Jack și vrejul de fasole
Văduva
avea un singur fiu, căruia îi împlinea toate dorinţele; urmarea a fost că Jack
nu prea ţinea cont de ce-i spunea ea şi era cam nechibzuit şi risipitor.
Nebuniile pe care le făcea nu se datorau firii sale rele, ci faptului că mama
sa nu-l mustrase niciodată. Şi cum ea nu era bogată iar el nu voia să
muncească, biata femeie se văzu obligată să câştige existenţa amîndurora,
vânzând tot ce avea. În cele din urmă nu i-a mai rămas decât o vacă.
Cu
lacrimi în ochi, văduva nu se mai putu stăpâni şi-l ocărâ pe Jack:
— O !
Băiat netrebnic ce eşti ! zise ea. Prin traiul tău necugetat ne-ai ruinat pe
amândoi. Necumpătatule! Nu mai am bani nici măcar pentru un coltuc de pâine; nu
mai am decât o biată vacă şi trebuie s-o vând şi pe ea; altfel murim de foame!
Jack fu
impresionat preţ de câteva minute, dar îi trecu repede. Apoi, făcându-i-se
foame, căci nu mâncase nimic, atâta o mai bătu la cap pe biata maică-sa să-l
lase să vândă vaca până ce, în cele din urmă, cu părere de rău, ea se-nvoi.
În drum
spre târg, Jack se-ntâlni cu un măcelar care-l întrebă de ce duce vaca de
acasă. Jack îi răspunse că are de gînd s-o vândă. Măcelarul avea în desagă
nişte boabe de fasole frumoase, de toate culorile, pe care Jack le şi zărise.
Măcelarul observă aceasta şi, ştiindu-1 pe Jack cam slab de înger, se hotărâ
să-1 păcălească şi-i oferi fasolea în schimbul vacii. Necugetatului de băiat i
se păru o ofertă straşnică. Tîrgul a fost încheiat pe loc şi vaca dată pe
câteva prăpădite de boabe de fasole. Ajuns în grabă acasă, îi povesti maică-si
toată tărăşenia şi-i arătă boabele de fasole, pe care ea le aruncă cât colo.
Boabele se-mprăştiară în toate direcţiile, răspîndindu-se prin toată ograda.
A doua
zi, Jack se sculă dis-de-dimineaţă şi, uitându-se pe fereastră, văzu ceva
ciudat în grădină. Coborâ degrabă şi descoperi că boabele de fasole încolţiseră
şi crescuseră de toată frumuseţea; erau atât de dese şi de încolăcite încât
vrejurile formau o înlănţuire care, la prima vedere, semăna cu o scară.
Uitîndu-se
în sus, Jack nu putu zări capătul vrejului care părea pierdut în nori. Încercă
scara; descoperi că era solidă şi numai bună de urcat. Și pe loc îi veni o
idee: să se caţere pe vrejul de fasole să vadă până unde a putut să crească. Cu
asta în minte şi uitând până şi de foame, se grăbi să-i spună mamei sale
intenţia lui.
În zadar
îl imploră biata femeie să renunţe că el porni pe dată. Şi, după ce urcă câteva
ore, ajunse în vârful vrejului de fasole, sleit de puteri. Uitîndu-se în jur,
descoperi cu uimire că se află într-o ţară tare stranie: părea a fi un deşert
pustiu; nu se zărea nici urmă de pom, tufă, casă sau vietate.
Jack se
aşeză îngândurat pe un bolovan şi se gândi la mama lui; foamea îl încerca şi
acum îi părea rău că n-o ascultase şi se căţărase pe vrejul de fasole, împotriva
voinţei ei. Se gîndea că acum va muri de foame.
Totuşi,
merse mai departe în speranţa că va da peste vreo casă de unde să ceară ceva de
mâncare. Deodată, la o oarecare depărtare, zări o tânără şi frumoasă femeie.
Tare mai era frumos îmbrăcată şi în mînă ţinea o nuieluşă albă în vîrful căreia
se afla un păun din aur curat. Ea se apropie şi spuse:
— Am
să-ţi spun o poveste pe care mama ta n-are curajul să ţi-o spună. Dar, înainte
de a începe, îţi cer să juri că vei face întocmai cum îţi voi spune. Eu sunt
zână şi, dacă nu vei urma sfatul meu, mă vei face să pierd puterea de a te
ajuta, şi cu siguranţă că vei muri în această încercare.
Jack se
cam sperie la auzul acestor cuvinte, dar promise să-i urmeze sfatul întocmai.
— Tatăl
tău a fost un om foarte bogat şi foarte bun la suflet. Niciodată n-a refuzat pe
nimeni din preajmă-i care i-a cerut ajutorul. Dimpotrivă, îi căuta el pe cei
nevoiaşi şi nenorociţi. Dar, doar la câteva mile de casa tatălui, trăia şi un
uriaş care înspăimântase ţinutul cu cruzimile şi răutăţile sale. Ba mai mult,
creatura aceasta era foarte invidioasă din fire şi nu-i plăcea să audă
povestindu-se despre alţii, vestiţi pentru bunătatea şi omenia lor. Aşa că jură
să facă rău unei asemenea persoane pentru ca faptele bune ale acesteia să nu
mai fie pe buzele tuturor.
Tatăl
tău era un om prea bun pentru a se teme de răul cei-1 puteau face alţii. Dar,
în curând, crudul uriaş găsi un prilej de a-şi pune în practică ticăloasele
ameninţări. Auzind că părinţii tăi aveau de gînd să-şi petreacă câteva zile la
un prieten, care locuia destul de departe de ei, făcu în aşa fel ca să i se
întindă o cursă tatălui tău şi să fie omorât şi ca mama ta să fie prinsă în
drum spre casă. Tu aveai doar câteva luni când s-au întâmplat toate astea.
Sărmana ta mamă, aproape leşinată de frică şi groază, a fost dusă de oamenii
uriaşului într-o ascunzătoare şi împreună cu bietul ei prunc ţinută în
captivitate multă vreme. Neliniştiţi de absenţa părinţilor tăi, servitorii au
pornit în căutarea lor. Totul a fost însă în zadar, pentru că n-au putut afla
nimic despre stăpânul lor. Între timp, uriaşul a măsluit un testament prin care
toate bunurile tatălui tău erau trecute pe numelelui în calitate de tutore şi,
prin urmare, îşi însuşi totul făţiş.
După ce
mama ta a stat câteva luni închisă, uriaşul se oferi să-i redea libertatea dacă
jură că nu va spune nimănui despre toate relele pe care i le făcuse. Şi pentru
ca ea să nu-i poată face vreun rău, în cazul în care şi-ar fi călcat
jurămîntul, uriaşul puse să fie îmbarcată pe un vas şi dusă într-o ţară
îndepărtată. O lăsă acolo fără nici un ban. Noroc că ea dosise câteva bijuterii
din vânzarea cărora v-aţi putut duce zilele.
La
naşterea tatălui tău, eu i-am fost ursitoare. Dar, vezi tu, şi zânele au legi
cărora trebuie să li se supună ca şi muritorii. Cu puţin înainte ca tatăl tău
să fie omorât, eu am comis o greşeală. Drept pedeapsă, mi s-a luat puterea
pentru un timp; o întâmplare cum nu se poate mai nefericită, căci m-a
împiedicat să-1 ajut pe tatăl tău tocmai cînd doream cel mai mult s-o fac.
Mi-am recăpătat puterea chiar în ziua în care te-ai întâlnit cu măcelarul, când
te duceai să vinzi vaca. Eu am fost cea care, fără să ştii, te-am făcut să
schimbi vaca pe boabele de fasole. Datorită puterii mele, vrejul de fasole a
crescut atât de înalt şi a format o scară. Uriaşul trăieşte în acest ţinut; tu
eşti persoana ursită să-1 pedepsească pentru toate ticăloşiile. Vei avea de
înfruntat pericole şi greutăţi dar trebuie să perseverezi în a-ţi răzbuna
tatăl; altfel nu vei reuşi în încercările tale.
În ce
priveşte bogăţiile uriaşului toate sunt de fapt ale tale deşi acum eşti văduvit
de ele. Aşa că trebuie să iei cât poţi dar
în acelaşi timp trebuie să fii foarte precaut pentru că uriaşul este
atât de ahtiat după aur încât prima lipsă pe care o va observa îl va înfuria
peste măsură şi va deveni după aceea şi mai atent. Cu toate acestea, va trebui
să-1 urmăreşti tot timpul, căci numai prin isteţime poţi spera să-1 dovedeşti
vreodată şi să-ţi recapeţi bunurile de drept, dîndu-i în acest chip şi răsplată
pentru barbara lui crimă. Singurul lucru pe care ţi-l cer este ca până când ne
vom revedea să nu-i spui mamei că ştii povestea tatălui tău.
Şi-acum,
ia-o drept înainte pe acest drum; curând, vei da peste casa în care locuieşte
aprigul tău duşman. Eu te voi apăra şi păzi, te voi învăţa ce ai de făcut; dar,
ţine minte: dacă nu-mi asculţi poruncile, te aşteaptă o pedeapsă cumplită.
De-ndată
ce rosti acestea, zîna dispăru, lăsându-l pe Jack să-şi urmeze drumul. Şi el
merse până după asfinţitul soarelui, când, spre marea-i bucurie, zări un palat
măreţ. Această plăcută privelişte îi mai dădu un dram de curaj, aşa că iuţi
pasul şi ajunse în curînd la palat. La uşă stătea o femeie frumoasă căreia i se
adresă şi o rugă să-i dea un dumicat de pâine şi adăpost pentru noapte. Femeia
se arătă tare uimită să-1 vadă acolo şi-i spuse că era cu totul neobişnuit să
întâlneşti vreun tânăr străin prin partea locului, întrucât era bine ştiut că
soţul ei este un uriaş, fioros şi puternic, care nu pregetă să se hrănească cu
carne de om ori de câte ori vreunul îi iese în cale.
Această
istorisire îl vârâ pe Jack în toţi sperieţii, dar îşi aminti de protecţia zânei
şi spera ca aceasta să-1 ferească de uriaş. Insistă deci pe lângă femeie să-1
adăpostească numai pentru o noapte şi să-1 ascundă unde socotea ea că e mai
nimerit.
Buna
femeie se lăsă convinsă în cele din urmă, căci era miloasă din fire, şi-1
conduse în casă. Mai întâi au trecut printr-o încăpere somptuoasă, mobilată cu
gust; apoi, au străbătut câteva camere spaţioase, care mai de care mai
împodobite doar că păreau cam neglijate şi părăsite. După aceea, au dat într-o
galerie lungă, foarte îngustă şi luminată atât de slab doar cât să zăreşti că,
de ambele părţi, în loc de pereţi erau gratii de fier care o despărţeau de o
închisoare întunecoasă. De acolo răzbăteau vaietele câtorva nenorocite de
victime pe care aprigul uriaş le ţinea ca rezervă pentru nepotolita-i poftă de
mîncare.
Ce se
mai înspăimântă bietul Jack văzând o asemenea scenă oribilă! Îi era teamă că va
deveni şi el hrană pentru uriaş şi că nu-şi va mai revedea mama niciodată.
Amintindu-şi însă de zână, o licărire de speranţă i se aprinse în suflet.
Ajunseră,
în cele din urmă, într-o bucătărie încăpătoare unde ardea un foc mare ; femeia
cea bună îl pofti pe Jack să ia loc şi-i dădu să mănînce şi să bea pe săturate.
Jack fu întrerupt din ospăţul său de o bătaie puternică în poartă, atît de
puternică, de se cutremură casa. Femeia îl ascunse iute în cuptor şi alergă
să-i deschidă bărbatului ei. Jack îl auzi spunîndu-i nevestei cu o voce ca un
bubuit de tunet:
— Femeie
! Femeie ! Simt miros de carne proaspătă.
— Da' de
unde ! îi răspunse aceasta. Probabil că simţi mirosul oamenilor de jos, din
închisoare.
Uriaşul
păru să-i dea crezare şi, în cele din urmă, se aşeză lângă foc, în timp ce
nevastă-sa îi pregătea cina.
După un
timp, Jack îndrăzni să se uite la monstru printr-o mică crăpătură. Se minună
foarte tare de cantitatea enormă de bucate pe care o devora uriaşul şi trăi
sentimentul că acesta nu va sfârşi nicicînd de mîncat şi de băut.
Cînd, în
sfârşit, uriaşul termină, fu adusă şi pusă pe masă, în faţa sa, o găină foarte
ciudată. Jack murea de curiozitate să vadă ce o să se întâmple. Observă că
aceasta stătea liniştită înaintea uriaşului şi ori de câte ori acesta îi spunea
„Ouă-te !" găina făcea cîte un ou din aur masiv. Uriaşul se distra îndelung
cu găina. Între timp, nevastă-sa se dusese la culcare. În cele din urmă, adormi
şi el căci se auzeau nişte sforăituri ca bubuitul unui tun. În zori, văzând că
uriaşul încă doarme, Jack se furişă din ascunzătoarea sa, înhăţă găina şi o luă
la fugă cât îl ţineau picioarele. Găsi cu uşurinţă drumul spre vrejul de fasole
şi coborâ mai sprinten şi mai repede decât se aşteptase.
Mama lui
nu mai putu de bucurie cînd îl văzu.
— Uite,
mamă, zise el, ţi-am adus ceva care te va face bogată.
Şi găina
le-a ouat câte ouă au vrut şi ei au vândut ouăle şi curând aveau tot ce-şi
puteau dori.
Timp de
câteva luni, Jack şi mama lui au trăit fericiţi. Jack însă tânjea să-i mai facă o vizită uriaşului.
Într-o zi, dis-de-dimineaţă, se căţără din nou pe vrejul de fasole. Seara
târziu, ajunse la palatul uriaşului. Femeia stătea la uşă, ca şi mai înainte.
Jack îi spuse o poveste duioasă şi ceru adăpost pentru noapte. Femeia îi spuse
că ea a mai făcut cândva asta pentru un băiat flămând, dar micul nerecunoscător
furase una din comorile uriaşului şi că de atunci ea a avut parte numai de
necazuri. Totuşi, îl duse în bucătărie, îi dădu de mâncare şi-1 ascunse într-un
dulap vechi. În curând, veni şi uriaşul, îşi mâncă cina şi-i porunci soţiei
să-i aducă sacii cu aur şi argint. Jack se uită pe furiş din ascunzătoarea lui
şi-1 văzu pe uriaş numărîndu-şi comorile, după care le vâri din nou în saci,
adormi şi se puse pe sforăit. Jack se furişă tiptil din ascunzătoarea sa, se
apropie de uriaş, dar un căţeluş de sub scaun lătră cu furie. Contrar
aşteptărilor sale, uriaşul nu se trezi şi câinele se potoli. Jack înşfăcă
sacii, ajunse la uşă şi curând se văzu teafăr şi nevătămat lângă vrejul de
fasole. Când ajunse la coliba mamei sale, nu găsi pe nimeni înăuntru. Surprins
peste măsură, Jack dădu fuga în sat. O femeie îl îndreptă spre o casă unde îşi
găsi mama pe moarte. Auzind de întoarcerea victorioasă a fiului ei, mama sa îşi
reveni curând. Apoi, Jack îi dădu doi saci cu aur şi argint.
Mama îşi
dădea seama că pe Jack îl chinuiau gînduri ascunse şi se străduia să afle ce-1
frămîntă. Jack ştia însă prea bine care ar fi fost urmarea dacă ar fi
mărturisit motivul tristeţii sale. De aceea, se silea din răsputeri să-şi
înfrângă marea dorinţă care-l împingea, împotriva voinţei sale, să mai urce o
dată pe vrejul de fasole.
Când
veni ziua cea mai lungă a anului, Jack se sculă cu noaptea încap, urcă pe
vrejul de fasole şi ajunse în vârf cu mare greutate. Găsi drumul şi toate
celelalte ca şi dăţile trecute. Ajunse la casa uriaşului seara şi dădu peste
nevasta acestuia, stând în uşă, ca de obicei. Jack îi apăru acum sub o altă înfăţişare.
Se deghizase atât de bine încât ea nu păru să-şi mai amintească de el. Totuşi,
când o rugă să-l primească în palat, reuşi s-o convingă cu tare multă greutate.
În cele din urmă, fu lăsat să intre şi femeia îl ascunse într-un cazan de
aramă.
Cînd
se-ntoarse, uriaşul spuse ca de obicei:
— Femeie
! Femeie ! Simt miros de carne proaspătă.
Dar Jack
nu se nelinişti căci uriaşul mai spusese aşa şi mai înainte, după care se
potolise. De data aceasta însă, uriaşul, neluând în seamă vorbele femeii, scotoci
prin toată casa. În tot acest răstimp, Jack era atât de înspăimântat, încât
mai-mai să moară de frică şi ar fi dat orice să se vadă din nou acasă. Când
uriaşul se apropie de cazan şi puse mâna pe capac, Jack era sigur că nu mai are
mult de trăit. Din fericire uriaşul se opri din căutat chiar acolo, fără să
ridice capacul, şi se aşeză liniştit lângă foc.
Când îşi
termină de mâncat cina, uriaşul îi porunci nevestei să-i aducă harfa. Jack
ridică puţin capacul şi văzu o harfă frumoasă cum nici nu vă puteţi imagina.
Uriaşul o puse pe masă şi zise : „Cîntă !" Imediat aceasta începu să cînte
de una singură. Muzica era neobişnuit de frumoasă. Jack fu peste măsură de
încântat şi parcă-şi dorea harfa mai mult decît dorise celelalte două comori.
Cum
sufletul uriaşului nu era făcut pentru armonie, curând, muzica îl adormi
buştean. Aşa că acum era momentul ca Jack să ia harfa căci uriaşul părea să
doarmă mai adânc ca de obicei.
Jack se
hotărâ pe dată, ieşi din cazan şi puse mâna pe harfă. Aceasta însă, fiind sub
stăpînirea unei zâne, strigă „Stăpâne, stăpâne". Uriaşul se trezi, sări în
picioare şi încercă să-1 prindă pe Jack. Din fericire însă băuse atât de mult
încât nu se putea ţine bine pe picioare. Jack alergă cât îl ţineau puterile. Nu
peste mult timp, uriaşul îşi reveni atât cât să meargă cât de cât, mai bine zis
să meargă clătinîndu-se pe urmele lui Jack. Dacă ar fi fost treaz, ar fi putut
să-1 ajungă pe băiat într-o clipă. Dar aşa, Jack ajunse primul la vârful
vrejului de fasole. Tot timpul, pe drum, uriaşul strigă după el cu o voce ca de
tunet şi în câteva rînduri era mai-mai să-1 prindă. De-ndată ce a coborât de pe
vrejul de fasole, Jack ceru să i se aducă imediat o secure. Tocmai în clipa
aceea şi uriaşul începuse să coboare. Cu toporişca, Jack reteză vrejul de
fasole de la rădăcină şi uriaşul căzu lat în grădină.
Jack o
rugă pe mama sa să-1 ierte pentru toate necazurile şi supărările pricinuite,
promiţîndu-i din inimă să fie respectuos şi ascultător pe viitor. Şi,
într-adevăr, se ţinu de cuvânt căci, de atunci, băiat mai iubitor, mai vrednic
şi mai ascultător ca el nu cred să fi fost altul pe pământ.
Basme populare engleze,
Editura Junimea, Iași - 1981.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu