Un cadou de la păpușa singuratică

Un cadou de la păpușa singuratică

de Dare Wright

    - Crăciunul bate la ușă, spuse Edith.
    - Cât mai e pân-atunci? Întrebă Ursulache.
    - Trei săptămâni și patru zile, spuse Domnu’ Ursu. Iar de sărbători mergem la țară.
    - Unde? Întrebă Edith.
    - Să-i vizităm pe verii mei, Costel și Fănel, zise Domnu` Ursu.
    - Cu ce mergem? Se interesă Ursulache.
    - Cu trenul, spuse Domnu` Ursu.
    - Când? Întrebă Edith.
    - În săptămâna dinaintea Crăciunului, spuse Domnu` Ursu.
    - Am fce bine să începem și noi pregătirile pentru Crăciun, Ursulache, a spus Edith. O să-i împlesc lui Domnu` Ursu un fular frumos de lână, să-i țină de cald la țară.
    - Pun rămășag că nu ai habar să-mpletești, spuse Ursulache.
    - Ba uite că știu, iar un cadou făcut de mâna ta e mult mai frumos decât unul cumpărat, spuse Edith.
    Așa că Edith s-a dus la cumpăraturi. A cumpărat două andrele lungi. A cumpărat un scul de lână alb ca zăpada. A cumpărat un scul de lână roșie ca tichia lui Moș Crăciun.
    L-a pus pe Ursulache s-o ajute să facă ghemul.
    - Acu` să te văd dacă știi să-mpletești! A spus Ursulache.
    - O să fie un fular vărgat, a spus Edith.
    - Împletește odată! A spus Ursulache.
    S-a mirat din cale-afară. Edith șria într-devăr să-mpletească! A făcut un rând, apoi două rânduri, apoi trei rânduri. Într-o clipită a și împletit o bucată bună de fular.
    Fularul se lungea zi de zi.
    În afară de zilele î care se scurta. Într-o zi Edith a scăpat un ochi și a trebuit să deșire o întreagă fâșie roșie.
    În altă zi Ursulache a luat împrumut andrelele ca să-și facă țăruși pentru fanioanele de la tren. Asta a dus la deșirarea unei alte fâșii.
    Edith avea un coș în care-și ascundea lucrurl de mână, numai un căpețel, cel la care împetea, rămânea afară.
    Bineînțeles că nu putea să lucreze niciodată când Domnu` Ursu se afla prin preajmă.
    - O să fie gata vreodată fularu` ăsta? Întrebă Ursulache după vreo două săptămâni.
    - Sigur că da, spuse Edith. Tocmai la timp pentru Crăciun.
    - Pun rămășag c-o să-l faci mult prea lung, zise Ursulache.
    - Ba de loc! Spuse Edith.
    - Hai să-l măsurăm, să vedem cât e de lung, o îmboldi Ursulache.
    - O, nu se poate, îi explică Edith, ia Gândește-te ce s-ar întâmpla dacă l-aș scoate pe tot din coș și tocmai atunci ar intra Domnu` Ursu.
    De câte ori Domnu` Ursu era deosebit de bun cu ea... Edith mai împletea câte o fâșie. De câte ori făcea ea vreo boacănă... mai împletea câte o fâșie.
    Când au plecat la țară încă tot nu-l terminase.
    - Trebuie neapărat să iei cu tine coșul ăla, Edith? Se interesă Domnu` Ursu.
    - Da, neapărat! Spuse Edith.
    Vărul Costel Ursu și vărul Fănel Ursu i-au așteptat la gară. Semănau așa de tare cu Domnu` Ursu, că Edith i-a îndrăgit pe loc.
    Acasă la ei era cald și plăcut. Împrejurimile erau acoperite de nămeți.
    Edith și Ursulache aveau o mulțime de lucruri de făcut. S-au dat cu sania pe derdeluș. Au patinat pe iazu înghețat. Și-au ales singuri bradul de Crăciun din pădure.
    În seara de Ajun au ajutat la împodobirea bradului. În momentul în care și ultimul glob a fost agățat a locul lui, cei trei urși mari au poruncit:
    - Fuga-fuguța la culcare, Edith și Ursulache! Avem de vorbit în taină cu Moș Crăciun.
    Așa că Edith și Ursulache s-au dus în pat, însă... n-au rămas acolo.
    - Ai terminat odată cu fularul ăla? Întrebă Ursulache.
    - Îndată ce-i pun franjurii la capete, spuse Edith.
    - Vreau să-l văd pe tot, nu se lăsă Ursulache.
    Începu să tragă. Trase și trase, iar din coș ieșea tot mai mult și mai mult fular. Era cât toată camera de mare.
    - Groaznic de lung! țipă Ursulache. Doar și-am spus!
    - Nu-i deloc groaznic de lung, spuse Edith cu încăpățânare. E tocmai cât trebuie de lung ca să-i țină de cald lui Domnu` Ursu foarte, foarte cald.
    Și împachetă fularul în hârtie de mătase, îl legă cu o fundă și se strecură jos, pe trepte, prin întuneric, ca să-l pună sub brad.
    Dimineața de Crăciun sosi în sfârșit cu surprize minunate, de la fiecare pentru fiecare.
    Cadoul preferat al lui Edith a fst o căciuliță de blană adevărată.
    Lui Ursulache i-a plăcut cel mai mult o trompetă care făcea un zgomot asurzitor.
    Apoi Edith nu s-a mai putut stăpâni:
    - Deschide pachetul ăla de-acolo, Domnu` Ursu. E de la mine, preciză ea.
    - E un fular! Exclamă Domnu` Ursu.
    - L-am făcut eu singură, spuse Edith.
    - Un fular împletit de tine! Cât de călduros pare! Trebuie să-l încerc chiar acum, spuse Domnu` Ursu.
    Și-l înfășură în jurul gâtului. Rămăsese încă o bucată cât toate zilele în plus. Se înfofoli și mai mult.     Dar chiar când era înfășurat în el din cap până-n picioare, tot mai rămânea o bucată de fular în plus.
    - Doar ți-am spus, Edith! Zise Ursulache. Și ia te uită aici, mai e și-o gaură!
    - Vai de mine, spuse Edith.
    - Asta arată calar că-i făcut de mână. E cel mai frumos fular din lume, declară Domnu` Ursu.
    - Cu siguranță că este, aprobă într-un glas Costel și Fănel.
    Dar cuvintele lor n-o făcură pe Edith să se simtă mai bine. Se gândea de dimineața până seara la fular și nici măcar noua ei căciulă, pe care o purta și-n casă, și-afară, n-o făcea să se simtă mai bine.
    Să-l audă pe Ursulache cum suflă victorios în trompetă și strigă „Ce-i prea lung și plin de găuri?” n-a făcut-o nicidecum să se simtă mai bine.
    Nici chiar să se îmbrace frumos pentru cina de Crăciun n-a făcut-o să se simtă mai bine.
    - Ai avut perfectă dreptate cu fularul lui Domnu` Ursu, dragă Ursulache, a spus ea cu tristețe.
    - O, păi, vezi tu că lu` Domnu` Ursu îi place așa cum e, a spus Ursulache.
    - Dar mi-am dorit atât de mult să fie fără cusur, a spus Edith.
    - Edith, văd că nu mănânci deloc astă-seară, a spus Domnu` Ursu.
    - Nu mi-e foame. Fiindcă nu mi-a ieșit bine fularul tău. Nu-i bun deloc, a spus Edith.
    - Cum așa, păi fularul ăsta e cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată, a zis Domnu` Ursu.
    - E o minunăție de fular, a spus și Fănel Ursu.
    - Mi-ar plăcea și mie unul așa de frumos, a afirmat Costel Ursu.
    - Nici nu-i char așa de urât fularul ăsta, a spus Ursulache. N-ai de ce să te plângi, prostuță ce ești!
    Așa că Edith n-a mai plâns, s-a gândit puțin ce să facă și i-a venit o idee. Când s-a încheiat cina i-a șoptit ceva la ureche lui Domnu` Ursu.
    - Foarte bine, i-a șoptit și Domnu` Ursu lui Edith, deși tare n-aș vrea să dau nici măcar un căpețel din fularul meu.
    - Hei, ce pui la cale? A întrebat Ursulache.
    - Să repar tot ce-am sticat, a spus Edith.
    Zis și făcut. A luat foarfeca și-a tăiat marele fular a lui Domnu` Ursu în trei fulare mai mici. A prins marginile ca să nu se deșire. Ba a mai cârpit gaura.
    - Vărule Costel și vărule Fănel, a anunțat Edith am ceva pentru voi. Ia uitați-vă! Câte un fular pentru fiecare!
    - Fulare și pentru noi? Au stigat Costel și Fănel.
    - Le-am făcut din fularul lui Domnu` Ursu, iar acum au exact lungimea potrivită, a spus Edith fericită.
    - Ce fular minunat! A spus Fănel.
    - Ce fulare minunate, vrei să zici! A exclamat Costel.
    - O să ne gândim la tine de câte ori o să le purtăm, Edith, a spus Fănel.
    - Și-o să le purtăm tot timpul, a zis Costel.
    Le-au purtat cu mare mândrie când a venit ziua ăn care Domnu` Ursu, Edith și ursulache au fost nevoiți să plece acasă.
    - Fularul lui Domnu` Ursu n-a fost nici măcar un pic prea lung, a spus Edith.
    - Nici un pic, a aprobat Ursulache cu drăgălășenie. Nici măcar un picuț.
    Edith l-a privit cu dragoste.
    - În orice caz nu pentru trei urși, a adăugat Ursulache.


Un cadou de la păpușa singuratică,
Editura Humanitas, București – 2011.