Harry și găletușa cu dinozauri

Harry și găletușa

cu dinozauri

de Ian Whybrow

Bunii hotărâ că trebuie să facă ordine în pod. Ea îl lăsă pe Harry să o ajute. Harry găsi o cutie veche ascunsă sub un strat de praf.

Dădu la o parte capacul...

DINOZAURI!

Harry duse dinozaurii în casă. Îi indreptă pe cei strâmbați. Îi repară pe cei stricați.

Se urcă pe un scaun și îi spălă în chiuvetă. Buni veni să vadă ce face și-l întrebă:

- Dar ce ai tu de gând?

- Dinozaurilor nu le place în cutie, zise Harry. Lor le place în găletușă.

Sam plecă de la televizor și intră în bucătărie. Ea îi spuse că e o prostie să facă atâta caz pentru niște vechituri.

- Dinozaurii nu sunt vechituri, zise Harry.

A doua zi, Harry merse cu mama lui la bibliotecă. El își luă și dinozurii, în găletușa lor.

Găsi toate numele lor într-o carte și le spuse dinozaurilor. Îi vorbi fiecăruia la ureche. Le zise-n șoaptă:

- Tu ești Scelidozaurul meu. Tu ești Stegozaurul meu. Tu ești Triceratopsul meu.

Și existau o mulțime de nume, cât să ajungă pentru toți: Apatozaurii, Anchizaurii și Tiranozaurii.

Iar dinozaurii spuseră:

- Mulțumim, Harry.

Rostiră asta foarte încet, însă suficient de tare ca Harry să audă.

După aceea, dinozaurii îl însoțiră peste tot pe Harry, în găletușa lor. Merseră cu el la cumparaturi. Merseră cu el la piața de flori. Merseră cu el la plajă. Când Harry făcea baie și dinozaurii făceau baie. Când Harry mergea la culcare, și dinozaurii mergeau la culcare.

Câteodată, câte unul se mai rătăcea. Dar niciodată nu se pierdeau pentru mult timp, căci Harry cunoștea toate numele lor. Și întotdeauna îi striga pe nume, ca să se asigure că nu pățiseră ceva.

Într-o zi, Harry și Buni merseră cu trenul. Harry era așa de entuziasmat, încât uită cu desăvârșire de găletușă.

Buni îi șterse ochii înlăcrimați.

- Nu-i nimic, zise ea. Am să-ți cumpăr o casetă video cu un film drăguț.

Harry privi caseta împreună cu Sam. Era drăguță, dar nu se compara cu dinozaurii.

La vremea culcării, Harry îi spuse mamei lui:

- Îmi plac filmele. Dar mai mult îmi plac dinozaurii mei, pentru că pe ei poți să-i repai, poți să le faci baie, poți să îi duci la culcare. Și, lucrul cel mai bun din toate, poți să le spui pe nume.

A doua zi de dimineață, la micul dejun, Harry era încă supărat.

Atunci Sam zise:

- Niște vechituri pline de praf!

Iată motivul pentru care cartea lui Sam se trezi scăldată în lapte. Buni îl duse pe Harry în camera lui ca să se potolească.

Mai târziu, Buni merse împreună cu Harry la gară, la Biroul de Obiecte Pierdute.

Funcționarul de acolo spuse:

- Dinozauri? Da, am găsit niște dinozauri. Dar cum știm dacă sunt dinozaurii tăi?

Harry zise atunci:

- Am să închid ochii și îi voi striga pe nume. Așa o să știi că sunt ai mei.

Iar Harry închise ochii și îi strigă pe nume.

Și spuse:

- Vino înapoi, Scelidozaurul meu! Vino înapoi, Stegozaurul meu! Vino înapoi, Triceratopsul meu!

Le ceru să vină îanpoi tuturor Apatozaurilor și Anchizaurilor și Tiranozaurilor și tuturor celorlalți dinozauri rătăciți.

Iar când deschise ochii...

... ce să vezi? Toți dinozaurii stăteau pe tejghe, lângă găletușă.

- N-ai greși nici unul, zise funcționarul. Aceștia sunt cu siguranță dinozaurii tăi. Cu siguranță!

Iar dinozaurii îi șoptiră la ureche lui Harry. Și șoptiră foarte încet, însă suficient de tare ca Harry să audă.

- Cu siguranță, tu ești Harry al nostru! Rostiră ei.

Mergând spre casă de la gară, Harry ținea foarte strâns găletușa.

Buni îi spuse vecinului:

- Harry al nostru iubește dinozaurii.

- Cu siguranță, șopti Harry.

Iar dinozaurii meu cu siguranță mă iubesc!

SFÂRȘITOZAUR

 

Harry și gătetușa cu dinozauri,

Editura RAO, București – 2008.