luni, 30 noiembrie 2015

Şoarecele, cocoşul şi motanul



Şoarecele, cocoşul şi motanul
de Lev Tolstoi

Un şoricel se duse să se plimbe. Umblă ce umblă el prin ogradă şi se întoarse la mama.
— Am văzut, mamă, două animale. ÂUnul era tare fioros, celălalt tare blând.
Mama îl întrebă:
— Ia spune, cum arătau acele fiare?
Şoricelul răspunse:
— Cea fioroasă umbla de colo până colo prin ogradă, avea picioare negre, moţul roşu, ochii bulbucaţi, clonţul ca un cârlig. Când am trecut pe lângă ea, a deschis clonţul a ridicat un picior şi a prins a răcni atât de tare, că nu mai ştiam unde să mă ascund.
— Acesta-i cocoşul, grăi bătrâna mamă. El nu face rău nimănui, să nu te temi de dânsul.
Da cealaltă fiară, cum arăta?
— Cealaltă stătea tolănită pe-o parte şi se încălzea la soare. Avea gîtul alb şi pufos, lăbuţele cenuşii, netede, îşi spăla cu limba blănţa de pe piept şi dădea uşurel din coadă când se uita la mine.
Bătrâna mamă spuse:
— Prostuţule, prostuţule. Păi ăsta-i chiar motanul!



Povestiri pentru copii,
Editura Tribuna, Craiova - 1992.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu