Trei ursuleți

Trei ursuleți

            Undeva, într-un ținut îndepărtat, trăia o fetiță. Ea se numea Goldilocks și era foarte curioasă. Îi plăcea să se amestece mereu în treburile celorlalți. Într-o zi, acest lucru i-a adus mari necazuri.

            În același ținut îndepărtat, în inima pădurii trăia o familie de ursuleți: Tata-Ursul, mare și greoi, Mama-Ursoaică, blândă și bună și Ursul cel Mic.

            Într-o zi, Mama-Ursoaică a pregătit micul dejun pentru familie, dar mâncarea era mult mai fierbinte. Nici chiar Tata-Ursul nu putea să se atingă de mâncare.

            — Veniți! Spuse Tata-Ursul. Haodeți să facem o plimbare prin pădure ca să căutăm locul unde se ascund albinele în acest an.Anul trecut mierea lor a fost minunată.

            — Ce idee grozavă! Numai bine se va răci și mâncarea până când ne vom întoarce!

            Așa că au plecat toți trei în căutarea locului unde se ascundeau albinele. Nu aveau ei habar că, în aceeași zi, în pădure, nu departe de ei se afla fetița cea curioasă.

            Fetița obișnuia să se plimbe prin pădure și de acestă dată merse și mai departe, mult mai departe decât de obicei și nu-i era frică deloc.

            — Văd fum, spuse ea când văzu fumul ce se ridica din coșul căsuței ursuleților. Oare cine locuiește acolo?

            Curioasă, Goldilocks s-a apropiat ca să vadă, și într-un luminiș apăru căsuța lor.

            — Grozav! Strigă ea. Iată ceva nou! Sper să găsesc pe cineva acasă.

            Se apropie de ușa de la intrare și ciocăni, dar nu veni nici un răspuns.

            Din păcate, Mama-Ursoaică nu închisese ușa de la intare cu cheia atunci când au plecat în pădure.

            — Ia te uită...! spuse Goldilocks uimită când văzu că ușa de la intrare nu era încuiată. Mă întreb dacă proprietarul va auzi dacă o deschid un pic.

            Apoi, împinge ușa până ce se deschise și începu să strige. Dar nu a venit nici un răspuns, așa că a intrat în casă. Înăuntru era cald și bine. În camera de zi ea văzu trei fotolii. La un moment dat simți un miros îmbietor.

            — A ce miroase? Întrebă ea ridicându-și năsucul în aer. Miroase atât de frumos!

            Intră în bucutărie și văzu că pe maasă se aflau trei castroane pline cu mâncare aburindă.

            — Grozav! Strigă Goldilocks. Cineva a pregătit micul dejun pentru mine!

            S-a apropiat de masă și a gustat din mâncarea din castronul cel mare.

            — E mult prea sărată și nu pot s-o mănânc! Spuse ea.

            Gustă apoi și din cel de-al doilea cstron.

            — Ah, nu! Strgă ea. E prea dulce și nu-mi place!

            Luă o îbghițitură și din cel de-al treilea castron,

            — E foarte bună! Spuse ea. Nici prea sărată și nici prea dulce. Numai bună de mâncat!

            Și Goldilocks mâncă tot ce se afla în castron, fără să mai lase nimic.

            — Am mâncat prea mult și acum ar trebui să mă odihnesc un pic!

            S-a dus în camera de zi și a încercat să se așeze în fotoliul ce mare.

            — Nu...! strigă ea sărind în sus. Este tare incomod, nu pot sta pe el!

            Apoi se așeză pe cal de-al doilea, dar se dădu repede jos.

            — E prea moale și nu-mi place!

            În cele din urmă Goldilocks se așeză pe cel de-al treilea foroliu, care era cel mai mic.

            — Acesta este pe măsura mea! Exclama ea fericită. Se strecură ușurel în el încercând să-și facă loc. Dar, dintr-o dată, fotolul cedă și se rupse. Goldilocks sări în picioare.

            — Poate c-ar fi mai bine să mă întind un pic, spuse ea și se îndreptă către scările care duceau spre dormitor.

            Mai întâi se întinse pe patul cel mai mare.

            — Acesta este prea mare și prea tare! Nu pot dormi în el!

            Se urcă după aceea în cel de-al doilea. Se răsuci pe o parte și pe cealaltă, apoi se sculă și de acolo.

            — Este prea moale și nu pot dormi nici în acesta.

            În cele din urmă, Goldilocks se urcă în cel de-al treilea pat, cel mai mic dintre toate. A înfoiat bine perna, după care s-a întins.

            — Patul acesta este foarte comod, spuse ea căscând. Am să dorm un pic în el.

            Și spunând acestea adormi îndată.

            Între timp, ursuleții și-au terminat plimbarea.

            — Acum, că știm unde își au albinele ascunzătoarea, putem să strângem puțină miere, spuse Tata-Ursul.

            Au intrat cu toții în casă.

            — Ceva nu-i în ordine, spuse ursoaica pe când intrau în bucătărie.

            — Cineva a mâncat din mâncarea mea, spuse Tata-Ursul cu vocea răgușită.

            — Și din castronul meu a gustat cineva, spuse Mama-Ursoaică cu vocea blândă.

            — Mie mi-a mâncat toată mâncarea, țipă Ursul cel Mic. Nu mai este nimic în castronul meu! și le arătă părinților farfuria goală.

            Urșii s-au dus apoi în camera de zi. Ptimul care s-a așezat în fotoliu a fost Tata-Ursul, dar se ridică imediat spunând cu vocea răgușită:

            — Cineva a stat în fotoliul meu!

            Mama-Ursoaică s-a așezat și ea într-al ei spuse cu vocea blândă:

            — Și în fotoliul meu a stat cineva!

            Ursul cel Mic s-a uitat atunci și el la scăunelul lui, care avea un picior rupt, și ibucni în lacrimi:

            — Pe-al meu l-a rupt!

            Mama-Ursoaică încercă să-l liniștească, în timp ce Tata-Ursul se uită spre scări.

            Cei trei ursuleți s-au îndreptat spre dormitor.

            Tata-Ursul se uită la patul lui:

            — Oare cine s-a așezat pe patul meu? Spuse el morocănos.

            Mama-Ursoaică privi și ea spre al ei.

            — Și în patul meu a dormit cineva! Obesrvă ea.

            Ursul cel Mic se uită plin de mirare la pătulețul lui.

            — Cineva s-a culcat în patul meu! Priviți, țipă el, încă se mai află aici!

            Cei trei ursuleți se uitară la pătuț.

            Dintr-o dată, Goldilocks se trezi și țipă cât putu de tare când îi văzu pe cei trei ursuleți uitându-se la ea. Apoi sări iute în pătuț, coborâ cât putu de repede scările și o zbughi din casă îndreptându-se spre pădure.

            Și niciodată n-a mai fost văzut de cineva prin locurile acelea.

            După toată pățania asta, Mama-Ursoaică a hotărât ca de fiecare dată când va mai ieși la plimnbare să încuie ușa și să ia cheia cu ea!

Trei ursuleți,

Editura Colosseum, București-1993.