Rătăciți în pădure

Rătăciți în pădure

de Shirley Barber

            ― Acum, copii, spuse doamna Iepure, Într-o după-amiază însorită, aș vrea să mergeți la vizuina bunicuței și să-i duceți o sticluță cu sirop de violete pentru tuse. Când ajungeți la răspântie, luați-o pe poteca ce are indicatorul pe care scrie spre „Drumul Primulei”, iar aceasta vă va duce direct spre casa bunicuței. Dar dacă vă întâlniți cu cei doi frați, șoarecii Flecăreală, să nu vă opriți să vă jucați cu ei, pentru că știți că ei vă fac întotdeauna câte o poznă!

            Cei doi iepuri, Codiță-scurtă și Pufulica, au plecat la drum, dar când au ajuns la răspântie, pe cine văd ei, tocmai pe cei doi șoareci tineri și obraznici care se sprijineau de indicatorul rutier.

            ― Nu vreți să jucați pietre? întrebă tărăgănat șoarecele mai înalt, dar Codiță-scurtă își scutură capul în semn că nu. El o luă pe sora sa și se grăbi spre poteca având indicatorul „Drumul primulei”, depărtându-se de cei doi șoareci care strigau și fluierau batjocoritor în urma lor.

            Codiță-scurtă și Pufulica ajunseră curând la vizuina bunicuței care le ură bun-venit. Ea se bucură mult pentru siropul de tuse, căci avea o tuse sâcâitoare în nopile reci.

            Când a sosit vremea ca iepurașii să se reîntoarcă acasă, bunicuța le spuse cum să găsească drumul înapoi.

            ― Acum, când veți ajunge la răspântie, luați-o pe poteca numită „Iepurăria ciuboțica-cucului”, spuse ea, după care veți ajunge cu bine curând acasă.

            Soarele începuse să apună pe cer când Codiță-scurtă și Pufulica ajunseră la prăpastie, iar Codiță-scurtă era fericit că cei doi șoareci plecaseră.

            ― Pe acest indicator scrie „Iepurăria ciuboțica-cucului”, îi zise el surorii sale, deci acesta este drumul nostru spre casă.

            Cum mergeau ei pe potecă, Pufulica, culegând un buchet de campanele minunate, observară că drumul se afundă, iar Codiță-scurtă începu să se îngrijoreze. Poteca pe care mergeau părea să îi ducă mai mult spre adâncurile pădurii decât spre casă. Nu trecu mult, și soarele apuse cu totul, iar umbrele apărură printre copaci, apoi, deodată, în fața lor, se auzi mârâind o vulpe.

            Codiță-scurtă se opri.

            ― Pufulica, acesta nu e drumul bun, spuse el. Cred că ne-am rătăcit, trebuie să găsim o scorbură unde să ne adăpostim peste noapte, și mâine, când se va lumina, să încercăm să găsim drumul spre casă.

            Dar Codiță-scurtă nu găsi o scorbură destul de adâncă pentru a se ascunde în ea, iar mârâitul vulpii se auzea din ce în ce mai aproape. Pufulica era așa de înspăimântată că începu să tremure, iar campanulele din buchetul ei să sune ca niște clopoței.

            ― M-ați chemat, micuților iepurași? se auzi o voce dulce și melodioasă, și o preafrumoasă zână albastră apăru în fața lor ținând în mână o baghetă strălucitoare. Nu vă fie teamă, spuse ea. Am venit să vă salvez. Îmi voi folosi puterea mea magică să alung vulpea cât mai departe de voi, să vâneze dincolo de coline, și le voi da obraznicilor frați Flecăreală o lecție. Ei sunt cei care au rotit indicatorul ca să o apucați pe drumul greșit. De aceea v-ați rătăcit. Pentru voi, micuților iepurași, eu voi aprinde lămpile albastre ale campanulelor mele ca să vă lumineze drumul spre casă.

            ― O, mulțumim, preabună zână, răspunseră într-un glas iepurașii.

            Apoi au luat-o la fugă, și cu cât fugeau, cu atât le dispărea și teama, pe drumul spre casă. Zâna îi ajuta ținând aprinse lămpile campanulelor în fața lor pe tot drumul, până când ei au început să vadă luminile Iepurăriei ciuboțica-cucului. Apoi au alergat în brațele mamei și ale tatălui lor care îi așteptau în fața ușii. După o astfel de aventură ca cea din pădurea deasă, iepurașii s-au simțit acasă mai în siguranță decât oricând!

Înainte de culcare - Povești pentru cei mici,

Editura Flamingo GD, București-2007.