Inul şi cămaşa
de Ion Creangă
— Ştii
tu, cămeşă dragă, ce erai odată?
— Ce să
fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeşă albă, cu care se îmbracă oamenii.
— Nu-i
aşa! Ai fost o sămânţă, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele:
aşa naltă, supţirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata
mea. Când ai fost crescut şi copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din
pământ, te-au legat în fuioare, te-au pus copăcel şi te-au lăsat la soare ca să
te usuci. După aceea te-au culcat pe ţol şi te-au bătut cu beţe, ca să-ţi
scoată sămânţa; apoi bătut şi stâlcit cum erai, te-au dus la baltă şi te-au pus
în topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca să te topeşti, adecă să-ţi
putrezească hlujul. După asta, te-au scos şi te-au pus iarăşi la soare, ca să
te usuci, răzămându-te de gardul pe care eşti întinsă acum. Fiind uscat, te-au
meliţat, şi hlujul tău s-a prefăcut în pozderie, iară cojiţa ta în fuior.
Femeile apoi te-au răgilat, te-au periet şi te-au făcut fuior frumos şi moale
ca mătasa; din fuior te-au făcut caier, te-au pus în furcă şi au început a
toarce, prefăcându-te în tort sau aţă. Tortul l-au depănat pe râşchitor, spre
a-l face căleap; călepele s-au fert cu leşie, să se înălbească, apoi te-au pus
pe vârtelniţă, de pe care au început a le depăna pe mosoare cu letca; de pe
mosoare te-au urzit pe urzoi, apoi te-au luat şi te-au învălit pe sulul de
dinapoi, punând vergele pintre pături, ca să nu se hrentuiască urzala; şi
fuscei pintre rost, ca să nu se încâlcească natra. După asta te-au nevedit, trecându-te
prin iţe şi prin spată; şi, cu ajutorul slobozitorului, al zăvorului şi al
lopăţelei, te-au întins în stative, legându-te de sulul de dinainte, de unde se
începe “gura pânzei”. Călepele lăsate pentru bătătură le-au depănat pe ţevi cu
sucala; apoi, punând ţăvile în suveică, au început a ţese, adecă a trece
bătătura pintre urzală cu ajutorul tălpigilor, al scripţilor şi al iţelor. Ca
să se îndesască firele, bătătura se bate cu vatalele, între care e aşăzată
spata. Şi iaca aşa te-au prefăcut în pânză. Când era cald afară şi frumos,
femeile te-au dus la baltă şi te-au ghilit; apoi te-au fert cu leşie şi iar
te-au ghilit, până te-ai înălbit. Când erai albă cum trebuie, te-au uscat,
te-au făcut vălătuc, te-au croit şi au făcut din tine ceea ce eşti acum,
— Mică
burueană, nu ştiu de unde-ai mai scos atâtea despre mine. Ei, dragă, poate nu
ştii că oamenii mai fac pânză şi din sora noastră cânepă, şi din fratele nostru
bumbac, ba şi din înghimpătoarea urzică mai fac un fel de pânză. Dar în fabrici
se ţes fel de fel de pânzeturi, mult mai uşor şi în timp mult mai scurt.
— Bre!
multe mai auzi!
— Mai
aşteaptă, că n-am sfârşit încă. Din cămeşă sau rufă, peste câtva timp ai să te
faci tearfă, din care se face scamă pentru bolnavii din spitale şi pentru
soldaţii răniţi în bătălie. Apoi te caută, ca iarba de leac, să facă la fabrică
din tine hârtie.
— Mare
minune mi-ai spus, dragă burueană, zise cămeşa. De-a fi aşa, apoi toate
lucrurile nu sunt ceea ce se văd, ci altăceva au fost odată, altăceva sunt acum
şi altăceva au să fie.
— Tocmai
aşa, soro! Gardul, pe care eşti tu întinsă acum, a fost altădată pădure. Ce are
să fie de-acum înainte? Mătasa, frunză de dud întrată în pântecele unor
gândaci. Varul, ce-a fost mai înainte? Dar funiile şi odgoanele? ş.a.
Femeile
leneşe de la ţară au cântecul acesta:
Puseiu pânza, când da frunza,
Ş-o gătiiu în Sân-Văsii
Şi-mi păru că mă grăbiiu…
i de lungă-i ca o pungă
Şi de lată… toată-i spartă!
Pe sulul de dinapoi,
O sută de lătunoi,
Pe sulul de dinainte,
Cioprea le mai ţine minte.
Pintre iţe şi-ntre spată
Paşte-o iapă deşălată;
Paşte-o scroafă cu purcei.
Poveşti şi Povestiri,
Editura Facla, Timişoara - 1990
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu