Prinț și cerșetor

Prinț și cerșetor

de Walt Disney

            Tare era cătrănit căpitanul Carlo! Soldații nu-i aduceau nici pe departe cât aur și bogății și-ar fi dorit el. De când fusese numit căpitan peste străjile castelului, își trimitea tot timpul soldații să tâlhărească și să smulgă de la săraci tot ce era bătut în cuie! Iar preabunul rege nu avea habar de toate cele!

            Acum însă căpitanul Carlo era furios de-a binelea. Oamenii lui jefuiseră deja tot ce era de jefuit în țară și iată că erau nevoiți să se întoarcă la castel cu mâinile goale.

            În fața castelului, Mickey și Goofy încercau din răsputeri să nu se lase doborâți de iarna cea aspră. Erau tare săraci și își câștigau pâinea cea de toate zilele cum îi șineau puterile. Mickey vindea lemne de foc, iar Goofy, înghețată cu frilcă, mai mult înghețată decât frișcă!

            — Ia înghețată cu frișcăăă! Înghețată cu frișcăăă! Dulce, ultra-răcoroasă! Strigă el în gura mare.

            Dar cine să cumpere, pe așa ger, înghețată, fie ea și cu frilcă?

            De altminteri, nimeni nu mai avea bani să cumpere nimic, pentru că soldații lui Carlo îi luaseră pe toți!

            — Dacă bunul nostru rege și tânărul prinț ar afla ce nemernici sunt căpitanul și oamenii lui, i-ar izgoni pe dată de la castel! Oftă Mickey. Și atunci am duce-o mai bine cu toții!

            În vremea asta într-o odaie din castel, tânărul prinț lupta din răsputeri cu somnul ce-l cuprindea în fața manualelor.

            Pe prinț nu-l prea trăgea inima la învățătură. Socotea că școala e groaznic de plictisitoare. În schimb, i-ar fi plăcut să plece din castel prin aventuri nemaivăzute!

            — Înălțimea ta, trebuie să înveți sărguincios! Îl îndemna mai-marele învățătorilor Curții.

            Învață cu râvnă! Repeta și Donald, valetul prințului. Tatăl tău e bolnav și nu trebuie să-i amărăști zilele care i-au mai rămas!

            Dintr-o dată, afară izbucni o larmă neobișnuită. Prințul lăsă baltă manualele și se repezi să se uite pe fereastră. În curte, căpitanul Carlo îl percheziționa din cap până în picioare pe sărmanul Mickey, să vadă dacă nu cumva putea găsi ceva de furat! Iar Pluto, prietenul credincios al lui Mickey, încerca din răsputeri să-și ajute stăpânul. Prințul nu știa de ce căpitanul Carlo îl zgâlțâia așa tare pe bietul Mickey, dar, pentru că era foarte bine crescut, strigă de la fereastră.

            — Ceva mai politicos, te rog, căpitane! Vreau să-i cer scuze în locul tău!

            Căpitanul se înclină adânc în fața prințului, îl îmbânci pe Mickey spre intrare și-i șuieră la ureche:

            — Să nu scoți o vorbă despre motivul percheziției, că altfel zile bune n-ai să mai ai după ce ieși din castel!

            Mickey văzuse în viața lui numai case de oameni săraci, așa încât strălucirea și bogăția din castel îl copleșiră. Pretutindeni erau candelabre împodobite cu nestemate, covoare scumpe, tablouri în rame de aur, armuri strălucitoare... Mickey pășea ca prin is, când... un zdrăngănit îl trezi la realitate. Mergând anapoda, s împiedică de o ramură, aceasta la rându-i o împinse cea de alături, care se prăvălise peste o a treia. Coifurile zburară în tavan și aterizară pe capul prințului și pe al lui Mickey. Îndată ce izbutiră să își scoată coifurile, amândoi încremeniră:

            — Parcă am fi gemeni! De-ania rosti prințul că îi și încolți o idee în minte. Schimbă hainele între ei și atunci eu o să fiu tu, și tu o să fii prințul! Întotdeauna mi-am dorit să trăiesc ceva palpitant!

            Goofy se grăbi, firește să îi sară în ajutor. Și el îl luase drept Mickey!

            Dar prințul îi dezvălui adevărul și abia atunci Goofy se entuziasmă de-a binelea:

            — O să lupt împreună cu tine împotriva soldaților căpitanului Carlo! Promise el solemn.

            — Ești un prieten de nădejde! Îl lăudă prințul.

            În straie ponosite ale lui Mickey, prințul coborâ pe un vrej de iederă până în curte și se furișă neobservat din castel. ”Grozav o să mă distrez!” își zise el.

            Atâta doar că viața oamenilor necăjiți nu era câtuși de puțin distractivă pentru că neînduplecații soldați ai căpitanului Carlo le furau până și ultima îmbucătură din farfurie! Înțelegâng ce se petrece, prințul se înfurie peste măsură.

            — Încetați imediat! Strigă el cu glas poruncitor.

            Numai că pe soldați îi umflă râsul.

            — Cine s-o fi crezând nichipercea ăsta?hohotiră ei și îl îmbrânciră din calea lor.

            — Așteptați, voi, stați așa! Îi amenință prințul. Vă arăt eu vouă!

            Și, ca un viteaz ce se afla, prințul împărți săracilor bucatele furate de căpitanul Carlo și bandiții lui. Iar când soldații dădură să-l alunge, prințul scoase la iveală inelul cu sigilul regal. ”Asta sigur o să-i bage în sperieți!” se socoti el.

            Chiar atunci apăru căpitanul Carlo și porunci cu glas năprasnic:

            — Băgați-l la închisoare!

            Soldații îl azvârliră în cea mai întunecoasă temniță. Cu un bufnet, ușa grea se trânti în urma lui. Iată unde ajunsese tânărul prinț, îmbăcat în straiele sărăcăciaose ale sărmanului Mickey!

            Dar ce se întâmplase în acest răstimp cu Mickey? Micul cerșetor se străduia să joace fără cusur rolul prințului. Chiar bătrânul rege, aflat pe patul morții, își chemă fiul la căpătâi, să-l mai vadă o dată, și nu observă că Mickey nu era adevăratul prinț. Și se stinse din iașă încredințat că Mickey era moștenitorul lui. Dar căpitanul Carlo, care aflase între timp cum stau lucrurile, îl înșfăcă și-i zise printre dinți:

            — Nu ești tu adevăratul prinț!

            Adevăratul prinș e în temniță! Dar fiindcă semenu într-atât cu el, ai să fii noul rege! Și atunci o să faci ce-ți poruncesc! Eu o să fiu adevăratul cârmuitor!

            Mickey era disperat! Urma să fie încoronat în acea seară și toată suflarea țării trebuia să i se supună! Iar el trebuia să îl asculte pe căpitanul Carlo care ar fi oropsit norodul. Și atunci nimeni și nimic nu i-ar mai fi putut stăvili fărădelegile!

            Între timp, prințul zăcea singur cuc și degera în temnița întunecată. Deodată, cheia ruginită se învârti în broască și credinciosul lui valet Donald, se furișă înăuntru:

            — Vin cu vești triste, Înălțimea ta! Zise Donald. Tatăl tău, regele, a murit, iar căpitanul Carlo vrea să-l încoroneze neîntârziat pe Mickey pentru ca apoi să domnească el însuși în țară!

            — Așa ceva nu trebuie să se întâmple! Dar ce să face.? Întrebă prințul.

            Străjile, însă, auziră șoaptele din temniță. Dădură buzna, îl văzură pe Donald și îl ferecară și pe el alături de prinț. Apoi se culcară și sforăitul lor prinse a răsuna prin tot castelul. Atunci se deschise din nou ușa temniței. De astă dată, era Goofy care furase cheile de la străjerii adormiți, pentru a-și salva prietenii.

            Marea catedrală era împodobită de sărbătoare și toți oamenii de vază din țară se grăbiră cu mic, cu mare, să nu întârzie la marea încoronare. Episcopul ridică în mâini coroana încrustată cu nestemate pentru a i-o așeza lui Mickey pe creștet. Căpitanul Carlo se veselea în sinea lui:

            ”În câteva clipe o să fiu adevăratul rege. Atunci o să trăiesc în huzur și toată suflarea o să-mi îndeplinească fără crâcnire poruncile! Ce-o să se mai mire, nătângii! Ha, ha, ha!”

            Mickey abia își stăpânea lacrimile. Ce-ar fi putut face el?

            Ce mult și-ar fi dorit să spună întrgii Curși adevărul... dar soldații căpitanului Carlo îl țineau zălog pe adevăratul prinț! Viața acestuia era în mare primejdie dacă Mickey nu ar fi tăcut. Episcopul era gata să-i pună coroana pe cap când, deodată, o fereastră se dădu în lături cu un zgomot asurzitor.

            — Uraaa! Strigă mickey. Suntem salvați!

            Pe pervaz sătea însuși prințul care se avântă vitejește spre candelabrul uriaș din mijlocul catedralei, se balanză o dată cu el și ateriză drept în fața căpitanului carlo.

            — Predă-te, căpitane carlo! Strigă prințul scoțându-și sabia.

            Grăsanul și netrebnicul Carlo nu avu nici o șansă în fața viteazului prinț. Acesta câștigă lupta și toată suflarea din catedrală izbucni în urale. Bineînțeles, cel mai cu foc îl aclamau noii lui prieteni, Mickey și goofy, dar și credinciosul lui valet, Donald.

            Ticălosul căpitan Carlo și soldații lui nemernici fură închiși în temnița întunecată a castelului, iar prințul deveni rege, primind pe creștet coroana.

            — Trăiască regele! Striga bucuros tot norodul.

            Noul rege le mulțumi prietenilorlui pentru ajutor și făgădui să fie un rege bun și drept. Apoi le înapoie tuturor bunurile furate de Carlo. Și în întrega țară se încinse o mare sărbătoare, cum nici cei mai bătrâni nu-și mai aminteau să se fi pomenit vreodată!

 

Prinț și cerșetor,

Editura Egmont România, București-1995.