Lupul şi veveriţa
de Lev Tolstoi
Sărind în joacă
de pe o creangă pe alta, veveriţa căzu drept pe spinarea unui lup adormit.
Lupul sări în picioare şi vru s-o mănânce. Veveriţa se rugă:
— Lasă-mă,
lupule, să plec.
Lupul îi spuse:
— Bine, am să
te las, dar numai cu condiţia să-mi spui de ce voi, veveriţele, sunteţi atât de
vesele. În timp ce pe mine mă încolţeşte necontenit urâtul, de câte ori mă uit
la voi, vă văd zburdând şi zbeguindu-vă prin crengile de sus ale copacilor.
Veveriţa îi
răspunse:
— Mai îmtâi
lasă-mă să mă urc în copac, iar de acolo ţi-oi spune, căci aici mi-i frică de
tine.
Lupul o lăsă,
iar veveriţa se căţără în copac şi de acolo îi spuse:
— Urâtul te
încolţeşte fiindcă eşti rău. Răutatea îţi mistuie inima. Pe când noi suntem
vesele fiindcă suntem bune şi rău nu facem nimănui.
Povestiri pentru copii,
Editura Tribuna, Craiova - 1992.
Editura Tribuna, Craiova - 1992.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu