Vulpiţa şi tigrul

Vulpiţa şi tigrul

           

            Într-o zi Vulpiţa se juca singură prin pădure când deodată un tigru a sărit după un copac.

            — “Mmmm,” a spus tigrul. “Am să te mănânc!”

            Vulpiţa era speriată, dar şi-a păstrat calmul. Repede şi-a construit un plan în gând.

            — “Îmi pare rău, domnule Tigru, dar nu mă poţi mânca,” i-a spus ea.

            — “Şi de ce nu?” a întrebat surprins tigrul.

            — “Pentru că sunt foarte importantă,” a spus Vulpiţa. “De fapt, sunt regele acestei păduri. Toate animalele sunt aşa de înspăimântate de mine, încât fug din calea mea când mă plimb.”

            Tigrul era suspicios.

            — “Cum pot ştii că-mi spui adevărul?” întreba el.

            — “Foarte uşor,” a răspuns Vulpiţa.

            — “Mergi în spatele meu în timp ce mă plimb prin pădure. Şi ai să vezi cu ochii tăi ce importantă sunt.”

            Şi Vulpiţa a plecat cu tigrul mergând în spatele ei.

            Curând au ajuns aproape de un cerb ce se juca în jurul copacilor. Când cerbul a văzut Vulpiţa, nu i-a acordat nici o atenţie. Dar când a văzut tigrul, a fugit în tufişuri exact cum bănuia Vulpiţa că va face.

            — “Ai văzut?” a întrebat Vulpiţa. “Cerbul acela se teme rău de mine.”

            Mai apoi, Vulpiţa şi tigrul au ajuns aproape de un lup aflat la gura vizuinii sale. Din nou, lupul nu a acordat nici o atenţie Vulpiţei. Dar când a văzut tigrul ce mergea în spatele ei, a sărit şi a alergat în vizuina să se ascundă.

            — “Ai văzut?” a spus Vulpiţa. “Chiar şi acel lup se teme de mine.”

            Vulpea ţi tigrul şi-au continuat drumul prin pădure. În scurt timp au ajuns la marginea unui râu unde ursul pescuia. În mod obişnuit ursul nu se teme de nimeni. Abia dacă a zărit-o pe Vulpiţă. Dar când l-a văzut pe tigru, a sărit în apă şi a înotat repede cât mai departe.

            — “Acum mă crezi?” a întrebat vulpiţa.

            Tigrul era complet păcălit. Şi-a plecat capul şi a spus,

            — “Iartă-mă, Vulpiţo. Habar nu aveam că eşti aşa de importantă. De acum înainte nu am să te mai supăr niciodată.”

            Aşa că Vulpiţa s-a întors să se joace în pădure, tare fericită că i-a venit în minte o asemenea păcăleală.