Cocoşul de munte şi vulpea

Cocoşul de munte şi vulpea

de Lev Tolstoi

Un cocoş de munte şedea în copac. Vulpea veni sub copac şi îi spuse:

— Bun găsit, cocoşel frumuşel şi prieten al meu. DDe cum am auzit al tău glăsucior am şi luat-o încoace la picior, ca să văd cum o mai duci.

— Mulţumesc pentru vorbă bună, răspunse cocoşul de munte.

Vulpea se prefăcu că nu aude, şi spune:

— Zis-ai ceva, că n-aud nimic? Ai face bine, cocoşel frumuşel şi prieten al meu, să cobori colo-n iarbă să te mai preumbli şi să schimbăm o vorbă-două împreună, că aşa nu te mai prea aud din copacul acela.

Cocoşul de munte răspunse:

— Frică mi-i să cobor în iarbă. Pentru noi, păsările, e cu primejdie să umblăm pe pământ.

— Nu cumva ţi-i frică de mine? întrebă vulpea.

— Dacă nu de tine, de alte fiare mi-e frică, răspunse cocşul de munte. Sunt tot felul de fiare.

— Să nu-ţi mai fie frică, cocoşel frumuşel şi prieten al meu, că, uite, a apărut de curând un ucaz, precum că se face pace pe întreg pământul. De acum fiarele nu s-or mai sfârşia între ele.

— Asta e bine, spuse cocoşul de munte, că uite, văd nişte câini grăbind încoace. Dacă era ca înainte vreme, ar fi trebuit să-ţi iei tălpăşiţa, dar dacă -i aşa cum spui, n-ai de ce te teme.

Auzind  de câini, vulpea ciuli urechile şi se pregăti s-o ia din loc.

— Păi de ce fugi? o întrebă cocoşul de munte. Doar a apărut ucazul, câinii n-or să se atingă de tine.

— Mai ştii?! Poate n-au auzit încă de ucaz. Şi o tuli de îndată.

.

Povestiri pentru copii,
Editura Tribuna, Craiova - 1992.