Lupul şi câinele
de Lev Tolstoi
Un lup
jigărit umbla pe la marginea satului şi se întâlni cu un câine gras. Lupul îl
întrebă:
— Ia
spune, câine, de unde dobândiţi voi de mâncare?
Câinele
răspunse:
—
Oamenii ne hrănesc.
— Se
vede treaba că la grea muncă vă pun oamenii.
— Ba de
loc, răspunse câinele. Tot ce avem de făcut este să păzim curtea pe vreme de
noapte.
— Numai
pentru atâta lucru vă hrănesc ei aşa de bine? se miră lupul. Mi-aş tocmi
numaidecât într-o slujbă ca a voastră, căci nouă, lupilor, ne vine tare greu să
dobândim de mâncare.
— Păi
atunci, haide, spuse câinele. Stăpânul are să te hrănească şi pe tine la fel.
Lupul se
bucură de propunere şi porni împreună cu câinele să se tocmească în slujbă la
oameni. Dar când să intre pe poartă, numai ce bagă de seamă că pe grumazul
câinelui părul este cam ros. Îl întrebă:
— Dar’
rosătura asta, câine, de unde o ai?
— O am aşa,
răspunse câinele.
— Adică,
cum aşa?
— Păi
aşa, de la lanţ. Ziua stau legat în lanţ şi uite că acesta mi-a cam ros părul
pe grumaz.
—
Atunci, rămâi sănătos, câine, zise lupul. Nu mă mai duc să trăiesc printre
oameni. Chiar de-oi fi mai puţin gras, dar’ voi trăi liber.
.
Povestiri pentru copii,
Editura Tribuna, Craiova - 1992.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu