Cei trei purceluși

Cei trei purceluși

            La marginea pădurii, într-o poiană însorită, trăiau trei purceluși. Soarele strălucea, era vreme frumoasă și frățiorii fugeau după fluturi și se jucau cu mingea cât era ziua de lungă.

            Într-o zi, după puțină chibzuială, fratele mai mare spuse celorlalți:

            ― Dragii mei, vara e pe sfârșite și în curând o să se facă frig. Și cumătrul lup o să înceapă să ne dea târcoale, când o să flămânzească. De aceea trebuie să ridicăm o căsuță. Propun să trecem la treabă!

            Purcelușii s-au cam bosumflat, că prea mult le plăcea joaca. Pe urmă, primul dintre ei spuse:

            ― Cred că ai dreptate. Nici nu e prea complicat. Ne trebuie o zi să facem o căsuță de paie.

            Primul purceluș a propus asta, pentru că, de fapt, era tare leneș. Nu-i plăcea să muncească și voia numai treburi simple, pe care să le facă foarte repede.

            Și al doilea purceluș avea o idee...

            ― Căsuța de paie e călduroasă, dar nu e zdravănă. Mai bine să facem una din lemn. Și ea se face ușor. Adunăm crengi uscate, împletim pereții din nuiele și ici-colo o întărim cu scânduri. În două-trei zile construim o căsuță ca-m vis și suntem liberi!

            Al doilea purceluș voia într-adevăr să facă o casă mai solidă, dar nici lui nu-i plăcea să muncească mult.

            ― Greșiți! Le răspunse al treilea. Trebuie să facem o căsuță adevărată, rezistentă, din cărămidă și piatră. Că dacă vine lupul... cum o să ne apărăm fără ea?

            Frățiorii nici nu au vreut să-l audă. I-au întors spatele și și-au văzut de planurile lor. Astfel, fiecare și-a făcut câte o căsuță. Cea de paie, a primului frate, a fost foarte repede gata și purcelușul aleargă la celălalt frate, care încă se chinuia să proptească cu scânduri pereții din nuielușe.

            ― Păi, ce faci, nu ai terminat încă? Întrebă primul.

            ― Imediat, răspunse al doilea, și repede, repede își termină coliba. Pe urmă porniră amândoi la joacă.

            Căsuța nu era prea zdravănă, dar purcelușului nu îi păsă deloc. De săturase de treabă și gata!

            Numai al treilea purceluș muncea din zori până-n noapte la casa lui să se joace, își vedea numai de treabă, dornic să termine construcția. Se făcea că nu aude cum frații îl ironizau, cum că vrea să-și facă o cetate...

            A venit și toamna, s-a făcut frig și fiecare purceluș se adăposti la el în căsuță. Și într-o bnă zi ajunse și lupul prin locurile acelea. Se opri tocmai în fața colibei din paie, adulmecă bine și-și spuse: „Aici miroase bine... a purcei... minunat!”.

            ― Bună ziua, purcelușule! Spuse cumătrul. Lasă-mă să intru la tine în casă.

            ― Nicidecum! Strigă speriat frățiorul. Pe tine, lupule, în casă, nimeni nu te lasă! Nu poți să vii aici. Căsuța mea este închisă pentru tine!

            ― Nu, zău! Îl îngână lupul. Doar să suflu peste coliba ta, și pereții de paie or să zboare în jur ca puful!

            Purcelușul pufni în râs, ascuns după pereții de paie.

            „Ce prost e lupul ăsta! Își zise. Zidul de paie e gros, vântul nici nu-l clatină, și lupul cică o să-l dărâme suflându-l... Să încerce, dacă vrea!”.

            Dar pucelușul greșea. Lupul se așeză în fața căsuței, trase puternic aer în piept și... îngrozitor!... cumătrul suflă cu toată puterea și paiele începură să se împrăștie în toate părțile! În câteva secunde din coliba purcelușului nu mai rămase nici urmă...

            Înnebunit de spaimă, micuțul se repezi, guițând ascuțit, prin poiană către casa celuilalt frate. Fugea cât îlțineau piciorușele scurte și în urma lui, lupul alerga cu pași mari, gata-gata să-l înhațe.

            Sărmanul purceluș, acum regreta amarnic hotărârea luată: „Ce mi-a trebuit casă de paie? Dacă aș scăpa, o să-mi fac una zdravănă, din scânduri. Ea o să mă apere!”.

            Iar lupul știa deja ce prânz îl așteaptă. De asta fugea mâncând pământul. Câțiva pași mai trebuiau să înhațe purcelul. Iar acesta, parcă zbura spre căsuța frățiorului. Mai avea un pic până acolo, puțin la stânga și pe urmă un mic urcuș...

            Guiță de frică, doar-doar va reuși să scape.

            Al doilea purceluș l-a auzit și a ieșit în pragul căsuței sale. Când văzu ce se întâmplă, începu să strige:

            ― Repede, intră repede, aici suntem apărați!

            Purcelușii țâșniră înăuntru, târntind ușa drept în botul lupului.

            Puseră în grabă zăvorul și abia atunci răsuflară ușurați. Îndată se lipiră de ușă, cu urechile ciulite, să audă ce se întâmplă afară. Se temeau chiar să se apropie de fereastră.

            Lupul se proptise în fața ușii și le spuse cu glas moale:

            ― Bună ziua, purcelușilor, lăsați-mă și pe mine să intru!

            ― Nu, nu, în nici un caz! Răspunseră ei. Pe tine, lupule, în casă, nimeni nu te lasă!

            ― Nu, zău! Se înfurie cumătrul. Ia să încep să suflu peste casă și bețele astea or să zboare care încotro, ca puful!

            Purcelușii nu s-au aperiat. Au început chiar să glumească și să-l îngâne pe cumătru la fereastră:

            ― Hai, cumetre, vino aici, dacă poți!

            Și cum țopăiau și râdeau, simțiră deodată cum căsuța începe să se clatine și să scârțâie cu ei, ca într-o vijelie.

            Au sărit repede la geam și... ce să vadă? Lupul își umflase pieptul cu aer și sufla... sufla din răsputeri! Paeste câteva secunde acoperișul începe să trosnească și pereții se înclinară.

            Numai o dată trebuia să sufle lupul, și căsuța de scânduri s-ar fi prăbușit!

            Trebuia să plece îndată, fără întârziere... cei doi purceluși țâșniră ca din praștie spre casa celuilalt frățior.

            Fugeau micuții de mâncau pământul, prin tufișuri și ciulini. Picioarele le erau pline de răni, abia mai puteau să respire și lupului îi gonea din spate, gata-gata să-i prindă. Alerga în salturi, cu botul rânjit și cu labele din față întinse, cu ghearele pregătite, să nu piardă purcelușii. Iar ochii holbați priveau amenințători și lacomi prada, pe care trebuia să o înhațe...

            Dar iată și căsuța celui de al treilea purceluș!

            El auzise de departe țipetele înspăimântate ale frățiorilor și stătea cu ușa deschisă să-i aștepte. Îi era clar ce se întâmplase între timp și le strigă:

            ― Repede, fraților! Intrați iute în casă!

            Când cei doi reuțiră să intre, purcelușul cel mare împinse ușa și o trânti în fața lupului. Apoi răsuci cheia și trase iute zăvorul.

            Lupului nu îi venea să creadă că purceii scăpaseră iarăși nevătămați. Se opri în fața căsuței și le spuse:

            ― Bună ziua, purcelușilor! Lăsați-mă să intru în casa voastră!

            ― Nu, nu, în nici un caz. Lupule, la noi în casă, nimeni nu te lasă!

            ― Nu zău, răspunse cumătrul. O să suflu acum peste casa voastră și pereții or să zboare în toate părțile ca puful!

            Se aplecară lupul și trase puternic aer în piept.

            Pe urmă începu să sufle din răsputeri, o dată, încă o dată, și pe urmă încă o dată... dar degeaba! Căsuța din piatră și cărămidă nu se clintea. Iar dinăuntru începură să se audă râsetele purcelușilor.

            Atunci lupul strigă înfuriat:

            ― Dacă ușa n-ați descjis, intru prin acoperiș!

            Auzind cuvintele lui, purcelușii mai mici și mai pățiți se speriară tare, fugiră într-un colț ascuns și începură să tremure îngroziți.

            Dar frățiorul mai mare le spuse:

            ― Nu vă temeți de cumătru! Trebuie să mă ajutați acum. În pivniță sunt niște lemne tăiate. Aduceți-le repede aici, iar eu am să pun pe foc ceaunul cel mare cu apă.

            Purcelușii pregătiră grămada de lemne, aprinseră focul în vatră, puseră ceaunul sub horn și apa începu să fiarbă. Iar lupul habar nu avea ce îi pregătiseră cei trei frățiori...

            Ocolise atent căsuța, măsurând-o pe toate părțile, până când ajunse la un copac mai înalt, ale cărui crengi o umbreau. Lupul se sui în copac și de-acolo ajunse pe acoperiș.

            Mergea pe țigle și inimile purcelușilor iarăși se umplură de groază. Ascultau încordați sunetele de sus... dacă lupul reușea să distrugă și căsuța aceasta, pentru ei nu mai era nici o scăpare, nu mai aveau unde să se ascundă!

            Numai al treilea purceluș era liniștit,

            Lupul ajunse la horn, se strecură prin el și, hop! Se aruncase în jos... Dar vai de el! A căzut direct în ceaunul cel mare cu apă clocotită!

            Înnebunit de durere și urlând neîncetat, lupul ajunse dintr-un salt la fereastră, sări prin ea și o luă la goană spre pădure, cu coada arsă!

            Și de atunci nu a mai venit niciodată prin cale locuri.

            Purcelușii au rămas împreună în căsuța de piatră. Frățiorii mai mici au înțeles cât de mult greșiseră, lăsându-și fratele mai mare să muncească singur toată vara. De atunci, au trăit fericiți, în pace și bună înțelegere.

 

Cei trei purceluși,

Editura Ștefan, București - 2009.