Examenul Florei

Examenul Florei

Winx Club

            — Fetelor, sunt disperată! spuse Flora cu lacrimi în ochi, Mâine am examen la poțiologie și mă hotărâsem să prezint comisiei o poțiune împotriva uitării pe care am descoperit-o într-o carte veche. Dar acum îmi dau seama că am uitat un ingredient foarte important, o petală de floare albastră de bobornic!

            — Măi să fie! zise Stella. Și ce este acest bo...bobo...

            — Bobornic, Stella, se numește bobornic, răspunse Flora.

            — Este o plantă comestibilă, care face niște flori albastre, foarte frumoase. Și am nevoie de ea imediat!!!

            — Dar, stai puțin, care este problema? interveni Musa. Hai să mergem repede să căutăm planta asta!

            Dar Flora răspunse:

            — Problema, draga mea Musa, este faptul că bobornicul crește numai în grădinile Piticilor Giganți. Îi cunoști pe piticii care pot săpa un canion numai printr-un strănut? Despre ei este vorba! Nu voi reuși niciodată să termin poțiunea la timp. De data asta voi pica examenul, simt că așa se va întâmpla! Dar oare cum am putut să uit de planta asta? Ar fi trebuit să mă tratez cu o poțiune împotriva uitării, dar încă nu am inventat-o.

            — Nu te îngrijora, Flora, îl spuse Bloom, te vom ajuta noi. Vei vedea că vei termina totul la timp pentru examen! Problema este că Piticii Giganți nu există, nu au existat niciodată, decât în imaginația unui scriitor cam ciudat. Nu ai putea să folosești o petală de altă plantă, de la o margaretă, de exemplu?

            — Las-o baltă, Bloom, te rog. Dacă am zis că am nevoie de un bobornic, înseamnă că nu îl pot înlocui cu altceva! răspunse sec Flora, care își cam pierduse răbdarea.

            În acel moment interveni Stella:

            — Pitici Giganți nu există pe pământ, Bloom, dar pe colinele planetei Magix poți întâlni câți dorești! Eu nu i-am văzut niciodată, dar am auzit multe despre ei. Din păcate, sunt violenți și sângeroși și nimeni care nu face parte din specia lor nu se poate apropia de ei. Imaginează-ți ce ar putea face dacă te-ar prinde că rupi flori din grădinile lor! Las-o baltă, Flora. Până la urmă, un examen picat nu e sfârșitul lumii!

            — Eu însă am auzit că unii dintre ei au un suflet sensibil și delicat, spuse Musa. Am putea încerca să-i atragem cu o melodie frumoasă, poate așa ne vor face cadou florile lor de bobornic. Haide să încercâm, fug să iau CD-playerul!

            Între timp se pregătiră și celellalte de expediție: Flora adusese coșulețul pentru flori, Tecna reglase direcțiometrul pentru a găsi drumul corect, Bloom încerca lanternele electrice, iar Stella... păi Stella se dusese să își schimbe hainele, evident!

            Când părăsiră Alfea, era aproape amurg, ora potrivită pentru a sosi în sătucul de pe colină și a trece neobservate, deoarece, fiind întuneric și apropiindu-se ora cinei, nimeni nu le dădea atenție.

            Odată ajunse, în fața lor se întindea un peisaj lugubru: pământul era plin de găuri mari.

Să fie oare urmele pașilor Piticilor Giganți?

Pe colinele aride, din când în când, răsărea câte un arbore cu ramurile uscate, iar cerul avea culoarea plumbului brăzdat de nori roșii, ca limbile de foc. Din loc în loc erau case cel puțin la fel de urâte ca și peisajul care le înconjura.

            — Dar unde am ajuns? întrbă Stella îngrijorată.

            — Curaj, fetelor, spuse Tecna, impasibilă ca de obicei, să ne grăbim să culegem odată florile alea albastre și să ne întoarcem acasă!

            Astfel, stând ghemuite și cu spatele arcuit, luminând cu ajutorul lanternelor electrice, începură să examineze cu atenție toate parcelele, un pic cam uscate, e drept, din împrejurimi. Nici aici, nici acolo, nu exista nici o umbră de flori albastre. Și nici Pitici Giganți nu existau. Părea că acel loc fusese abandonat de toți locuitorii săi, dacă aceștia existaseră vreodată!

            — Flora, aici nu există chiar nimic! țipă Stella, care se ridicase în picioare. Resemnează-te la gândul că o să pici examenul și hai să plecăm! Adio, bobo-nu-știu-cum, adio pentru totdeauna!

            — Așteaptă, Stella, nu putem să-i facem asta Florei! insistă Musa, dând la maxim volumul CD-playerului.

            Puțin după aceea, auziră, despre una dintre case, o voce slabă care cânta în ritmul muzicii lor.

            — Oare cine o fi? întrebă Musa perplexă. Să mergem să vedem!

            În șir indian, cu multă grijă, intrară în casă: un bătrânel îndesat și mic de statură stătea pe un scaun care avea cel puțin aceeași vârstă cu a lui și cânta, bătând ritmul cu degetele pe o masă.

            — Mă scuzați, dumneavoastră cine sunteți? întrebă Flora.

           — Mai degrabă cine sunteți voi, răspunse acesta. Ce căutați pe această colină pierdută? Eu m-am născut aici și, atunci când au plecat toți, m-am hotărât să rămân. Nu voiam, să-mi abandonez casa, de aceea sunt încă aici. Dar voi cine sunteți? Ce doriți?

            — Suntem eleve la Alfea, domnule, și căutăm o floare de bobornic în grădinile Piticilor Giganți.

            — Pitici Giganți?!? exclamă bătrânul. Dar Piticii Giganți nu există!

            — V-am spus eu! strigă Bloom mândră de sine. N-U E-X-I-S-T-Ă! Atunci ce mai căutăm aici? Hai să ne întoarcem în Alfea și să găsim o altă soluție.

            — O soluție la ce? întrebă din nou bătrânelul, din ce în ce mai curios. Ce este acela bobornic?

            — Înseamnă că voi pica examenul! răspunse Flora descurajată. Bobornicul este o plantă și eu am nevoie de o floarea sa pentru a termina poțiunea mea împotriva uitării. Dar, dacă e adevărat că Piticii Giganți nu există, înseamnă că nici grădinile lor nu există, așadar, adio, bobornic! S-a sfărșit. Nu mai am nici o speranță!

            — Așteaptă, așteaptă puțin, o rugă bătrânul, nu te grăbi așa, cum faceți toți la vârsta ta. Dacă ceva nu există! Dar întrebarea mea este: de ce ai nevoie de o poțiune împotriva uitării? Dacă nu îți amintești nimic, nu riști să uiți nimic, nu-i așa? Așa trăiești mai bine!

            — Domnule, răspunse Flora, înțeleg că dumneavoastră nu aveți nevoie să vă amintiți nimic, dar eu, dacă uit că am un examen măine, rămân repetentă!

            — Te înșeli, fetițo, mie îmi place să-mi aduc aminte de multe lucruri! Când eram tânăr, eram foarte ocupat: mă îngrijeam de casă, mergeam la vânătoare, aveam grijă de grădina mea frumoasă plină de bo...

            — Plină de ce anume? întrebă Flora.

            — De nimic, de nimic, nu-mi mai aduc aminte, Revenind la problema ta, ai putea să inventezi o nouă poțiune, diferită, dar la fel de utilă. De exemplu, ceva cu adevărat eficient împotriva insomniei, ce părere ai? Gândește-te că eu, de când am rămas singur, dorm o dată la trei nopți și mereu doar pentru câteva ore. Un leac pentru insomnie ar fi chiar foarte bun, poate că destinul a făcut să ne întâlnim!

            Flora nu stătu pe gânduri. Își aminti cum citise într-o carte că, dacă amestecă seva anumitor plante cu velenum serpis, poate prepara un somnifer foarte eficient.

            Astfel, începu să se uite împrejur, căutând o târâtoare, dar, pentru a evita pericolele, decise să se transforme în zână și să rămână la o palmă deasupra pământului, pregătită să contracareze un eventual atac.

            După câteva minute... PAC! O lumină orbitoare și iată dintr-odată apăru un șerpișor, moale și ondulat, care, vai, ce coincidență, trecea pe acolo chiar în acel moment.

            — Scuzați deranjul, îi spuse Flora, mâine dimineață am examen. Nu cumva aveți să-mi dați cu împrumut un pic de venin? Doar câțiva mililitri, pentru a putea o poțiune magică împotriva insomniei.

            — Singur că da, fetițo, îți împrumut cu plăcere, atâta timp cât îl vei folosi la ceva util. Important este să nu exagerezi, astfel, să știi că ne supărăm!

            Și uite așa, într-o clipă, cei doi se puseră de acord asupra metodei de colectare a veninului, după care Flora începu să prepare amestecul, având grijă să nu uite să aduge o doză generoasă de flori de mușețel, pentru a accentua efectul.

            Odată munca terminată, începu să-și privească prietenele, căutând un cobai. Nici nu trebui să deschidă gura, căci...

            — Eu nu pot, spuse Stella, diseară trebuie să probez niște haine, nu am voie să adorm.

            — Nici eu, continuă Musa, trebuie să ascult ultimele CD-uri pe care le-am cumpărat.

            — Eu ar trebui... continuă Tecna.

            — Bine, am înțeles, spuse Bloom resenată. E rândul meu. Dacă mi se întâmplă ceva, mă veți avea toate pe conștiință! Vă rog să-l salutați pe Sky din partea mea!

            Și, astfel, sărăcuța se sacrifică pe altarul științei: sorbi un pic din poțiune și.. căzu la pământ fără simțire. Noapte bună, Bloom!

            Prin somn, le auzi pe prietenele sale întrebându-se cum de, după atâtea ore, încă nu-și revenise.

            O strigară, îi dădură palme peste față, încercară să folosească tot felul de vrăji, dar degeaba, nu reușiră să o trezească.

            Ea le auzea însă vocile, era ca și când, în somn, ar fi fost trează, dar fără a se deștepta cu adevărat.

            Șerpișorul, aplecat deasupra ei, îi șuieră drăgăstos:

            — Spune treizeci și trei.

            — Doar nu sunt bolnavă! se gândi Bloom. Scoateți-mă de aici! Dați-mi drumul!

            În final, Stella veni cu o idee:

            — Fetelor, hai să facem cercul Winx! Să ne așezăm pe jos, să ne dăm mâinile și să ne folosim toate forțele noastre magice pentru ca Bloom să se trezească.

            Și astfel, cât ai zice pește, se regăsiră toate și se îmbrățișară bucuroase.

            — Flora, îi spuse Bloom mai târziu, poțiunea funcționează perfec, trebuie doar să mai modifici cantitățile. Poate renuțați măcar la mușețel.

            — Mulțumesc, Bloom, ești o adevărată prietenă. Cu siguranță îl voi impresiona pe profesorul Palladium!

            Și astfel, a doua zi de dimineață, Flora se trezi devreme și merse în sala de curs, fiind la fel de emoționată ca toți cei care urmează să dea un examen.

            — Ia să vedem, Flora, ai pregătit poțiunea magică? întrebă profesorul. Despre ce este vorba?

            — Am preparat o poțiune împotriva insomniei, domnul profesor, dintre acelea care te adorm atât de profund, încât nu te mai trezesc nici loviturile de tun! Am preparat-o din veninul unui șerpișor, pe care l-am amestecat cu sevă de plante, nu știu dacă...

            — Să vedem, să vedem, Flora, spuse profesorul Palladium cu un aer grav. Trei măsuri de velenum serpis, o măsură de thymus vulgaris, un vârf de campanula rapunculus și o ploaie de mentă pișcătoare pentru a-i da gust. Totul diluat cu sierus acqueus.

            — Foarte bine, bravo, Flora! exclamă la final, plin de entuziasm. Era exact ceea ce căutam! Vreau să o dau unui prieten să o încerce. Săracul, de ani de zile nu mai reușește să doarmă o noapte de la cap la coadă. Locuiește pe o colină în împrejurimile Magix. Este un Pitic Gigant, dintre aceia care sapă un canion doar cu un strănut Ai auzit vreodată vorbindu-se despre ei?

Aveturi Magice - Winx Club,

Corint Junior, București - 2000.