de
cinstire,
Al găinilor noastre întins departament:
Caută-ți bine treaba.”
― „Pe seama mea te lasă!”
Răspunse oratorul, și sărutându-i laba,
Se întoarse acasă.
În ziua următoare,
Vulpea, ca totdeauna, veni la adunare;
Dar însă oblojită, pe sub barbp legată,
Și cu un lipan[1] mare la cap înfășurată.
― „ Ce ai, de ce ești astfel?” o întrebară toate.
― „Îmi e rău de aseară, îmi e rău cât se poate,
Și cu treburile țării să mă lăsați în pace.
Domnul știe ce face;
El ne-ncetat gândește la al obștii folos.
Adoi! Sunt bolnavă; m-am înecat c-un os.”
Cunosc mulți liberali; la vorbe ei se-ntrec,
Dar până în sfrârșit cu oase se înec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu