Boul și vițelul

Boul și vițelul 

de Grigore Alexandrescu

Un bou ca toți boii, puțin la simțire,

În zilele noastre de soart-ajutat,

Și decât toți frații mai cu osebire,

Dobândi-n cireadă un post însemnat.

― Un bou în post mare? ― Dret, cam ciudat vine,

Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:

Decât multă minte, știu că e mai bine

Să aibi totdeauna un dram de noroc.

Așa, d-a vieții veselă schimbare,

Cum si de mândrie boul stăpânit,

Se credea că este decât toți mai mare,

Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.

Vițelul atuncea, plin de bucurie,

Auzind că unchiul s-a făcut boier,

Că are clăi sumă[1] și livezi o mie:

„Mă duc”, zise-ndată, „nițel fân să-i cer.”

Făr' a pierde vreme, vițelul pornește;

Ajunge la unchiu, cercă a intra;

Dar pe loc o slugă vine și-l oprește:

― „Acum doarme”, zise, „nu-l pot supăra.”

― „Acum doarme? Ce fel! Pentru-ntâia dată

După prânz să doarmă! Obiceiul lui

Era să nu șeadă ziua niciodată;

Ăst somn nu prea-mi place, și o să i-o spui.”

― „Ba să-ți cauți treaba, că mănânci trântelă,

S-a schimbat, nu e cum îl știi;

Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,

Primit în casă dacă vrei să fii.”

La o mojicie atât de mare,

Vițeul răspunse că va aștepta;

Dar unchiul se scoală, plecă la plimbare,

Pe lângă el trece, făr-a se uita.

Cu mâhnire toate băiatul le vede,

Însă scocotește că unchiu-a orbit;

Căci fără-ndoială nu putea a crede

Că buna sa rudă să-l fi ocolit.

A doua zi iarăși prea de dimineață,

Să-i găsească vreme la dânsul veni;

O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheață,

Ca să-i facă bine, de el pomeni.

― „Boierule,” zise, „așteaptă afară

Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.”

― „Cine? A mea rudă? Mergi de-l dă pe scară.

N-am astfel de rude și nici voi să-l știu.”

---

[1] Sumă – aici cu înțețesul de sumedenie, mulțime.